Tentația comparațiilor

Suntem la sfârșitul lunii august. De la declararea oficială a pandemiei zilele, săptămânile și lunile s-au rostogolit, dar coronavirusul nu ne-a părăsit. Și se pare că, deocamdată, nu se vede „luminița de la capătul tunelului”.

La început am fost surprinși și cu spaima în suflet, apoi ne-am mai obișnuit, iar acum când auzim/citim de numărul infectaţilor și dispăruților, de numărul testelor care se fac și nu se fac, de capacitatea sistemelor medicale de-a răspunde la provocărilor pandemice le trecem „în  cotidian”, dacă nu suntem noi sau apropiații noștri în acest vârtej.

Și touși, din prima zi când oficial ni s-a spus că este „o simplă răceală” până astăzi când ni se spune să respectăm cu strictețe măsurile de igienă și protecție personală și comunitară, oamenii sunt tentați să facă comparații și să dezvolte interogații. Este în gena noastră, dar și a plantelor și animalelor.

La scurtă vreme de la declanșarea pandemiei de coronavirus ”au curs” asemănările și deosebirile cu alte pandemii, mai îndepărtate sau mai apropiate de noi. Cel mai mult s-a marșat pe epidemia de gripă spaniolă de acum un secol.

Literatura de specialitate despre acest subiect este relativ săracă, chiar dacă au fost (re)găsite informații, opinii, mărturii și imagini din acele timpuri. Lucrări mai vechi sau mai noi au fost invocate pentru reconstrucția fenomenelor pandemice din anii 1917-1920. Pe baza acestora, în și din mass-media, s-au emis opinii și concluzii care merită să fie prezentate, conexate și reexaminate.

Unde și când a apărut gripa spaniolă?

Informațiile sunt imprecise, chiar dacă realitățile epidemice sunt, relativ, mai aproape de noi. După unii autori, epidemia a izbucnit în Alaska. Alte informația ne spun că primele semne au apărut la 4 sau 11 martie 1918 în Fortul Riley din Kansas SUA. Se pare că primul infectat a fost un bucătar, care a transmis boala, în numai o jumătate de zi, la peste 100 de camarazi. Viteza de propagare a aglomerat spitalele militare și  a impus transformarea unui hangar în așezământ medical.  În numai o lună, epidemia s-a transmis în comunitățile militare și civile din Vestul până în Estul SUA, iar de aici prin debarcarea soldaților americani în Europa pentru sprijinul militar acordat Antantei, gripa a ajuns în tranșeele combatanților din ambele tabere. Infestarea solului și apelor din zonele militare europene a favorizat această propagare. Precaritatea hranei și a igienei, lipsa de medicamente și cunoștințe medicale, dar și preocupările scăzute ale autorităților pentru starea de sănătate a oamenilor au condus la răspândirea bolii pe spații întinse din Franța, Marea Britanie, Italia, Germania, Rusia. A traversat apoi Asia și a ajuns în China și India,  Africa de Nord și în unele teritorii din adâncimea continentului negru. A revenit pe continentul american, sau nu a plecat niciodată, și s-a întins în America Latină, făcând ravagii în Brazilia.

Nu s-a știut niciodată cu exactitate cum s-a manifestat, unde și cu ce putere. Era și ignoranța oamenilor, era și confuzia, dar și conjugarea  cu alte maladii: tifos, tuberculoză, dezinterie, holeră,  poliomelită, gripă sezonieră, gripa tranșeelor, boli cu transmitere sexuală, boli gastro-enterologice etc.

De ce s-a numit gripa spaniolă?

Informațiile au fost contradictorii și parțiale și datorită cenzurii militare care a funcționat în statele beligerante.  A fost numită impropriu gripa spaniolă, mai ales că Spania nu a fost implicată în conflict. Dar tocmai datorită acestui aspect atenția și insistența presei spaniole a fost mai mare. Chiar dacă prezența epidemiei a fost mai redusă în peninsula Iberică, denumirea de gripă spaniolă a rămas definitiv în limbajul și mentalul oamenilor.

Presa spaniolă scria frenetic despre pandemia care îmbolnăvea și secera mii de oameni. Tirul s-a concentrat spre orașul Zamora, care era considerat, ca o ironiei a sorții, „buna împrejmuire”, adică siguranță în fața dușmanilor. Nu au bănuit cei care au ridicat impresionantele fortificații că epidemia nu putea fi stăvilită, precum armatele dușmanilor. Dar locuitorii iberici au făcut tot ce le-a stat în putință în lupta cu dușmanul nevăzut. Mesaje pentru igienă, protecție, izolare și carantinare au fost puse în acțiune. De la vorbe la fapte a fost un drum lung, mai ales că au apărut multe păreri despre „pedeapsa divină” pentru păcatele oamenilor. Ziarele publicau, zilnic, și informații despre mersul molimei, persoanele decedate, zonele interzise și carantinate. Așa a ajuns presa spaniolă să devină „vedetă” pe piața știrilor și informațiilor timpului. Ziarele din alte țări preluau și scriau despre: ispanka, espanhola, la grippe espagnole, die Spaniche Grippe. Nu a fost prima și nici ultima „deformare” în  istorie.

Interesul poartă fesul

Când  epidemia și-a făcut simțită prezența în tranșee, de-a lungul și de-a latul fronturilor, în apropierea și depărtarea acestora, guvernanții și militarii din ambele tabere au ignorat realitatea epidemică. Mai mult, la fel ca și în alte situații de-a lungul istoriei, au căutat  vinovați ”dincolo de gard”. Pentru evitarea atitudinilor defetiste și demoralizatoare în rândurile militarilor și a populației civile, știrile și informațiile despre virulența bolii și victimele acesteia au fost trecute sub tăcere sau parțial atenuate.

Nici situația pe front nu era prea bună. Trebuia să aibă loc o relansare a operațiunilor militare, ceea ce s-a și întâmplat în mai multe ofensive și contraofensive. Anatnatiștii avantajați de intrarea SUA în război nu puteau să ”arate cu degetul” spre noul și puternicul aliat transatlantic pentru ”aducerea” virusului pandemic, odată cu militarii americani. Ieșirea Rusiei sovietice din marele conflict, prin pacea de la Brest-Litovsk, trebuia să asigure o preeminență în fața Puterilor Centrale. O epidemie severă nu era bine venită în astfel de situații. Tăcerea și  mistificarea au funcționat și în această situație. Aceiași atitudine se manifesta la Berlin, Viena și Budapesta, mai ales că trupele  austro-ungare și germane obținuseră unele avantaje militare și politice, inclusiv asupra României, prin ocuparea unei părți importante a teritoriul românesc și pacea de la Buftea-București. Este interesant că aceste atitudini se conturau și funcționau, după ce s-a declanșat în august 1918, al doilea mare val pandemic.

Efectele ignoranței și neputinței

Gripă spaniolă a fost o boală extrem de contagioasă și cu efecte maladive și letale severe. Simptomele erau: temperatură ridicată, migrene, amigdale inflamate, pneumonie, dureri generalizate ale mâinilor și picioarelor, somnolență etc. În tranșee și tabere militare erau prezente și afecțiunile specifice războiului: mutilări, amputări, infecții, comportamente psihice deviante etc. Medicii, unii din ei afectați de aceste situații, făceau față cu greu presiunii la aceste provocări.

Din tranșee, epidemia s-a extins cu rapiditate în rândurile civililor. În New York Times din 25 octombrie 1918 se publica o știre despre situația din Copenhaga: ”Acest oraș a fost serios răvășit de gripa spaniolă. Săptămâna trecută, numărul pacienților a crescut cu o sută de procente. Nici o familie nu este cruțată și multe persoane mor de pneumonie. Spitalele sunt arhipline cu bolnavi și muribunzi. Pentru a opri răspândirea bolii, guvernul a decis să închidă azi teatrele, sălile de cinema și de concerte. E foarte posibil că vor fi închise și bisericile. Unele din ele sunt transformate în spitale. Mortalitatea e extraordinar de ridicată. În anumite cazuri au pierit cu totul și familii alcătuite din opt oameni. Condițiile sunt agravate de lipsa medicamentelor împotriva febrei”.

Efectele gripei spaniole s-au concretizat în contaminarea a 27% din populația Globului, iar decesele (după unele surse) au fost de aproximativ 100 de milioane de oameni. Au trecut la cele veșnice, istoricul român Constantin Giurescu, Sophie Halberstadt-Freud, fiica lui Sigmund Freud, sociologul german Max Weber, scriitorul francez Guillaume Apollinaris. Principesa Maria, viitoare regină a României, care a îngrijit răniții și bolnavii de tifos nu s-a îmbolnăvit de această boală, dar a făcut față cu greu gripei spaniole. O uriașă armonică, invizibilă, se deschidea și se închidea peste oameni și teritorii. A cântat boala și moartea până în 1920, după unele surse chiar mai mult. Cert este că Spania (mai precis presa iberică) a rămas ”vinovatul de serviciu”. Cinism, realism politic și militar, nu o să știm niciodată!!!

Din păcate, igiena precară, mișcările de populație după încheierea armistițiului și prelungirea unor operațiuni militare în Asia, Rusia, Turcia, Grecia, lipsa mijloacelor financiare au condus la perpetuarea bolii. La început a fost și un interes scăzut din partea autorităților, preocupate mai mult de organizarea politică, teritorială, militară și financiară interbelică. Liderii mondiali, reuniți la Paris-Versailles, hotărau soarta lumii. Se certau, se înțelegeau, se contraziceau, creau noi state și organizații, dar problemele pandemice nu prea îi interesau!!!

Omenirea trecea cu dificultate de la economia de război la cea de pace. Pe măsură ce pericolele sociale au fost tot mai mari s-a ajuns la conștientizarea situației, iar documentele și imaginile ne dezvăluie aceste aspecte. Măștile de protecție au devenit un accesoriu pentru unele persoane care au trăit în acele vremuri tulburi și din punct e vedre epidemic. Izvoarele vizuale completează aceste știri. Unele imagini circulă, astăzi, din abundență pe internet. Numai că trebuie să le vedem printr-o cheie multiformă, prin sesizarea mesajelor principale și secundare. Imaginile sunt mai mult din țările dezvoltate și mai puțin din cele care au plătit cel mai mult în vieți omenești, cum au fost Rusia, Brazilia, India.

Se spune că virusul gripei spaniole este prezent și astăzi printre noi și cu noi, dar s-a ajuns la o imunizare prin ”efectul de turmă”, care-l face aproape inofensiv. Dar, din când în când, el a mai ”încurcat” și poate să mai încurce viața oamenilor. Nimeni nu știe și nu poate ști cu certitudine.

Și totuși… omenirea a mers mai departe

Indubitabil, gripa spaniolă a fost cea mai mare epidemie a secolului XX. Hărțile pandemice, întocmite atunci sau mai târziu, ne arată că au căzut în plasa ei teritorii întinse din întreaga lume. Nu o să știm niciodată cu exactitate, din motive subiecte și obiective, numărul bolnavilor și decedaților.

Dar în 1918, oamenii au dezmembrat marile imperii, au organizat pacea postbelică și au format sau desăvârșit statele naționale din centrul și  sud-estul Europei. În spațiul fostului imperiu rus s-a optat pentru egalitarismul sovietic, deși revoluția bolșevică a fost puternic concurată și de bolile epidemice. O lume bună și mai puțin bună, o lume marcată de război, foamete, inegalitate socială și virulență pandemică. Aș îndrăzni să spun o lume neterminată, chiar dacă oamenii au încercat să o depășească prin proiecte și activități personale, comunitare și naționale.

Marea Adunare de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, avut loc când omenirea trecea prin Al Doilea Val Pandemic, iar regina Maria, atât de încercată în timpul gripei spaniole, susținea cauza României la Conferința de la Paris (1919) și era încoronată împreună cu Ferdinand la Alba Iulia la 15 octombrie 1922.  Refacerea și construirea unei alte lumi erau gândurile și faptele oamenilor. În acestea gânduri și fapte s-au (re)găsit și bunicii mei, carea au trăit, „la propriu” grozăviile anilor Primului Război Mondial și a gripei spaniole. După cum mi s-a spus, primul lor gând a fost să uite printr-un nou curs al vieții. Și așa a fost. Tatăl meu s-a  născut în septembrie 1919, când încă reminescențe pandemice mai bântuiau lumea…

Prof.univ.dr. Ioan Lumperdean