Connect with us

EDUCATIE

Daniel David anunță schimbări majore la Evaluarea Națională la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Apar itemii de tip PISA

Publicat


Daniel David

Evaluările naționale din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor fi modificate, a anunțat ministrul Educației, clujeanul Daniel David

Potrivit acestuia, în perioada imediat următoare va fi emis un ordin de ministru care schimbă structura acestor testări, prin extinderea competențelor verificate.

Daniel David : Antrenăm copiii să utilizeze conținutul la viața de zi cu zi

„Testările ar trebui să măsoare mai multe competențe… În aceste testări aș vrea să văd, pe lângă itemi clasici legați de programe, itemi în logica PISA, dică folosirea conținuturilor în viața de zi cu zi”, a declarat Daniel David, în cadrul conferințe,organizată de Curs de Guvernare, potrivit Agerpres.

Noile evaluări vor fi gândite ca un exercițiu de autocunoaștere pentru elevi, dar și ca un instrument de diagnoză pentru școli și profesori, care vor putea înțelege mai bine nivelul real al copiilor comparativ cu alte unități de învățământ.

„Antrenăm copiii să utilizeze conținutul la viața de zi cu zi și, în clasa a IX-a, când îi testăm, ei deja vor ști ce înseamnă itemi PISA. Îmi asum acest lucru”, a subliniat ministrul.

Primele modificări vor intra în vigoare odată cu noile sesiuni de testare, vizând clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. PISA – Programme for International Student Assessment / Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor, este coordonat de OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică). Acesta este un test internațional aplicat o dată la trei ani elevilor de 15 ani din zeci de țări. Domeniile principale evaluate sunt lectură, matematică și științe.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate