EDUCATIE
Daniel David, rector UBB Cluj: Cei din comunitatea MAGHIARĂ din Transilvania să simtă că aici se află CĂMINUL lor academic

La Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) se sărbătoreşte, cu o sesiune academică şi o expoziţie care vor dura trei zile, faptul că în urmă cu 150 de ani, în 1872 a fost înfiinţată Universitatea „Ferenc József” (care este considerată predecesorul legal al universităţii de astăzi), şi că în oraş a început învăţământul universitar în limba maghiară.
Citește și: 150 de ani de învăţământ în limba maghiară la UBB. Ambasadorul şi consulul Ungariei, dar și profesori, prezenți la sărbătoare
La deschiderea de miercuri a evenimentelor aniversare, rectorul Daniel David a spus: „Dacă nu ar fi o universitate trilingvă şi dacă nu ar strânge laolaltă educaţia în limba maghiară, română şi germană, UBB nu ar putea fi, universitatea care atrage cei mai mulţi studenţi, nici cea mai bine cotată instituţie de învăţământ superior din România în clasamentele internaţionale.
Ne dorim ca cei din comunitatea maghiară din Transilvania să simtă că aici se află căminul său academic”, a declarat rectorul. Acesta a mai adăugat că se doreşte ca universitatea să devină, în context european, un cămin al comunităţii maghiare.
Potrivit lui Daniel David, este un lucru bun că în Transilvania s-au înfiinţat încă două universităţi de limbă maghiară: Universitatea Partium (PKE) din Oradea şi Universitatea Sapientia. În opinia sa, este important ca acestea să se completeze reciproc.
„La UBB, în limba maghiară învaţă peste 6800 de studenţi”
Anna Soós, prorectorul care coordonează linia maghiară, a amintit de dificultăţile înfiinţării universităţii, de acum 150 de ani. Aceasta a menţionat că un decret al lui Ferenc József a făcut posibil ca munca de organizare să poată începe încă înainte ca parlamentul să fi adoptat legea de înfiinţare a universităţii. În cele din urmă, legea a fost promulgată de către monarh la 12 octombrie 1872, în 10 noiembrie a fost numit primul rector, Áron Berde, iar a doua zi, primii 258 de studenţi au început anul universitar. Prorectorul a remarcat că universitatea a avut un început dificil, dar s-a dezvoltat rapid: 40 de ani mai târziu avea, deja, 2343 de studenţi.
Astăzi, la UBB, în limba maghiară învaţă peste 6800 de studenţi, în 17 facultăţi şi 19 institute, unde lucrează 347 de cadre didactice angajate cu normă întreagă şi peste 100 de profesori plătite cu ora, a specificat prorectorul. În opinia sa, excelenţa din cadrul universităţii face, deja, parte din tradiţie.
Poetul Béla Markó, fost vicepremier, care a vorbit în calitate de fost student al universităţii, a spus că Legea educaţiei din 2011 a permis universităţilor multiculturale să acorde drepturi egale învăţământului superior în limba română, maghiară şi germană. Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi Universitatea de Arte din Târgu Mureş au aplicat legea, însă Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş încă mai caută portiţe.
“Aici, învăţământul în limba română şi cel în limba maghiară nu se luptă unul cu celălalt, ci se luptă mai degrabă cu un buget redus, şi uneori, cu lipsa autonomiei universitare”, a spus Markó.
„Avem nu numai un trecut comun şi tradiţii comune, ci şi un viitor comun”
Péter Zakar, prorector al Universităţii de Ştiinţe din Szeged, a amintit că universitatea a contribuit şi la dezvoltarea infrastructurii din Cluj-Napoca. Atunci când fabrica de gaze de aici s-a împotrivit modernizării, profesorii universitari au luat atitudine în favoarea electrificării.
“Ne-am convins de faptul că avem nu numai un trecut comun şi tradiţii comune, ci şi un viitor comun”, a spus prorectorul, despre cooperarea dintre universităţile din Cluj-Napoca şi Szeged. Cele două universităţi consideră Universitatea “Ferenc József” drept predecesorul lor comun, deoarece universitatea de la Szeged a fost înfiinţată în 1921 de către acei profesori din Cluj care au fugit din Transilvania, după Trianon.
Cu ocazia aniversării, la universitate are loc şi o expoziţie care prezintă lucrările ştiinţifice din primele decenii ale instituţiei, însemnele universităţii şi sigiliile acesteia. Cu ocazia aniversării, bustul lui Ferenc József de la Muzeul de Artă a fost adus la universitate; este vorba despre un bust pe care însuşi împăratul l-a oferit cadou universităţii, în 1895, şi despre care se crede că este opera renumitului sculptor Fadrusz János.
Actuala Universitate Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a luat fiinţă în 1959, în urma unui decret al autorităţilor comuniste din România, prin fuziunea dintre universitatea cu predare în limba maghiară care a fost mutată înapoi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, şi care apoi a fost înfiinţată şi prin decret regal românesc (care din 1945 a luat numele lui Bólyai János), respectiv universitatea cu predare în limba română care a revenit la Cluj-Napoca după război (şi care din 1947 a luat numele lui Victor Babeş).
Sursa: MTI
Foto: Kiss Gabor -MTI
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EDUCATIE
Elevii și studenții clujeni din familii cu venituri reduse primesc ”ajutor pentru calculator”. Care sunt condițiile

Programul Euro200, care prevede acordarea unui ajutor financiar pentru achiziția de calculatoare, se derulează și în 2025, anunță reprezentanții Ministerului Educației.
Ajutorul financiar care se acordă pentru achiziția unui calculator reprezintă echivalentul în lei a 200 de euro.
Elevii și studenții clujeni beneficiază și în acest an de ajutor pentru achiziția de calculatoare
Beneficiari ai acestui program sunt elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 500 lei pe membru de familie. Ca noutate, venitul brut lunar pe membru de familie s-a majorat de la 250 de lei anul trecut, la 500 de lei.
Potrivit unui calendar anunțat de Ministerul Educației, depunerea cererilor și documentelor necesare se poate face până în 16 mai. De asemenea, anchetele sociale și evaluarea cererilor se va face pînă în data de 6 iunie, iar lista beneficiarilor va fi publicată în data de 20 iunie. Vor putea fi depuse și contestații între 1 și 4 iulie, iar lista finală se va afișa în data de 25 iulie.
Foto: pixabay.com
ADMINISTRAȚIE
LOCUINȚE sociale pentru vârstnicii din Pata Rât, printr-un program al Primăriei Cluj, finanțat EXCLUSIV de la bugetul local

Primăria Cluj oferă locuințe sociale pentru vârstnicii din Pata Rât prin programul INFIELD, finanțat exclusiv de la bugetul local.
„În ședința Consiliului Local din 7 aprilie a fost supusă votului și aprobată ultima etapă din proiectul INFIELD prin care Primăria municipiului oferă locuințe pentru vârstnicii din Pata Rât.
Acest program, finanțat integral de la bugetul local, este o premieră la nivel național prin faptul că este dedicat vârstnicilor de etnie romă.
LOCUINȚE sociale pentru vârstnicii din Pata Rât, printr-un program al Primăriei Cluj, finanțat EXCLUSIV de la bugetul local
Astfel, Primăria a achiziționat de pe piața liberă 5 locuințe pentru a reloca 2 cupluri de seniori și 3 persoane vârstnice singure care la acest moment locuiesc în condiții de segregare. Alături de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj a fost inițiată o selecție prin care să fie alocate aceste locuințe pe criterii precum: vârstă, vechimea în muncă, starea de sănătate, situația familială, gradul de dizabilitate și alte criterii conform practicilor europene în acest sector.
„Până în prezent, în total, au fost achiziționate 110 locuințe”
După relocarea cetățenilor, aceste persoane vor primi în continuare suport administrativ, psiho-social, vor avea acces la întâlniri de grup și alte resurse necesare pentru integrarea lor în comunitate – prin proiectul PASSUS cu finanțare de la Primăria Cluj-Napoca.
Mai multe informații pot fi consultate în proiectul de HCL de pe site-ul Primăriei sau pe canalele de comunicare ale ADI ZMC.
Până în prezent, în total, au fost achiziționate 110 locuințe în scopul desegregării, prin proiecte cu fonduri norvegiene: 2 locuințe de necesitate – în caz de incendiu, violență domestică ș.a., iar 108 pentru familiile din Pata Rât. Actualmente, 502 persoane beneficiază de aceste locuințe”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Primăriei Cluj.
Foto: arhivă proiecte norvegiene desfășurate de Primăria Cluj-Napoca în parteneriat cu ADI-ZMC
EVENIMENT
Doi candidați pentru funcția de primar în Valea Ierii. Alegeri locale parțiale, odată cu primul tur de prezidențiale

Biroul Electoral de Circumscripție al comunei Valea Ierii din județul Cluj a validat miercuri, 9 aprilie, cele două candidaturi pentru alegerile locale parțiale.
Doi candidați s-au înscris în cursa pentru funcția de primar al comunei Valea Ierii. Este vorba despre Ioan Maioș (PNL), fost consilier local și inspector de muncă în cadrul ITM Cluj și Bogdan Balea (PSD), fost consilier local, care asigură interimatul la primărie.
Alegerile locale parțiale la Valea Ierii pentru funcția de primar vor avea loc pe 4 mai, odată cu turul 1 al alegerile prezidențiale.
Ales în iunie 2024, dar și-a pierdut mandatul
Dorin Nap (PSD), ales în funcția de primar al comunei la alegerile din 9 iunie 2024, a fost condamnat definitiv anul trceut de către Curtea de Apel Cluj la doi ani și 11 luni de închisoare cu suspendare pentru furt de arbori și fals intelectual.
Primarul a fost judecat pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier, furt de arbori din fondul forestier şi fals intelectual.
Mai mult, Curtea de Apel Cluji i-a interzis acestuia să ocupe funcții publice, pe o perioadă de trei ani.
Astfel, în urma ordinul fostului prefect Irina Munteanu, primarul Nap și-a pierdut mandatul, astfel că în 4 mai vor fi organizate alegeri locale parțiale pentru funcția de primar.

Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, a anunțat miercuri că se desparte de partid. „Inevitabilul s-a produs, mă despart definitiv de AUR”, a fost mesajul transmis de Târziu. Claudiu Târziu și președintele AUR, George Simion, au de mult timp o relație tensionată.
Mesajul a fost transmis în mediul online.
„Inevitabilul s-a produs. Mă despart definitiv de AUR. Pentru că săptămâna trecută AUR a fost înlocuit cu Partidul George Simion. A fost alegerea participanților la ședința Consiliului Național de Conducere. Peste câteva săptămâni, unii vor spune că nu au fost de acord, dar n-au avut ce face…”, a transmis Claudiu Târziu, prin intermediul rostonline.ro.
Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR a PĂRĂSIT partidul
El a anunțat că va înființa o altă formațiune politică.
„Am sentimentul că sunt alungat din propria casă de către copiii mei, pentru că am încercat să-i opresc să-i dea foc. Dar măcar salvez moștenirea pe care mi-am propus dintru început să o pun în lucrare. Cu zestrea aceasta moral-spirituală și cultural-politică am putut construi vehiculul politic numit AUR și nu le-o las, mai ales că nici nu își dau seama că au nevoie de ea. Cu acest capital simbolic de luptă și de jertfă, voi putea clădi o altă formațiune politică, mai performantă și mai trainică”, a precizat Claudiu Târziu.