Connect with us

ACTUALITATE

Cronică de FILM. Adrian Marian: Turma

Publicat


Realizate fiind de profesioniști care provin din cele mai educate națiuni ale lumii, filmele scandinave, fără a fi didactice (dacă sunt private ca utilitate socială), au tendința de a trage semnaloe de alarmă, de a ne îndrepta/corija, de a ne direcționa spre o lume mai bună, mai înalt umană. Cinematografia suedeză în speță, are un istoric și un prezent impresionante valoric, cu câțiva monstri sacri care au marcat filmul mondial.

O regizoare suedeză de 42 de ani, Beata Gardeler, se joacă strălucit într-un film, Turma, dintr-o secţiune Supernova a TIFF-ului şi laureat la Festivalul de la Berlin, cu vorbele lui Einstein: „Ca să fii membru ideal al unei turme de oi, trebuie să fii mai ales oaie”. Este valabil şi la alte mamifere cum de altfel şi savantul sugera.

Cel mai succint rezumat al filmului s-ar putea concretiza printr-o întrebare: Care ar putea fi efectele dacă un viol este sau nu este reclamat ?

Acțiunea, în Suedia

Acţiunea nu se petrece în Africa de Sud unde este estimat că cca 25 % dintre bărbaţi sunt autorii unei agresiuni sexuale şi 50 % din femei, pe parcursul vieţii, victime, nu este vorba de o ţară islamică unde victimele violului sunt unanim repudiate şi deseori omorâte pentru a păstra onoarea familiei, nu este vreo ţară africană unde violul este folosit ca şi  armă de distrugere ale unor întregi seminţii.

Nu este amintirea glorioasei Armate Roşii care a „reuşit” un număr de peste 2 milioane de asemenea acte pe teritoriul Germaniei ocupate sau, nici macar o ţară mai proaspăt admisă în Uniunea Europeană unde, în Noul Cod Penal, pedepsele pentru acest gen de fapte au fost puţin diminuate şi unde, circulă un banc (prost) despre poliţiştii care s-au îmbolnăvit la reconstituire. Să nu spunem numele acestei din urmă ţări.

Filmul reuşeşte să nu fie de groază, scabros, sexos pentru adulţi, film frescă socială încărcat de adânci semnificaţii sau vreun film psihologic unde numai iniţiaţii înţeleg mesajele.

Turma nu este minimalist (precum ”producțiile” autohtone) , marginal, didactic, docudramă, docuficţiune, filmat în sepia ca românescul (excelent) Aferim,  sau în timp real ca în vasluianul (interesant dar plictisitor de lent) Poliţist adjectiv. Ce este atunci filmul din discuţie ?

Filmul sperie prin normalitate

Este greu să spui despre filmul suedez Turma că ţi-a plăcut. Filmul sperie. Prin normalitate şi credibilitate. Prin firesc şi mesajele implicit şi explicit transmise. Prin ceea ce ar trebui să fie motivaţia intrinsecă a artei –  se face artă  în speranţa şi cu convingerea, cred că nu se exclud, ci se completează temporal, că se poate crea o lume mai bună.

Demult, era obiceiul la televiziune a se prezenta filmul CUTARE drept…artistic. Mai nou, se prezintă trillerul de mare succes, docudrama, psihologicul, senzationala comedie, iar filmele sexoase au buline care să indice clar copiilor de părinţi obosiţi şi adormiţi  pe ce să ţină televizorul.

Studiourile CUTARE îl prezintă pe Jean Gabin, John Wayne în filmul X., pentru a recunoaşte, sublinia şi exploata valoarea vedetei în industria fimului. Pentru că dacă vorbim de motivaţie intrinsecă, atunci să recunoaştem şi că a şaptea artă există, subzistă, mai ales datorită motivaţiilor extrinseci care ţin de publicitate, onorarii/salarii, care va să zică venituri şi cheltuieli.

Aici se prezintă AGRESIUNEA (în loc de vedeta) în filmul artistic Turma, regia Beata Gardeler.

De ce film artistic?

De ce artistic? Arta adevărată este mai reală decât realitatea însăşi spune pe undeva Dostoievski, iar acest film poate să fie foarte real fără filmări 3D sau efecte speciale precum în melgibsonianul Patimile lui Isus.

Este artistic pentru că “arta il face pe om mai stăpân pe instinctele sale” – spunea scriitorul Ion Agârbiceanu, (scuze pentru sintagma scriitorul, era pentru generaţiile care nu mai au şansa să îl întâlnească în manualele alternative), iar acest film despre un viol pune la contribuţie spiritul, sufletul, nu simţurile primare. “Nu prea îţi arde de glumiţe la acest film” spunea un tânăr la ieşirea din sală.

E adevărat, nu se râde mai deloc, nu se rânjeşte, nu prea se oftează, nu se tremură nici de frică, nici de dorinţă, este un film care fixează în scaune. La proiecţia la care am asistat nu se mai auzeau nici măcar floricelele şi pufuleţii  din sală.

Spectatorii au putut deveni mai solidari? Filmul este artistic pentru că arta „este o putere spirituală în stare să lege pe toţi oamenii între ei” era opinia lui Enescu. La acest film parcă simţi nevoia să îi protejezi pe cei din jurul tău, să fii mai bun. Şi nici măcar să te uiţi mai nu ştiu cum, la  tânăra cu un mini exagerat nu îţi vine ci, cu mult mai multă înţelegere.

În cu totul altă idee, vreau să spun că mai toată lumea se uita doar la film. Deşi muzica nu este psihidelică, fiecare scenă are un suport potrivit, iar imaginile sunt căutat normale.

Acțiunea filmului

Într-o localitate mică din Nordul Suediei întrăm brusc într-o nuntă. Şi în acţiunea filmului. Mirele mulţumeşte pentru prezenţă. Multor oameni. Unul l-a învăţat să meargă pe bicicletă, altul l-a salvat de la înec etc. Bănuieşti că este toată lumea din localitate la nuntă. In rolurile tinerilor, regizoarea a folosit adolescenţii satului, funcţionarii publici din roluri sunt în bună parte funcţionarii localităţii, iar actorii din rolurile adulţilor au făcut exerciţii pentru a juca în dialectul nordic.

Ce poţi să spui ca ardelean despre subtilitatea şi rigoarea dialectului suedez nordic ? Te duce gândul la Andrei Şerban care a avut un succes mondial cu Trilogia antică jucată în greaca veche. Apare un chimism şi o muzicalitate a scenei greu de explicat care te inundă prin firesc şi veridicitate.

Dacă nu erau atat de mari, blonzi si vorbitori în suedeza nordică puteai să îţi imaginezi nunta într-un orăşel de oriunde. Şi vocea catifelată, zâmbetul slugarnic şi ochii umezi, dar jucăuş orientaţi ai pastorului erau parcă de aici. Cum poţi să îţi închipui şi că, una din domnişoarele de onoare neobişnuită fiind cu alcoolul se îmbată la nuntă, dar nuntaşii nu dramatizează, toţi beau, însă unele aspecte se punctează.

Explozie pe rețele sociale

Aceeaşi domnişoară de onoare, Jennifer, caută ajutor la psihologul şcolii, povestind că a fost violată de prietenul ei, Alex, băiat pedant, sportiv, de familie bună. Au 14 ani, fiind într-o clasă terminală amândoi. Poliţia suedeză intervine, ia declaratii şi deschide proces.

Lumea şi acţiunea filmului de aici înnebuneşte. Înnebuneşte mai domol, mai organizat, aşa cum îi stă bine unei comunităţi din Suedia de nord, mai ardeleneşte ne venea să zicem. Dar chiar în ritmul lor lent şi organizat există Internetul.

Rețelele de socializare, adresele anonime, aruncătoarele de gunoi (mai că te gandeai la postacii noştri de partid – apropo, ştiţi care este partidul din România care a plătit cei mai multi postaci, sau câţi postaci, câte bloguri de partid sunt doar în Cluj? ).

Despre calomnie

Deci (vorba de început a românului), mult mai rapid decat intervenţia Poliției și Justiției, Jennifer si familia ei este desfiinţată, ”vopsită”, ”spălată”, tocată pe siteurile de socializare. Se lucrează şi cu „materialul clientului”. Mama este divorţată, creşte singură două fete, nu a fost uşă de biserică şi are acum un prieten mai tânăr. Prietenul are un cal. Calul este cel mai bun prieten al victimei şi pare cel mai puţin făţarnic în toată acea comunitate mică, cinstită, unită, bigotă şi tehnologizată.

Pe bloguri cu vitejia caracteristică autorilor apocrifi se scriu enormităţi despre fată şi familia ei: ”comunitatea noastră a fost întinată de minciunile fiicei unei curve !, Să-i aprindem ! Să-i aratăm noi ce-i violul ! Să le dăm afara de peste tot !„ si apare un nou blog „Eliberati-l pe Alex ! ”, cercetat ca minor oricum în stare de libertate.

Calomniază, calomniază, tot va rămâne ceva este un dicton care iată, beneficiază de sprijinul informaticii. Scârba violului se repetă informatic. Mama este retrogradată la serviciu, sora este scoasă din echipa de fotbal, Jennifer este izolată şi agresată la şcoală, dar nu are alternativă, localitatea este mică, alte şcoli sunt foarte departe.

Lumea bună

Prietenul mamei este bătut, i se omoară calul pe care fata îl iubea şi, ca din neatenţie, ca o încercare, o sărută puţin pe Jennifer. Puţin, dar suficient să fie silit să renunțe la prietenia cu mama ei şi apoi să să meargă la bere cu lumea bună a satului indignată de acuzaţia prezumtiv nefondată.

Mama băiatului este portdrapelul vajnic şi neobosit al acţiunii de ostracizare a fetei şi de punere sub presiune a Politiei, Jusitiei, a dascălilor. Parcă auzi mamele de băieţei de bani gata de la noi care îşi apără adolescenţii neglijaţi din cauza afacerilor, buni cunoscători ai siteurilor pentru adulţi şi fără repere morale.

Tatăl ştie că fiul a comis-o. Aşa încep să se convingă şi spectatorii că Jennifer nu minte. Scena violului nu era prezentată. Ea fusese dată afară (făcea curat în biserică) şi de preot  care spontan, luase partea lumii bune formate din cei mai buni contribuabili ai parohiei. Este preotul parvenit universal.

Dacă spui adevărul despre „lumea bună”  nu mai poţi să dai nici cu mătura oriunde. Scârba violului se repetă când conştientizăm că ne este mai uşor să ascundem adevărul.

Tatălui băiatului îi este mai uşor să se înece în băutură decât să îl pună pe băiat să recunoască. Mama victimei deşi încercase s-o apere, decât să îşi înfrunte soarta, are şi ea episoade alcoolice. Se întâmplă doar în Suedia ? Este un mecanism social care  crează senzaţia scârbei unui viol repetat.

Mic monstru

Cineva trebuie să cedeze şi o fac cei doi copii de 14 ani. Mai nimic nu este alb si negru în viaţă şi nici în acest film. Jennifer la cei 14 ani nu şi-a dat seama că poate fi mai puţin umilitor să nu spună nimic despre un viol, iar Alex are remuşcări şi mărturiseşte mamei adevărul.

Mama, vocală precum o ţaţă de-a noastră care nu –şi vede proasta crestere a beizadelelor, îl sileşte să se bucure de clemenţa socială. Poate scenarista suedeză a citit schiţa cu dl. Goe sau i-a cunoscut pe beizadelele care fac senzaţie cu limuzina sau şalupa pe Snagov sau la Mamaia.

Alex, dintr-un adolescent care a greşit şi cu procese de conştiinţă, se transformă într-un mic monstru care crede că totul îi va fi permis sau cel puţin iertat. Sau poate scenarista nu a auzit de dl Goe şi beizadele, dar scrie pur şi simplu bine, regizoarea care a citit este excelentă, iar cei de la TIFF inspirati. Spectatorii la unele filme au fost mulţi, la altele au fost puţini… Nouă de place până şi titlul acestui film.

Alex scăpase cu o amendă penală şi o supraveghere judiciară. Jennifer fură o puşcă aleargă în pădure şi îşi potriveşte puşca la cap pentru a se sinucide. Prima declaraţie a lui Alex, înainte ca mamiţa să apuce să intervină, a fost la fel cu cea a victimei, ceea ce a convins juraţii şi …spectatorii că fapta s-a comis aievea.

Final deschis

Finalul filmului este deschis. Jennifer este cu pusca la cap dar nu se aude că ar fi tras, iar Alex la petrecerea de absolvire a cursurilor mai violează o colegă. Colega are trăsături asiatice, cu siguranţă fiica unor emigranţi care nu au obţinut ușor un loc de muncă, care ar avea argumente să rabde mai lesne decât să reclame.

Filmul se încheie şi nu se ştie dacă noua victimă şi părinţii ei au reclamat. Dar de data aceasta scena faptei s-a dat în film pentru a fi clar dacă este bine sau nu,  să spui adevărul la timpul lui .

Este imposibil să nu cazi pe gânduri de câte ori şi în câte feluri suntem agresaţi. În multe limbi ale pământului pentru viol se foloseşte acelasi cuvant ca şi pentru batjocură.

În Testele PISA de clasificare a sistemelor de învăţământ Suedia este pe locul II  şi oricum este pe primele locuri în lume la toate categoriile de întreceri educaţionale. Este foarte usor pentru oricine să cerceteze pe Internet locul României în lume la aceste teste.

În clasamentul ţărilor cu cea mai puţină corupţie, cu cele mai puţine infracţiuni pe cap de locuitor, Suedia are de asemenea în clasamente locuri foarte bune. In Parlamentul lor sunt dezbateri pentru ca sistemul de învăţământ să nu mai fie chiar aşa de degajat.  Există permisiunea în unii ani de a se da doar odată pe săptămână teme pentru acasă copiilor.

Adrian Marian

 

 

 



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Când va fi SOLSTIȚIUL de iarnă, cea mai SCURTĂ zi din an

Publicat

solstitiu de iarna

Pe 21 decembrie, la ora 11.21, are loc solstițiul de iarnă 2024. Din acest punct durata zilei începe să crească timp de șase luni, până la solstițiul de vară. Ziua ține sub nouă ore, iar noaptea are peste 15 ore.

În ultimii patru ani, solstițiul de iarnă a fost pe 21 decembrie, cu excepția anului trecut, când a fost pe data de 22. În ziua solstițiului, Soarele va răsări cu câteva minute înainte de ora 8.00 şi va apune în jurul orei 16.30, scrie Hotnews.

Când va fi SOLSTIȚIUL de iarnă, cea mai SCURTĂ zi din an

În 2025, solstițiul va fi tot pe 21 decembrie, la ora 17.03.

Deși normal este ca vremea să fie rece în această perioadă, în ultimii ani au fost câteva cazuri în care temperaturile au depășit 15 grade C în zonele de deal și de câmpie, culminând și cu temperaturi de 20 grade C. Astfel de zile anormal de calde au fost în 2015 și 2019. Prognoza ANM indică pentru data de 21 decembrie, maxime cuprinse între 0 și 9 grade C.

Ce se întâmpla în istorie în ziua solstițiului de iarnă

Populațiile din vechime țineau multe sărbători în preajma solstițiului, chiar dacă nu aveau așa de multe cunoștințe de astronomie precum are omenirea în prezent.

Erau procesiuni în locurile considerate sfinte, se țineau festinuri cu mâncare, băutură și ritualuri magico-religioase. Oamenii sărbătoreau faptul că ziua începea să crească, mai ales după luni întregi de frig și de întuneric, în condițiile în care era scump să iluminezi casele cu lumânări sau opaițe. Aceste sărbători erau un mod grozav de a rupe monotonia.

Cultul Soarelui era extrem de important pentru oamenii din vechime.

Celții țineau ospețe uriașe cu mâncare, băutură și focuri întreținute prin arderea multor trunchiuri de copac, în cinstea faptului că zilele începeau să devină tot mai lungi, după solstițiu.

Cum arată cerul în aceste zile

Seara se vede planeta Venus, care apune la ora 20:10. Saturn și Jupiter se află deja pe cer când se face noapte. Marte răsare la ora 19:20. Venus se vede seara, începând cu ora 17, înspre sud-vest, direcția în care a apus Soarele. Planeta se vede ca o stea foarte strălucitoare pe fundalul cerului destul de aproape de orizont. Se poate vedea până pe la ora 20, când apune. Se află în constelația Capricornus.

Imediat cum se face seară (în jurul orei 17) se vede și Saturn, care la acea oră se află deja înspre sud. Nu este foarte strălucitor și nu se vede foarte sus pe cer, dar nu pâlpâie și asta o deosebește de o stea. Planeta rămâne pe cer până la ora 22:50.

Ce stele se văd

Cea mai strălucitoare stea din Perseus se numește Mirfak (alpha Persei) și se poate identifica ușor ca steaua strălucitoare de sub W-ul format de stelele din Cassiopeia. A doua stea ca strălucire din Perseus se numește Algol (Ochiul diavolului), o stea a cărei strălucire variază în timp, din cauza acoperirii reciproce a două stele. Locul unde se află Algol reprezintă poziția capului Meduzei, monstrul decapitat de Perseus.

Ce spun astronomii

Momentul solstițiului de iarnă, respectiv al începutului iernii astronomice, are loc în jurul datelor de 21 și 22 decembrie. Începând de la această dată, până la 22 iunie, durata zilelor va crește continuu, iar cea a nopților va scădea în mod corespunzător.

La această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore și 50 minute, iar durata nopții are valoarea maximă, de 15 ore și 10 minute (pentru București). În emisfera sudică a Pământului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice.

Denumirea de solstițiu („Soarele stă”) este dată de faptul că la data respectivă are loc schimbarea gradientului mișcării Soarelui în raport cu declinațiile acestuia.

„Axa polilor Pământului își păstrează direcția fixă în spațiu”

Iarna meteorologică începe teoretic la 1 decembrie, iar începutul iernii astronomice este marcat de un moment precis, cel al solstițiului de iarnă. El este legat de mișcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezinta consecința mișcării reale a Pământului în jurul Soarelui.

Axa polilor Pământului își păstrează (în primă aproximație) direcția fixă în spațiu, ea fiind înclinata cu 66° 33′ față de planul orbitei terestre. Din acest motiv, Soarele parcurge în decurs de un an cercul sferei cerești numit „ecliptică”, a cărui înclinare față de ecuatorul ceresc este de 23° 27′.

La momentul solstițiului de iarnă, Soarele se află în emisfera australă a sferei cerești, la distanța unghiulară maximă de 23° 27′ sud față de ecuator, el efectuând mișcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit „tropicul Capricornului”. Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor.

La data solstițiului de iarnă, Soarele răsare cu 23° 27′ la sud de punctul cardinal est și apune tot cu același unghi spre sud față de punctul cardinal vest. La momentul amiezii el „urcă” – ținând cont de latitudinea medie a tării noastre, de 45° – la numai 21° față de orizont.

Citește mai departe

EVENIMENT

Doi sportivi de la CS Universitatea Cluj, pregătiti pentru a obține rezultate excepționale pe GHEAȚĂ

Publicat

patinatori

În perioada 20-21 decembrie, la Inzell, în Germania, se vor desfășura Cupa României și Campionatul Național de poliatlon pentru seniori la patinaj viteză. Sportivii clubului Universitatea Cluj sunt pregătiți pentru a obține rezultate excepționale pe gheață.

„Raluca Ștef  va lua startul în probele de 500 m, 1.000 m, 1.500 m și 3.000 m. De asemenea, Adrian Firar va concura în probele de 500 m, 1.000 m, 1.500 m și 5.000 m.  Sportivii vor fi însoțiți de antrenorii Gheorghe Pârv și Horia Timiș.

Doi sportivi de la CS Universitatea Cluj, pregătiti pentru a obține rezultate excepționale pe GHEAȚĂ

Ambii sportivi sunt hotărâți să își pună în valoare abilitățile, oferindu-si oportunitatea de a-și îmbunătăți recordurile personale.

Vă urăm mult succes”, scrie pe site-ul clubului.

Foto: CSU Cluj

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO SPECTACULOASE. Asaltul clujenilor înainte de Crăciun la mall-ul Vivo

Publicat

Clujenii au luat cu asalt mall-ul Vivo, vineri seara, pentru cumpărăturile de Crăciun. Coloana de mașini de la ieșirea din Cluj spre Florești creează imagini spectaculoase surprinse din dronă.

În prag de sărbători, traficul de pe DN1 s-a transformat într-o adevărată provocare pentru șoferi. Un cititor Cluj24 a surprins imagini impresionante din dronă care arată coloanele nesfârșite de mașini la ieșirea din Cluj-Napoca spre Florești, în zona mall-ului Vivo. Aglomerația pare să anunțe un weekend la fel de intens.

Imaginile aeriene surprinse cu drona dezvăluie o perspectivă spectaculoasă asupra șirurilor lungi de mașini, care se întind pe mai mulți kilometri, dar și parcările pline ale centrului comercial.

Un weekend la fel de aglomerat, înainte de Crăciun?

Aglomerația de vineri seara va continua, cel mai probabil, și în weekend, pe măsură ce oamenii se grăbesc să finalizeze lista de cumpărături pentru masa de Crăciun și cadouri.

Sursa: Sergiu Răzvan

   

Citește mai departe

EVENIMENT

Sepsi OSK – „U” Cluj, 0-0. Clujenii nu PROFITĂ de omul în plus, RATÂND cât pentru trei meciuri

Publicat

u cluj

„U” Cluj a întâlnit-o, vineri seara în deplasare, pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, într-un meci din etapa a 24 a Superligii de fotbal. A fost meciul cu numărul 100 pentru Alex Chipciu în tricoul lui „U”. În tur, clujenii au câștigat cu 3-0. Covăsnenii își doreau să intre în play-off, în timp ce clujenii sperau să termine anul pe primul loc. După un meci controlat autoritar, deși cu un om în plus, clujenii ratând cât pentru trei partide, „U” termină la egalitate cu Sepsi, 0-0.

Echipele de start:

Sepsi: Niczuly – Haruț, Ciobotariu, F. Ștefan – Oteliță, Siger, Mino, Dumitrescu – Oberlin, Neskovic, C. Matei
Rezerve: Gyenge, Gedo, Oroian, Hajdin, Popșa, Kallaku, Drăghiceanu, Breij, M. Coman, Cîmpean
Antrenor: Valentin Suciu

Sepsi OSK – „U” Cluj, 0-0. Clujenii nu PROFITĂ de omul în plus, RATÂND cât pentru trei meciuri

U Cluj: Gertmonas – Oancea, Masoero, I. Cristea, Chipciu – Simion, Bic – Rață, Nistor, Thiam – Blănuță
Rezerve: Gorcea, Mitrea, Lasure, O. Popescu, Codrea, Oaidă, Bota, Silaghi, Tchassem, Bettaieb, Miranyan
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

Stadion Sepsi OSK
Arbitru George Găman (Craiova). Asistenți Adrian Popescu (Craiova), Florian Vișan (Galați)
Arbitru VAR Florin Andrei (Târgu Mureș). Asistent VAR Stelian Slabu (Brașov)

Clujenii au dominat prima repriză, au pus presiune pe poarta lui Niczuly, însă n-au reușit să înscrie, deși, din min.5, erau în superioritate numerică, Ștefan fiind eliminat pentru un fault dur asupra lui Masoero. Covăsnenii au absorbit bine presiunea însă cea mai mare ocazie au avut-o abia în min.33, când șutul puternic al lui Neskovic trece de puțin perte poarta lui Gertmonas.

Blănuță a fost cel mai periculos jucător al Universității, având două ocazii mari în prelungirile reprizei, o minge fiind scoasă de pe linia porții de Ciubotariu.

Repriza a doua a fost controlată aproape în totalitate de clujeni, ratând cu nonșalanță ocazii cât pentru trei meciuri. Mingea refuza să intre în poartă iar când a făcut-o, golul lui Masoero a fost anulat după un henț al fundașului clujean.

„U” nu reușește să profite de omul în plus și este nevoită să aștepte jocul rezultatelor pentru a vedea dacă iernează pe primul loc.

Notele Cluj24:

Gertmonas 6 – Oancea 6, Masoero 6, I. Cristea 6, Chipciu 6 – Simion 6, Bic 5 – Rață 5, Nistor 6, Thiam 6 – Blănuță 6,
Mitrea, O. Popescu 6, Silaghi 6, Bettaieb 5, Miranyan 5

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax