Connect with us

EVENIMENT

Dan Petrescu: Îi spuneam că aiurează celui care credea că luăm 6 puncte cu Slavia

Publicat


Dan Petrescu

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a afirmat la finalul meciului cu Slavia Praga, câştigat cu 2-0, în etapa a 4-a a Grupei G a Europa Conference League, că nu ar fi crezut niciodată că ar fi putut să obţină şase puncte din dubla cu echipa cehă.

‘Sunt foarte fericit pentru victorie, sunt foarte sigur că dacă prietenul meu era încă în viaţă era cel mai fericit din lume. Toată lumea ştie cât iubea acest club Pisică (n.r. – Ilie Florian, un apropiat al antrenorului şi al echipei CFR Cluj). Îi dedicăm toţi victoria pentru el, mai ales că a stat 36 de ani non stop lângă mine, nu am stat nici cu familia cât am stat cu el. Vă daţi seama că îmi este greu şi nu mi-a fost uşor să urmăresc meciul. În acelaşi timp mi-aş dori ca şi suporterul care a avut probleme să îşi revină şi să se bucure de această victorie minunată. Pentru că, sincer, dacă îmi spunea cineva înainte de dubla cu Slavia că noi vom lua şase puncte, spuneam că visează sau aiurează. În continuare cred că Slavia este cea mai bună echipă din grupă, au dominat, au atacat, dar ne-am apărat eroic şi la puţinele ocazii avute, 3 sau 4, am marcat două goluri. Îi felicit pe băieţi încă o dată, suntem într o perioadă bună. Nu pot să fiu decât fericit pentru echipă şi pentru club’, a declarat Dan Petrescu la ProTv.

Tehnicianul nu a fost foarte entuziast în ceea ce priveşte şansele echipei sale de calificare în primăvara europeană, chiar dacă în acest moment ocupă primul loc în grupă.

‘Mai sunt două meciuri, se poate întâmpla orice în această grupă, să nu ne entuziasmăm prea mult. Dar dacă vom câştiga un meci din două nu cred că se mai poate întâmpla ceva, pentru că Slavia nu mai are cum să ne prindă matematic. Noi trebuie să câştigăm un meci şi dacă se va întâmpla asta, atunci va fi totul bine. În acest moment, primăvara europeană pare mai aproape, da, dar mă ştiţi prea bine, eu nu sunt foarte optimist, nici prea pesimist, eu sunt realist. Deocamdată avem şapte puncte şi mergem înainte. Dar eu cred că aceste şapte puncte sunt incredibile, ţinând cont că am jucat de două ori cu Slavia, o echipă care în opinia mea dacă iese din grupe poate să ajungă până în finală, au tot ce trebuie’, a completat antrenorul CFR Cluj.

Dan Petrescu a ţinut să transmită un mesaj şi celor care îl contestau în urma rezultatelor mai puţin bune în trecutul apropiat: ‘Dan Petrescu pe unde se duce mai face câte ceva, dar mergem înainte, chiar dacă nu e apreciat. Mâine se uită, ştiu cum e situaţia, mă aştept la orice, oricând. Eu îmi fac meseria atât’.

CFR Cluj a învins formaţia cehă Slavia Praga cu scorul de 2-0 (1-0), joi seara, pe Stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, în Grupa G a competiţiei de fotbal Europa Conference League.

După acest succes, CFR Cluj devine favorită la calificarea în faza următoare, mai având de jucat în deplasare cu Sivasspor (27 octombrie) şi acasă cu Ballkani (3 noiembrie). AGERPRES



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

CULTURA

FOTO. Expoziția „Atlantida. Lumi pierdute”, inaugurată la Cluj-Napoca. Poveștile unor așezări dispărute din România și nu numai

Publicat

Atlantida

Muzeul Etnografic al Transilvaniei (MET) și Museum Europäischer Kulturen (MEK) din Berlin au inaugurat, vineri, la Cluj-Napoca, expoziția „Atlantida. Lumi pierdute”. Proiectul abordează dispariția așezărilor europene și a comunităților acestora, un fenomen ce reflectă schimbările sociale, economice și politice ale secolelor XX și XXI.

Expoziția prezintă poveștile a 23 de așezări dispărute sau aflate în pragul dispariției din Europa Centrală, incluzând imagini, obiecte vechi și instalații sonore care redau liniștea locurilor și istoria acestor comunități.

Specialiști din Ungaria, România, Serbia, Croația și Slovenia au documentat aceste locuri în 2024, vizitând satele sau locurile unde obișnuiau să fie acestea și au discutat cu câțiva dintre localnicii rămași, adunând povești, amintiri și fotografii. Printre satele românești incluse în proiect se numără: Ada-Kaleh, Herepea (județul Mureș), Lindenfeld, Geamăna.

Ideea din 1990

„Ideea cercetării datează de la începutul anilor 1990 când m-am confruntat pentru prima oară cu situația în care citesc despre o anumită localitate sau o anumită comunitate, iar când ajung la fața locului trebuie să observ că există doar niște rămășițe de construcții și e totul pustiu.

După această constatare am început să citesc despre acest fenomen, fiind unul mult mai răspândit decât credeam și, citind bibliografia, am observat că în decursul secolului al XX-lea zeci de mii de localități au dispărut”, declară cercetătoarea Andrea Vándor.

Cauzele disparițiilor

Proiectul internațional „Atlantida. Lumi pierdute” își propune să atragă atenția publicului cu privire la soarta unei populații europene de milioane de oameni defavorizați, cu o putere de lobby redusă.

„Dispariția unor localități poate avea mai multe cauze: fenomenul natural, cutremur, alunecări de teren. Una din localitățile din cadrul expoziției a dispărut în anul 2023 din cauza unei alunecări de teren.

O altă cauză poate fi cea de ordin social, din cauza războaielor. În cadrul proiectelor am exemple de acest tip, din Croația și Serbia. O altă cauză poate fi o cauză de ordin politic, printr-o decizie politică se poate renunța la o comunitate, respectiv la o localitate”, mai adaugă Andrea Vándor.

Satul scufundat din Munții Apuseni

În 1976 a început exploatarea zăcămintelor de cupru din apropierea satului Geamăna. În urma activităților miniere, nămolul poluat rezultat a acoperit treptat satul. Populația a fost relocată în trei etape, iar mulți locuitori au asistat la dispariția caselor lor sub sterilul toxic. Peisajul creat de lacul de decantare și povestea locului atrag turiști și artiști, devenind simbolul unei tragedii ecologice.

Lindenfeld – insula din vârful muntelui

Fondat în 1828, Lindenfeld s-a dezvoltat ca un sat prosper în Munții Semenic, unde locuitorii aveau activități precum creșterea animalelor, tăiatul lemnelor și cărbunăritul. Lipsa unui drum sigur pentru orice anotimp a dus la migrarea generației tinere, apoi la depopularea sa în secolul XX. Ultimul locuitor, Paul Schwirzenbeck, a părăsit satul înainte de a deceda în 1998. Astăzi, Lindenfeld este un sat abandonat.

Atlantida de pe Dunăre

Ada Kaleh, situată lângă Orșova, a avut o importanță strategică, fiind disputată între Imperiul Habsburgic și Otoman. După ce și-a pierdut importanța militară în secolul XIX, insula a rămas un loc unic, iar locuitori din “Orșova turcească” erau scutiți de taxe și obligații militare.

După Primul Război Mondial, insula Ada Kaleh a devenit parte a României.

Materialul vizual din cadrul acestei expoziții este de 3 tipuri, s-au folosit imagini de arhivă, o parte dintre fotografii au fost realizate de către cercetătorii care au participat la acest proiect, iar o parte dintre fotografii au fost realizate de un artist fotograf din Germania care anul trecut a documentat toate aceste localități.

Liniștea, înregistrată

În primăvara anului trecut s-au documentat și înregistrări audio. De fapt, s-a înregistrat liniștea, vidul, murmurul care există în aceste localități, iar materialul sonor poate fi ascultat pe MP3 în cadrul expoziției.

„Am considerat ca prezentarea acestui fenomen poate fi completă prin realizarea unor interviuri cu localnicii din aceste sate, regiuni. Nu am dorit să prezentăm fenomenul doar prin niște statistici, ci doream să prezentăm și omul din spatele acestei cifre”, precizează Andrea Vándor.

În cadrul expoziției s-a pus accent pe utilizarea materialelor eco, sustenabile, fiind folosite lemnul și hârtia.

Proiect internațional

Acest proiect a fost realizat cu ajutorul coordonatorului din partea Muzeului Etnografic al Transilvaniei, directorul instituției, Tudor Sălăgean; cercetare și scenarii: Leni Perenčević, Lehel Peti, Imola Püsök, Andrea Vándor; scenografie Xaver Victor Schneider; grafică: Luca Szalay, Silvia Diaconu; fotografie, film, colaj: Frank Gaudlitz, Lehel Peti, Alexandru Cristian Beșliu, Silvia Diaconu; traducere și corectură: Rigán Lóránd; instalație sonoră: Misha Antonov, Mirko Perenčević; concepție și coordonare proiect: Andrea Vándor.

Fotografiile și obiectele prezentate în cadrul Expoziţiei ”Atlantida. Lumi pierdute” pot fi vizionate la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în sala Cellarium, până în 30 martie 2025.

După Cluj-Napoca, expoziţia va fi prezentată în 2026 la Ulm, în Germania, iar în 2027, la Berlin.

Andreea Paparuș
Timeea Morocoj

atlantida

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Accident pe Calea Baciului. Un autoturism și o dubiță implicate. O femeie, rănită

Publicat

accident

Un accident rutier a avut loc, vineri, pe Calea Baciului în care au fost implicate un autoturism și o dubiță.

Din primele informații, un șofer de 45 de ani din județul Mehedinți conducea autoturismul dinspre Baciu spre Cluj-Napoca și a intrat în coliziune cu o dubiță care ieșea de pe o stradă laterală.

În urma accidentul, o femeie din autoturism a fost rănită.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Lucrările la drumul legătură A3 – DN1 de la Tureni, la 80%. 220 de muncitori cu 130 de utilaje sunt pe șantier

Publicat

De

Șantier drum legătura A3-DN1 la Tureni

Lucrările pe șantierul DEx4, drumul de legătură între A3 și DN1 de la Tureni avansează.

Drumul expres de la Cluj trebuie să fie gata în luna iunie a acestui an.

Drumul de legătură A3 – DN1 de la Tureni avansează

Directorul ceneral al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, anunță că evoluția pe șantierul DEx4, drumul care va face legătura între autostrada Transilvania și DN1 pe la Tureni este foarte bună.

“Asocierea de constructori români și spanioli condusă de Dimex 2000 SRL este bine mobilizată în șantier iar lucrările au ajuns la un stadiu fizic de 80%. În șantier, sunt mobilizați 220 de muncitori și 130 de utilaje”, a transmis vineri Cristian Pistol.

Acesta a precizat că se fac săpături, terasamente, se consolidează versanți, se lucrează la pasaje și viaducte, dar și la protejarea albiei râului Negoteasa cu saltele de gambioane, printre altele.

7 poduri și viaducte se construiesc pe drumul de la Tureni

Pe traseul DEx 4 sunt construite 7 poduri și viaducte. La kilometrul 4 este construit un viaduct peste Valea Racilor, care are 6 deschideri și o lungime totală de 258 de metri pătrați, conform șefului CNAIR.

Valoarea contractului, care este finanțat prin Programul Treansport este de 562,61 de milioane de lei, fără TVA.

 

Citește mai departe

EVENIMENT

UPDATE. Accident grav la Mărtinești. Mașină intrată într-un cap de pod. Un bărbat a murit

Publicat

accident

Un accident a avut loc, vineri, în satul Mărtinești, o mașină intrând într-un cap de pod, iar două persoane sunt încarcerate.

”Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Mărtinești. În accident a fost implicat un singur autoturism, iar din primele date sunt două persoane încarcerate.

La misiune iau parte două autospeciale cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD cu medic și două echipaje SAJ”, anunță ISU Cluj.

Un bărbat a murit

UPDATE. ”În autoturism erau încarcerați doi bărbați. Din păcate, unul dintre aceștia prezintă leziuni incompatibile cu viața și urmează să fie extras de către pompieri.

Anterior, echipaje noastre au descarcerat un alt bărbat, conștient și cooperant, dar care prezintă multiple traumatisme. Cel din urmă a fost preluat de către echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă și va fi transportat de urgență la spital”, au precizat pompierii clujeni.

UPDATE. Poliția, despre accident

”În jurul orei 16.00, un autoturism care se deplasa pe direcția Turda-Cluj a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu parapetul metalic, în împrejurări ce urmează a fi stabilite în cadrul cercetărilor aflate în desfășurare.

Din nefericire, conducătorul auto, un bărbat de 67 de ani. a fost declarat decedat la fața locului. De asemenea, un pasager, în vârstă de 38 de ani, a suferit răni și a fost transportat la unitatea medicală pentru îngrijiri de specialitate.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului”, a transmis Poliția Cluj.

Sursa foto: ISU Cluj & Info Trafic jud Cluj

 

accident

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate