Connect with us

EVENIMENT

Dan Petrescu: Nu va fi uşor să câştigăm la Randers, dar cred că avem şansa noastră

Publicat


Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, miercuri seara, într-o conferinţă de presă, că formaţiei sale nu îi va fi uşor să câştige partida din deplasare cu Randers FC din Europa Conference League, dar a precizat că are totuşi şansa ei.

„Nu va fi uşor să câştigăm la Randers. În afară de Midtjylland nu a făcut-o nimeni în ultimii ani, în ultimul timp. Randers este puternică, este solidă, are jucători buni la fazele fixe, iar în atac are cel puţin şase jucători foarte rapizi. Din ce am observat, marchează multe goluri, dar şi primesc.

Noi suntem într-o perioadă mai bună decât eram înainte… Cred că avem şansa noastră. Mâine este un meci şi de a fi sau a nu fi pentru noi şi până la urmă chiar nu mai avem ce pierde. Dar ar fi important şi pentru bugetul clubului să câştigăm aceste ultime meciuri din Conference League”, a spus Petrescu.

„Randers în momentul de faţă este pe locul patru în Danemarca, dacă nu mă înşel. Aşadar este o formaţie solidă şi echilibrată care nu are nevoie de un egal mâine.

Ei trebuie să joace la victorie, egalul nu le ajunge, pentru că ultimul meci îl dispută în deplasare la Alkmaar şi şansele lor sunt mici. Deci ei trebuie să câştige mâine pentru a avea şanse mari la locul doi. Noi, în cazul unui egal mâine, trebuie să avem şansa ca Alkmaar să bată pe Jablonec. Iar noi apoi să câştigăm ultimul meci.

Eu am luat din mers unele lucruri şi părerea mea sinceră este că am avut ghinion în Conference League, nu meritam să pierdem niciun meci. Cred că 4 egaluri, aşa cum are Randers, meritam şi noi”, a adăugat antrenorul.

Căpitanul formaţiei clujene, Mario Camora, a declarat la rândul său că nu se gândeşte decât la o victorie.

CFR Cluj întâlneşte, joi, de la ora 22:00, în deplasare, formaţia daneză Randers FC, într-o partidă din Grupa D a Conference League.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate