EVENIMENT
Dan Petrescu, după egalul cu Sepsi: E un punct mare. La CFR mereu ești contestat, indiferent ce faci
CFR Cluj a reușit să obțină un egal cu Sepsi vineri seara, pe teren propriu.
Antrenorul Dan Petrescu a fost din nou contestat, iar o parte dintre fani i-au cerut din iar să plece, după scorul de 3-3.
Dan Petrescu, după egalul cu Sepsi: E un punct mare. la CFR mereu ești contestat, indiferent ce faci
După meci, Dan Petrescu a declarat că în prima repriză elevii săi au jucat foarte bine.
“Au marcat și un eurogol. Ma bucur pentru Postolache pentru că presiunea era mare.
E un punct mare, dar la CFR mereu ești contestat, indiferent de ce faci”, a spus Dan Petrescu, care a precizat că o să aibă mai multe soluții la Buzău pentru ce se vor întoarce pe teren mai mulți jucători accidentați.
Dan Petrescu: Nu văd de ce trebuie să plec eu
“Ce e ciudat e că avem cel mai bun atac și una din cele mai slabe apărări… Și ce e ciudat, e că toate șuturile adversarilor se duc în poartă”, a declarat Dan Petrescu despre meciul cu Sepsi, dar nu numai.
Antrenorul CFR Cluj spune însă că e important că toți jucătorii sunt motivați.
Despre plecarea de pe banca de antrenor a CFR Cluj, cerută din nou de o parte dintre suporteri, Petrescu a spus că el își face treaba foarte bine.
“Sunt aici din 2017, am plecat, m-am întors, știu ce mă așteaptă.
Dar nu văd de ce trebuie să plec eu… Muncesc de dimineața până seara, echipa joacă foarte bine.
Eu îmi fac treaba, merg înainte și sper ca la final să am eu dreptate”, a mai declarat Dan Petrescu.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






