ADMINISTRAȚIE
Dan Tarcea anunță noi măsuri pentru creșterea siguranței copiilor în apropierea școlilor. Vor fi noi puncte de acces și radare
Primăria Cluj-Napoca anunță noi măsuri pentru creșterea siguranței copiilor în apropierea unităților de învățământ, după incidentul grav petrecut pe strada Avram Iancu, unde un băiețel a fost lovit de o mașină pe trotuar.
Acestea vin în completarea celor anunțate deja de viceprimar, printre care se numără amplasarea de garduri de protecție sau suprainălțarea trecerilor de pietoni.
Noi puncte de acces, rute sigure și radare fixe
În cadrul ședinței Comisiei de Circulație de marți, la care au participat reprezentanți ai Poliției Municipiului, Poliției Locale, specialiști în siguranță rutieră și consilieri locali, au fost discutate o serie de propuneri suplimentare față de cele anunțate anterior.
Viceprimarul Dan Tarcea a anunțat că se va urmări crearea de noi puncte de acces în școli, acolo unde este posibil, precum și folosirea celor existente, dar neutilizate, pentru a reduce aglomerația de la intrările principale.
„Implementăm programul Rute sigure către școală, care presupune identificarea și semnalizarea traseelor pietonale cele mai sigure pentru elevi, prin marcaje și indicatoare dedicate. De asemenea, dorim montarea de radare fixe pe anumite tronsoane, atunci când legislația va permite, pentru a descuraja depășirea vitezei și a crește siguranța rutieră în zonele frecventate de copii”, a explicat Dan Tarcea.
Măsurile deja aprobate
Noile propuneri se adaugă celor deja stabilite:
- montarea de garduri de protecție în apropierea școlilor;
- suprainălțarea trecerilor de pietoni, acolo unde zona o permite;
- instalarea de stâlpișori pentru o vizibilitate mai bună;
- limitarea vitezei la maximum 30 km/h în jurul unităților de învățământ.
„Siguranța copiilor rămâne o prioritate pentru noi. Continuăm pas cu pas pentru un drum mai sigur spre și de la școală, în fiecare zi, pentru fiecare copil”, a mai spus viceprimarul Dan Tarcea.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






