Connect with us

EVENIMENT

Cum a plătit UBB Cluj-Napoca datoriile altora. Suma depășește 1,5 milioane de lei

Publicat


Universitatea ”Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca a ajuns să plătească datoriile altora, suma ridicându-se la peste 1,5 milioane de lei. Aceasta în condițiile în care universitatea clujeană a preluat, anul trecut, în urma unei fuziuni prin absorbție, Universitatea ”Eftimie Murgu” Reșița (UEMR), cu tot cu problemele acesteia.

Astfel, în urma unei decizii recente a Curții de Apel Timișoara a fost menținută sentința din luna octombrie 2019 a Tribunalului Caraș-Severin, în procesul dintre Sindicatul FIRES din Universitatea ”Eftimie Murgu” Reșița și peste 40 de angajați ai universității din Reșița, cadre didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic, în calitate de reclamanți.

Magistrații au dispus anularea a două hotărâri adoptate în aprilie 2019 de Senatul universitar (HS nr. 90 și 92/2019), dovedite a fi ilegale, prin care se aproba reducerea programului de lucru în UEMR pentru întregul personal și tăierea salariilor cu 20%, începând din data de 1 mai 2019.

Hotărârile adoptate de conducerea UEMR au fost atacate în instanță în iunie 2019, iar Tribunalul Caraș-Severin a dat câștig de cauză reclamanților încă din octombrie 2019. Aceștia ar fi putut să-și primească încă de atunci drepturile salariale tăiate ilegal, în sumă de 1,54 milioane de lei.

Dar conducerea UEMR a atacat decizia instanței din Caraș la Curtea de Apel Timișoara care a dat, în final, câștig de cauză angajaților.

UBB, bună de plată

În urma deciziei CA Timișoara, UBB a achitat banii datorați celor  41 de angajați ai fostei UEMR, actualul Centru Universitar UBB din Reșița.

Președintele Sindicatului FIRES, Cristian Rudolf, a mulțumit conducerii UBB Cluj-Napoca pentru că ”a dat dovadă de respect față de litera și spiritul legilor în vigoare, aplicând elementele promise în Protocolul de fuziune prin absorbție cu UEMR”.

”Sper că și dumneavoastră ați intrat în posesia sumelor legal cuvenite de pe urma procesului legat de reducerea săptămânii de lucru de la 5 la 4 zile și a salariului cu 20%.

Cei 41 de beneficiari, adică eu și cei 40 de colegi, ne-am dovedit a fi nucleul dur al legalității, al ordinii, al responsabilității și dreptății care au militat pentru respectarea drepturilor în calitate de lucrători și cetățeni. Doresc să mulțumesc tuturor colegilor care nu au cedat, nu s-au răzgândit, nu au renunțat la nici un bănuț din drepturile care li se cuveneau, în mod legal”, a spus Rudolf, care s-a adresat colegilor.

Sursa: reșița.ro




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate