Connect with us

EVENIMENT

Crucea Roşie: Dacă se intensifică luptele în Ucraina, ne aşteptăm la un „scenariu negru”. Magazin social la Cluj

Publicat


crucea rosie cluj

Directorul general al Crucii Roşii Române, Ioan Silviu Lefter, a afirmat, marţi, că în România ar putea ajunge un grup mai mare de refugiaţi din Ucraina în situaţia în care se intensifică luptele din estul ţării vecine.

„Dacă se intensifică luptele în partea de est a Ucrainei, ne aşteptăm şi la un scenariu negru, care ar presupune intrarea în ţară a unui grup mai mare de refugiaţi din Ucraina şi asta presupune să fim pregătiţi pentru o situaţie de acest fel. Chiar dacă ar fi pace începând de mâine, Ucraina tot va avea nevoie de sprijin umanitar, pentru că o treime din ţară eu cred că e la pământ şi cu infrastructura şi cu ceea ce înseamnă alimente şi orice lucruri de primă necesitate”, a declarat Lefter, în cadrul unei conferinţe de presă în care a prezentat bilanţul campaniei „Umanitatea nu are graniţe”.

În perioada 27 februarie – 31 martie, Crucea Roşie Română a înregistrat donaţii totale în bani de 6.748.862 euro, dintre care 5.402.317 euro de la persoane juridice, 605.981 euro de la persoane fizice, iar prin SMS – 210.640 euro. Donaţiile online au însumat 529.924 euro.

Donaţiile în produse de la persoane juridice, aproximativ 2.150 tone, au atins suma de 1.533.365 euro, iar cele de la persoane fizice s-au ridicat la 230 de tone. Acestea au fost colectate în cele 47 de filiale ale Crucii Roşii Române şi constau în produse alimentare, produse de igienă, cazarmament, produse pentru copii, apă, hrană pentru animale şi produse de prim ajutor.

Peste 250.000 de persoane au beneficiat de informare, asistenţă umanitară şi servicii de restabilire a legăturilor de familie în toate punctele de frontieră din România, aeroporturi, gări şi pe autostrada A 1.

Totodată, 85.932 de persoane, dintre care 40% copii, din centrele de cazare ale instituţiilor publice, dar mai ales din puncte de cazare particulare au fost asistate în această perioadă.

Crucea Roşie Română a deschis opt magazine sociale în judeţele Botoşani, Cluj, Constanţa, Iaşi, Maramureş, Sibiu, Teleorman, Tulcea, iar două sunt în curs de deschidere în Sălaj şi Satu Mare. Cetăţenii ucraineni aflaţi în România pot merge la aceste magazine pentru a lua gratuit produse de primă necesitate.

În plus, pentru aceştia se asigură mese calde, asistenţă medicală specializată, asistenţă psiho-socială, sprijin financiar pentru achiziţionarea de medicamente şi bilete de avion sau tren. Se organizează şi activităţi de socializare şi educative pentru copii, cursuri de limba română şi alfabet latin şi se asigură asistenţă pentru cursuri online cu profesorii lor aflaţi în Ucraina.

Peste 7.000 de beneficiari din centrele de cazare asigurate de autorităţi, alte ONG sau prin iniţiative private au primit produse de maximă necesitate de la Crucea Roşie.

Ajutorul a fost extins şi pe teritoriul Ucrainei pentru civilii rămaşi acolo, prin intermediul transporturilor umanitare realizate de către Societatea Naţională de Cruce Roşie, care însumează 58 tiruri cu 1.450 tone cu materiale umanitare. Acestea au ajuns în regiunile Cernăuţi, Uzhhorod şi Odesa, de unde au fost distribuite cu ajutorul Crucii Roşii din Ucraina.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

ECONOMIE

Crește numărul firmelor dizolvate în județul Cluj. Pe primele 9 luni din acest an au fost peste 1500

Publicat

firme dizolvate

Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 6,92%, în primele nouă luni din 2024, până la 30.094, faţă de 28.146 în perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), citate de Agerpres.

Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 6.184 de firme (număr în creştere cu 5,44% faţă de perioada ianuarie-septembrie 2023) şi în judeţele Constanţa (1.644, plus 24,45%), Ilfov (1.633, plus 28,48%), Cluj (1.557, plus 4,43%), Timiş (1.351, minus 4,86%) şi Iaşi (1.151, plus 19,40%).

La polul opus, cele mai puţine dizolvări de firme au fost consemnate în judeţele Covasna, respectiv 146 (plus 0,69% faţă de primele nouă luni din 2023), Ialomiţa (169, plus 4,32%), Mehedinţi (190, plus 4,4%), Caraş-Severin (215, plus 3,86%) şi Călăraşi (221, minus 11,24%).

Comerțul cu ridicata, în top

Domeniul de activitate care a înregistrat cele mai multe dizolvări de firme, în perioada ianuarie – septembrie 2024, este comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, unde au fost raportate 8.244 de dizolvări la nivel naţional. Faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, dizolvările din acest sector au crescut cu 4,87%.

Potrivit sursei citate, construcţiile, activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, precum şi industria prelucrătoare sunt alte domenii de activitate unde s-a consemnat un număr mare de dizolvări de firme, respectiv 3.089 (+14,28%), 2.931 (+7,13%) şi 2.515 (+3,97%).

În septembrie 2024, s-au înregistrat 3.071 dizolvări de firme, cele mai multe în Bucureşti (507) şi în judeţele Constanţa (151), Timiş (146), Dolj (138) şi Cluj (138).

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Cupa Martial Arts Open Ju Jitsu la Cluj-Napoca. Locul I, sportivii clubului clujean Whooooo Istru

Publicat

De

ju jitsu

A.C.S. Whooooo Istru Cluj-Napoca a organizat la Cluj-Napoca în perioada 15-16 noiembrie.2024, Cupa Martial Arts Open Ju Jitsu ediția a III-a, eveniment ce a reunit luptători de vârste diferite din întreaga țară care s-au constituit în ambasadori ai artelor marțiale.

Scopul evenimemtului a fost de a promova sportul drept element esenţial pentru o educaţie de calitate, de a câştiga încredere și a promova un stil de viaţă sănătos, concretizat printr-o dezvoltare armonioasă durabilă.

”Publicul spectator prezent la sala de sport <<General Virgil Bădulescu>> a fost încântat de abilitățile, măiestria și spiritul de fair-play al tuturor sportivilor înscriși în concurs, fiind astfel încurajat să practice activităţile fizice şi sportive, în mod continuu, indiferent de vârstă.

Sportivii cu dizabilități de vedere, legitimați ai clubului Sakura Târgu Mureș, clasați constant pe podiumul campionatelor mondiale și europene de Para Ju Jitsu, au demonstrat în mod practic avantajul potenţialului sportiv pentru incluziune socială, integrare şi şanse egale prin crearea unui cadru social şi organizatoric favorizant”, au transmis organizatorii competiției.

Premierea, în prezența comandantului Diviziei 4 Infanterie ”Gemina”

Activitatea sportivă a fost înscrisă în calendarul Federației Române de Arte Marțiale pentru probele omologate de Federația Internațională de Ju Jitsu, iar această ediție a inclus întreceri sportive pe categorii de vârstă și greutate.

Premierea sportivilor și sportivelor de la fiecare probă din concurs a fost oficiată în prezența generalui maior Bogdan Cernat, comandantulul Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, gazda evenimentului, și a lui Florentin Marinescu, președintele Federației Române de Arte Marțiale, 10 Dan Ju Jitsu.

La această ediție Martial Arts Open au fost prezenți luptători din Cluj-Napoca, Iași, Bistrița, Miercurea Ciuc, Șimleu Silvaniei, Giurgiu, Piatra Neamț, Sfântu Gheorghe, Reghin, Tecuci, Târgu Mureș, precum și arbitri de talie mondială și națională, care au avut o prestație impecabilă la toate cele 228 de probe de concurs.

Podiumul la Cupa Martial Arts Open Ju Jitsu a fost anul acesta ocupat de A.C.S. Whooooo Istru Cluj-Napoca – locul I, A.C.S. Red Dragon Reghin – locul II și A.C.S. Aquila Giurgiu – locul III.

 

Citește mai departe

EVENIMENT

Sâncraiu a primit titlul de ”Sat European de Tineret” în anul 2025. Este prima localitate maghiară premiată

Publicat

De

sâncraiu

Comuna clujeană Sâncraiu a primit titlul de ”Sat European de Tineret” în anuk 2025 în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Vatra Dornei, în cadrul Galei Tinerilor din Mediul Rural.

European Youth Village – Sat European de Tineret este un program apolitic de organizare comunitară a tinerilor din mediul rural.

”Această distincție prestigioasă este rezultatul muncii dedicate a tinerilor noștri, al inițiativelor noastre de consolidare a comunității și al programelor inovatoare dezvoltate.

Programul European Youth Village, coordonat de Go Free și Asociația pentu Dezvoltare Activă, a fost lansat în 2018 cu scopul de a sprijini tinerii care locuiesc în mediul rural, de a consolida comunitățile acestora și de a contribui la îmbunătățirea calității vieții din aceste zone.

Comunitățile participante au oportunitatea de a dezvolta proiecte care încurajează implicarea socială și dezvoltarea personală a tinerilor”, au spus managerul de proiect Póka Jácint-Tivadar pentru Cluj24.

Candidatura, depusă în iulie

Procesul demarat pentru obținerea titlului a început în iulie 2024, când s-a depus cererea de candidatură.

”Scopul nostru principal a fost să identificăm provocările și oportunitățile cu care se confruntă comunitatea noastră, cu un accent special pe nevoile tinerilor.

Pe parcursul mai multor etape ale procesului de selecție, am prezentat situația comunității noastre, obiectivele pe care ni le-am propus și activitățile pe care le planificăm pentru a le atinge.

Am considerat esențială implicarea tinerilor, utilizarea eficientă a spațiilor comunitare și organizarea de evenimente care să contribuie la dezvoltarea personală și profesională a acestora”, a explicat Poka.

Activități derulate în 2025

Pentru tinerii din Sâncraiu obținerea titlului nu este doar o recunoaștere, ci și o responsabilitate, iar pentru anul 2025 sunt prevăzute numeroase programe și evenimente, printre care workshopuri pentru dezvoltare personală și profesională, evenimente sportive și acțiuni ecologice, eeri de film, cluburi de carte și evenimente comunitare.

”Prin aceste activități, ne propunem să construim o comunitate de tineri puternică și unită și să facem viața rurală mai atractivă. Împreună cu tinerii locali, dorim să contribuim la un viitor mai bun pentru Sâncraiu”, a mai spus managerul de proiect.

La gala organizată în perioada 15–17 noiembrie la Vatra Dornei au fost premiate patru localități: Lipova, Pârjol, Berești-Tazlău și Sâncraiu, care a devenit, astfel, prima localitate maghiară ce a obținut acest titlu.

Echipa de tineri

Echipa care a contribuit la succesul candidaturii este formată din: Póka Jácint-Tivadar (manager de proiect), Bálint Orsolya-Mónika, Okos Rigó Aliz-Ibolya, Lukács Eszter, Kismihály Barbara și Póka András-Kristóf.

Citește mai departe

EDUCATIE

Rector UMFIH: Concursul de rezidențiat de la Cluj, fără incidente. Cel mai mare punctaj la Medicină a fost de 931 de puncte

Publicat

De

rezidențiat

Concursul de rezidențiat organizat, duminică, de Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” (UMFIH) Cluj-Napoca s-a desfășurat fără incidente, fiind înscriși peste 1.300 de candidați. 

”S-a finalizat cu bine concursul de rezidențiat 2024. Ca președinte al comisiei locale, împreună cu colegii mei din Consiliul de Administrație, am organizat desfășurarea în condiții cât mai bune pentru candidați a acestui adevărat test de anduranță pentru absolvenții noștri, în urma căruia își aleg viitoarea specialitate.

Totul a decurs conform așteptărilor, fără niciun incident, astfel încât concurenții s-au putut concentra exclusiv la obținerea unui rezultat cât mai bun, care să le permită alegerea specialității dorite”, a transmis rectorul UMFIH, Anca Buzoianu.

Cele mai mari punctaje

Potrivit acesteia, cel mai mare punctaj obținut pe domeniul Medicină a fost de 931 de puncte, pe domeniul medicină dentară 905 puncte, iar la Farmacie 849 de puncte.

Urmează alcătuirea ierarhiei pe domenii la nivel național, iar apoi alegerea specialității, organizată pentru toți candidații în decurs de 2-3 zile.

”Felicit toți absolvenții pentru rezultatele obținute și le mulțumesc tuturor colegilor implicați în organizarea concursului, care ca de fiecare dată a fost impecabilă: comisiei locale de rezidențiat, șefilor de clădiri, șefilor de sală și colegilor supraveghetori, domnului prorector Nicolae Crișan, domnului director administrativ Liviu Lazea, și doamnei secretar șef al Universității Valeria Meseșan, toți au făcut ca lucrurile să se desfășoare perfect.
Sper ca și în acest an, după centralizarea rezultatelor, să fim printre cei mai buni, așa cum ne-am obișnuit!”, a mai spus Buzoianu.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax