Connect with us

ACTUALITATE

De la 1 aprilie, centrele de vaccinare vor afișa tipul de ser folosit, dar și timpul estimat de așteptare

Publicat


Medicul Valeriu Gheorghiţă a anunțat marți că, începând cu data de 1 aprilie, fiecare centru de vaccinare va avea afișa tipul de vaccin folosit. Din 13 aprilie, vor fi deschise noi centre de imunizare în țară.

Astfel, din 1 aprilie orice persoană care își va face programare într-un centru de programare sau va opta să se înscrie pe lista de așteptare va știi de la început ce fel de vaccin se distribuie în acel centru.

De asemenea, se va cunoaște timpul de așteptare pentru orice persoană care se înscrie pe lista de așteptare, cu mențiunea că timpul de așteptare poate să varieze față de estimarea inițială în funcție de capacitatea de vaccinare a centrului respectiv și de tipul persoanelor care sunt înscrise în listă.

„Dacă sunt foarte multe persoane înscrise din etapa a doua, este posibil ca timpul să fie mai lung, deoarece sunt preluate cu prioritate persoanele care aparțin de etapa a doua”, a spus dr. Valeriu Gheorhiță.

Totodată, medicul a afirmat că din data de 6 aprilie urmează să crească numărul de persoane care se vaccinează în cabinete de la 60 la 90 de persoane pe zi.

„Vom crește, astfel, capacitatea de vaccinare a fiecărui centru, iar din data de 13 aprilie vom deschide încă 125 de cabinete noi care vor utiliza vaccinul Pfizer. Aceste cabinete vor fi distribuite la nivelul județelor care nu au primit cabinetele noi deschise pe data de 20 martie, cu prioritate pentru județele care au avut cea mai mare rată de incidență”, a mai spus coordonatorul campaniei de vaccinare.

La aceată oră, 775.000 de persoane sunt înscrise pe liste pentru vaccinarea împotriva Covid-19.

Sursa: Mediafax




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate