Connect with us

EVENIMENT

CSAT împlinește 34 de ani. Care este scopul acestei instituții înființată în 1990

Publicat


CSAT

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost înființat în 13 decembrie 1990 prin Legea nr. 39/13.12.1990, scopul declarat al acestei instituții fiind „organizarea și coordonarea unitară a activităților care privesc apărarea țării și siguranța statului în timp de pace, cât și de război”.

Activitatea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării este supusă examinării şi verificării parlamentare.

Anual, nu mai târziu de primul trimestru al anului următor, precum şi la cererea comisiilor permanente de specialitate ale Parlamentului sau ori de câte ori se consideră necesar, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării prezintă, în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, rapoarte asupra activităţii desfăşurate.

Componența CSAT

Din CSAT fac parte președintele României, printre atribuțiile căruia face parte și convocarea CSAT, acesta îndeplinind funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Prim-ministrul Guvernului României îndeplineşte funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării sunt: ministrul apărării naţionale, ministrul afacerilor interne, ministrul afacerilor externe, ministrul justiţiei, ministrul economiei, ministrul finanţelor publice, directorul Serviciului Român de Informaţii, directorul Serviciului de Informaţii Externe, şeful Statului Major al Apărării şi consilierul prezidențial pentru securitate naţională.

Secretarul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării este numit de preşedintele României şi are rang de consilier de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

Ultima convocare a CSAT a avut loc în 28 noiembrie, pentru a analiza implicațiile Rusiei în alegerile prezidențiale din România.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate