Realizate fiind de profesioniști care provin din cele mai educate națiuni ale lumii, filmele scandinave, fără a fi didactice (dacă sunt private ca utilitate socială), au tendința de a trage semnaloe de alarmă, de a ne îndrepta/corija, de a ne direcționa spre o lume mai bună, mai înalt umană. Cinematografia suedeză în speță, are un istoric și un prezent impresionante valoric, cu câțiva monstri sacri care au marcat filmul mondial.

O regizoare suedeză de 42 de ani, Beata Gardeler, se joacă strălucit într-un film, Turma, dintr-o secţiune Supernova a TIFF-ului şi laureat la Festivalul de la Berlin, cu vorbele lui Einstein: „Ca să fii membru ideal al unei turme de oi, trebuie să fii mai ales oaie”. Este valabil şi la alte mamifere cum de altfel şi savantul sugera.

Cel mai succint rezumat al filmului s-ar putea concretiza printr-o întrebare: Care ar putea fi efectele dacă un viol este sau nu este reclamat ?

Acțiunea, în Suedia

Acţiunea nu se petrece în Africa de Sud unde este estimat că cca 25 % dintre bărbaţi sunt autorii unei agresiuni sexuale şi 50 % din femei, pe parcursul vieţii, victime, nu este vorba de o ţară islamică unde victimele violului sunt unanim repudiate şi deseori omorâte pentru a păstra onoarea familiei, nu este vreo ţară africană unde violul este folosit ca şi  armă de distrugere ale unor întregi seminţii.

Nu este amintirea glorioasei Armate Roşii care a „reuşit” un număr de peste 2 milioane de asemenea acte pe teritoriul Germaniei ocupate sau, nici macar o ţară mai proaspăt admisă în Uniunea Europeană unde, în Noul Cod Penal, pedepsele pentru acest gen de fapte au fost puţin diminuate şi unde, circulă un banc (prost) despre poliţiştii care s-au îmbolnăvit la reconstituire. Să nu spunem numele acestei din urmă ţări.

Filmul reuşeşte să nu fie de groază, scabros, sexos pentru adulţi, film frescă socială încărcat de adânci semnificaţii sau vreun film psihologic unde numai iniţiaţii înţeleg mesajele.

Turma nu este minimalist (precum ”producțiile” autohtone) , marginal, didactic, docudramă, docuficţiune, filmat în sepia ca românescul (excelent) Aferim,  sau în timp real ca în vasluianul (interesant dar plictisitor de lent) Poliţist adjectiv. Ce este atunci filmul din discuţie ?

Filmul sperie prin normalitate

Este greu să spui despre filmul suedez Turma că ţi-a plăcut. Filmul sperie. Prin normalitate şi credibilitate. Prin firesc şi mesajele implicit şi explicit transmise. Prin ceea ce ar trebui să fie motivaţia intrinsecă a artei –  se face artă  în speranţa şi cu convingerea, cred că nu se exclud, ci se completează temporal, că se poate crea o lume mai bună.

Demult, era obiceiul la televiziune a se prezenta filmul CUTARE drept…artistic. Mai nou, se prezintă trillerul de mare succes, docudrama, psihologicul, senzationala comedie, iar filmele sexoase au buline care să indice clar copiilor de părinţi obosiţi şi adormiţi  pe ce să ţină televizorul.

Studiourile CUTARE îl prezintă pe Jean Gabin, John Wayne în filmul X., pentru a recunoaşte, sublinia şi exploata valoarea vedetei în industria fimului. Pentru că dacă vorbim de motivaţie intrinsecă, atunci să recunoaştem şi că a şaptea artă există, subzistă, mai ales datorită motivaţiilor extrinseci care ţin de publicitate, onorarii/salarii, care va să zică venituri şi cheltuieli.

Aici se prezintă AGRESIUNEA (în loc de vedeta) în filmul artistic Turma, regia Beata Gardeler.

De ce film artistic?

De ce artistic? Arta adevărată este mai reală decât realitatea însăşi spune pe undeva Dostoievski, iar acest film poate să fie foarte real fără filmări 3D sau efecte speciale precum în melgibsonianul Patimile lui Isus.

Este artistic pentru că “arta il face pe om mai stăpân pe instinctele sale” – spunea scriitorul Ion Agârbiceanu, (scuze pentru sintagma scriitorul, era pentru generaţiile care nu mai au şansa să îl întâlnească în manualele alternative), iar acest film despre un viol pune la contribuţie spiritul, sufletul, nu simţurile primare. “Nu prea îţi arde de glumiţe la acest film” spunea un tânăr la ieşirea din sală.

E adevărat, nu se râde mai deloc, nu se rânjeşte, nu prea se oftează, nu se tremură nici de frică, nici de dorinţă, este un film care fixează în scaune. La proiecţia la care am asistat nu se mai auzeau nici măcar floricelele şi pufuleţii  din sală.

Spectatorii au putut deveni mai solidari? Filmul este artistic pentru că arta „este o putere spirituală în stare să lege pe toţi oamenii între ei” era opinia lui Enescu. La acest film parcă simţi nevoia să îi protejezi pe cei din jurul tău, să fii mai bun. Şi nici măcar să te uiţi mai nu ştiu cum, la  tânăra cu un mini exagerat nu îţi vine ci, cu mult mai multă înţelegere.

În cu totul altă idee, vreau să spun că mai toată lumea se uita doar la film. Deşi muzica nu este psihidelică, fiecare scenă are un suport potrivit, iar imaginile sunt căutat normale.

Acțiunea filmului

Într-o localitate mică din Nordul Suediei întrăm brusc într-o nuntă. Şi în acţiunea filmului. Mirele mulţumeşte pentru prezenţă. Multor oameni. Unul l-a învăţat să meargă pe bicicletă, altul l-a salvat de la înec etc. Bănuieşti că este toată lumea din localitate la nuntă. In rolurile tinerilor, regizoarea a folosit adolescenţii satului, funcţionarii publici din roluri sunt în bună parte funcţionarii localităţii, iar actorii din rolurile adulţilor au făcut exerciţii pentru a juca în dialectul nordic.

Ce poţi să spui ca ardelean despre subtilitatea şi rigoarea dialectului suedez nordic ? Te duce gândul la Andrei Şerban care a avut un succes mondial cu Trilogia antică jucată în greaca veche. Apare un chimism şi o muzicalitate a scenei greu de explicat care te inundă prin firesc şi veridicitate.

Dacă nu erau atat de mari, blonzi si vorbitori în suedeza nordică puteai să îţi imaginezi nunta într-un orăşel de oriunde. Şi vocea catifelată, zâmbetul slugarnic şi ochii umezi, dar jucăuş orientaţi ai pastorului erau parcă de aici. Cum poţi să îţi închipui şi că, una din domnişoarele de onoare neobişnuită fiind cu alcoolul se îmbată la nuntă, dar nuntaşii nu dramatizează, toţi beau, însă unele aspecte se punctează.

Explozie pe rețele sociale

Aceeaşi domnişoară de onoare, Jennifer, caută ajutor la psihologul şcolii, povestind că a fost violată de prietenul ei, Alex, băiat pedant, sportiv, de familie bună. Au 14 ani, fiind într-o clasă terminală amândoi. Poliţia suedeză intervine, ia declaratii şi deschide proces.

Lumea şi acţiunea filmului de aici înnebuneşte. Înnebuneşte mai domol, mai organizat, aşa cum îi stă bine unei comunităţi din Suedia de nord, mai ardeleneşte ne venea să zicem. Dar chiar în ritmul lor lent şi organizat există Internetul.

Rețelele de socializare, adresele anonime, aruncătoarele de gunoi (mai că te gandeai la postacii noştri de partid – apropo, ştiţi care este partidul din România care a plătit cei mai multi postaci, sau câţi postaci, câte bloguri de partid sunt doar în Cluj? ).

Despre calomnie

Deci (vorba de început a românului), mult mai rapid decat intervenţia Poliției și Justiției, Jennifer si familia ei este desfiinţată, ”vopsită”, ”spălată”, tocată pe siteurile de socializare. Se lucrează şi cu „materialul clientului”. Mama este divorţată, creşte singură două fete, nu a fost uşă de biserică şi are acum un prieten mai tânăr. Prietenul are un cal. Calul este cel mai bun prieten al victimei şi pare cel mai puţin făţarnic în toată acea comunitate mică, cinstită, unită, bigotă şi tehnologizată.

Pe bloguri cu vitejia caracteristică autorilor apocrifi se scriu enormităţi despre fată şi familia ei: ”comunitatea noastră a fost întinată de minciunile fiicei unei curve !, Să-i aprindem ! Să-i aratăm noi ce-i violul ! Să le dăm afara de peste tot !„ si apare un nou blog „Eliberati-l pe Alex ! ”, cercetat ca minor oricum în stare de libertate.

Calomniază, calomniază, tot va rămâne ceva este un dicton care iată, beneficiază de sprijinul informaticii. Scârba violului se repetă informatic. Mama este retrogradată la serviciu, sora este scoasă din echipa de fotbal, Jennifer este izolată şi agresată la şcoală, dar nu are alternativă, localitatea este mică, alte şcoli sunt foarte departe.

Lumea bună

Prietenul mamei este bătut, i se omoară calul pe care fata îl iubea şi, ca din neatenţie, ca o încercare, o sărută puţin pe Jennifer. Puţin, dar suficient să fie silit să renunțe la prietenia cu mama ei şi apoi să să meargă la bere cu lumea bună a satului indignată de acuzaţia prezumtiv nefondată.

Mama băiatului este portdrapelul vajnic şi neobosit al acţiunii de ostracizare a fetei şi de punere sub presiune a Politiei, Jusitiei, a dascălilor. Parcă auzi mamele de băieţei de bani gata de la noi care îşi apără adolescenţii neglijaţi din cauza afacerilor, buni cunoscători ai siteurilor pentru adulţi şi fără repere morale.

Tatăl ştie că fiul a comis-o. Aşa încep să se convingă şi spectatorii că Jennifer nu minte. Scena violului nu era prezentată. Ea fusese dată afară (făcea curat în biserică) şi de preot  care spontan, luase partea lumii bune formate din cei mai buni contribuabili ai parohiei. Este preotul parvenit universal.

Dacă spui adevărul despre „lumea bună”  nu mai poţi să dai nici cu mătura oriunde. Scârba violului se repetă când conştientizăm că ne este mai uşor să ascundem adevărul.

Tatălui băiatului îi este mai uşor să se înece în băutură decât să îl pună pe băiat să recunoască. Mama victimei deşi încercase s-o apere, decât să îşi înfrunte soarta, are şi ea episoade alcoolice. Se întâmplă doar în Suedia ? Este un mecanism social care  crează senzaţia scârbei unui viol repetat.

Mic monstru

Cineva trebuie să cedeze şi o fac cei doi copii de 14 ani. Mai nimic nu este alb si negru în viaţă şi nici în acest film. Jennifer la cei 14 ani nu şi-a dat seama că poate fi mai puţin umilitor să nu spună nimic despre un viol, iar Alex are remuşcări şi mărturiseşte mamei adevărul.

Mama, vocală precum o ţaţă de-a noastră care nu –şi vede proasta crestere a beizadelelor, îl sileşte să se bucure de clemenţa socială. Poate scenarista suedeză a citit schiţa cu dl. Goe sau i-a cunoscut pe beizadelele care fac senzaţie cu limuzina sau şalupa pe Snagov sau la Mamaia.

Alex, dintr-un adolescent care a greşit şi cu procese de conştiinţă, se transformă într-un mic monstru care crede că totul îi va fi permis sau cel puţin iertat. Sau poate scenarista nu a auzit de dl Goe şi beizadele, dar scrie pur şi simplu bine, regizoarea care a citit este excelentă, iar cei de la TIFF inspirati. Spectatorii la unele filme au fost mulţi, la altele au fost puţini… Nouă de place până şi titlul acestui film.

Alex scăpase cu o amendă penală şi o supraveghere judiciară. Jennifer fură o puşcă aleargă în pădure şi îşi potriveşte puşca la cap pentru a se sinucide. Prima declaraţie a lui Alex, înainte ca mamiţa să apuce să intervină, a fost la fel cu cea a victimei, ceea ce a convins juraţii şi …spectatorii că fapta s-a comis aievea.

Final deschis

Finalul filmului este deschis. Jennifer este cu pusca la cap dar nu se aude că ar fi tras, iar Alex la petrecerea de absolvire a cursurilor mai violează o colegă. Colega are trăsături asiatice, cu siguranţă fiica unor emigranţi care nu au obţinut ușor un loc de muncă, care ar avea argumente să rabde mai lesne decât să reclame.

Filmul se încheie şi nu se ştie dacă noua victimă şi părinţii ei au reclamat. Dar de data aceasta scena faptei s-a dat în film pentru a fi clar dacă este bine sau nu,  să spui adevărul la timpul lui .

Este imposibil să nu cazi pe gânduri de câte ori şi în câte feluri suntem agresaţi. În multe limbi ale pământului pentru viol se foloseşte acelasi cuvant ca şi pentru batjocură.

În Testele PISA de clasificare a sistemelor de învăţământ Suedia este pe locul II  şi oricum este pe primele locuri în lume la toate categoriile de întreceri educaţionale. Este foarte usor pentru oricine să cerceteze pe Internet locul României în lume la aceste teste.

În clasamentul ţărilor cu cea mai puţină corupţie, cu cele mai puţine infracţiuni pe cap de locuitor, Suedia are de asemenea în clasamente locuri foarte bune. In Parlamentul lor sunt dezbateri pentru ca sistemul de învăţământ să nu mai fie chiar aşa de degajat.  Există permisiunea în unii ani de a se da doar odată pe săptămână teme pentru acasă copiilor.

Adrian Marian