EVENIMENT
Dan Petrescu, după victoria CFR Cluj cu Maccabi Petach Tikva: 1-0 e puțin la ce ocazii am avut. Sunt fericit pentru rezultat
Antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, se bucură pentru victoria cu 1-0 a echipei sale de joi seară cu Maccabi Petach Tikva din turul 3 al Conference League, dar spune că meciul retur va fi unul foarte greu.
”E o echipă foarte bună, în echipa de start a avut 8 jucători care au jucat la echipe naționale, plus alți 4 pe bancă. Prima repriză a fost foarte bună, trebuie să fie 3 sau 4-0, am ratat niște ocazii incredibile. La acest nivel nu ai voe să ratezi astfel de ocazii, mai ales în Europa.
În repriza a 2-a am suferit. Per total, 1-0 e puțin la ce s-a jucat, la ce ocazii am avut, puteam să câștigăm mai mult, și ne-am făcut meciul al doilea mult mai greu. Sunt fericit pentru rezultat și pentru atitudinea băieților”, a spus Petrescu.
Jucători obosiți
Acesta a precizat că în repriza a doua le-a spus jucătorilor de la CFR Cluj să facî pressing, nu să se retragă, dar aceștia erau obosiți și au preferat să se retragă în apărare și să conserve rezultatul.
”Sunt 3 jucători peste 35 de ani, nu e ușor să menții un anumit nivel”, a arătat antrenorul.
În ceea ce privește meciul retur, Dan Petrescu s-a declarat ”îngrijorat”, dar trebuie să se focuseze acum pe campionatul intern și pe meciul cu Unirea Slobozia.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






