Connect with us

ACTUALITATE

CS „U” Cluj pune tunurile pe Federația de Volei. Rezultatul meciului cu Știința Baia Mare a fost viciat

Publicat


Reprezentanții echipei de volei a clubului Universitatea Cluj pun tunurile pe Federație, acuzând că rezultatul meciului împotriva Științei Explorări Baia Mare a fost viciat. Partida s-a terminat cu scorul de 3 la 1, pentru maramureșeni (30-28, 22-25, 25-15, 25-15) și s-a desfășurat pe 17 ianuarie. Clujenii ocupă poziția a șaptea în clasamentul Diviziei A1, cu 6 victorii și tot atâtea înfrângeri.

Meciul s-a desfășurat într-o sală neîncălzită

În documentul înaintat Federației Române de Volei, antrenorul Romeo Lotei și team manager-ul, Bogdan Ungurean, povestesc cum meciul s-a desfășurat într-o sală neîncălzită, temperatura fiind de 8-10 grade.

De altfel, oficialii Federației de la masa tehnică și spectatorii au purtat geci pe durata întâlnirii.

De menționat este că „studenții” au jucat împotriva Științei Explorări Baia Mare, la 22 ore distanță de partida câștigată în cinci seturi, în fața Științei București.

Fazele din meci contestate de clujeni din primul set al partidei

  • prima fază se desfășoară la scorul de 10-9 pentru echipa din Baia Mare, când jucătorul echipei U Cluj, servește un as, dar mingea este judecată greșit și deci scorul în loc să devină egal, se face 11-9 pt echipa aflată la primire.
  • a două fază este la scorul de 19-20 pentru Cluj, când mingea blocată de Vițelaru Ciprian îl șterge pe spate pe jucătorul care a atacat-o și iese în block-out, dar acest fapt este nesesizat de arbitrul Cristea C., deși faza s-a desfășurat lângă acesta.
  • a treia fază este la scorul de 23-24 pentru Cluj, când mingea atacată de jucătorul Ciortea Marius în blocaj, iese în out evident, aceasta cade chiar în față arbitrului Cristea C. și la mică distanță de tușier, însă amândoi după o prima ezitare decid din priviri că mingea a căzut în terenul echipei noastre. Tușierul a avut o atitudine ezitantă semnalând cu întârziere. A se observa reacția jucătorului cu numărul 11 de la echipă din Baia Mare care observă că mingea a ieșit în ouț, însă decide să se bucure pentru reușita echipei propri la îndemnul antrenorului și al coechipierilor.

„Având în vedere că setul 2 cu Baia Mare l-am câștigat categoric, considerăm că la 2-0 pentru noi, rezultatul meciului ne putea fi clar favorabil. Prin urmare, putem vorbi și de viciere de rezultat”, a declarat Bogdan Ungureanu.

Memoriul înaintat Federației Române de Volei de către CS Universitatea Cluj




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate