Connect with us

EVENIMENT

Dan Petrescu (CFR Cluj): Se pare că REVENIREA mea pe bancă a purtat noroc

Publicat


Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj

Imediat după meciul de duminică seara, când CFR Cluj a învins cu 2-0 pe CSU Craiova, Dan Petrescu a avut un alt tonus la declarațiile de după partidă și la conferința de presă.

„Se pare că revenirea mea pe bancă a purtat noroc. Am avut două meciuri și două victorii. Cred că Universitatea Craiova a fost cea mai puternică echipă care a venit la Cluj sezonul acesta, inclusiv cele din cupele europene. Au început cu 7 fundași practic, o echipă solidă.

Karlo Muhar a marcat un gol extrordinar. Ieri la antrenamente, la o miuță, marcase 3 goluri asemănătoare. I-am zis că ar fi bine să păstreze forma. Golul secund a venit perfect. Craiova a ieșit la joc, dar mă bucur că am rezistat și că am câștigat.

Am jucat 19 meciuri în două luni. Aș fi vrut rezultate mai bune, dar asta este. Nu suntem foarte bine, dar e bine și în campionat. Nici în Conference League nu stăm rău”, a spus Dan Petrescu.

„Eu respect mereu adversarii. Voi ziceți că îi fac mari. Nu mi-e frică de cei de la Sivasspor, dar îi respect. Au buget mare, jucători buni, dar nu mi-e frică.

Toate echipele de sus sunt bune. Știm ce poate să facă Hagi. Noi când jucăm seara parcă arătăm mult mai bine, avem timp să ne refacem după meciurile din cupele europene”, a mai declarat „Bursucul”.

Sursa: GSP




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate