Credințe și obiceiuri de Bobotează, în satele clujene din vechime. Fetele și femeile făceu baie în ape reci ca gheața

Boboteaza, celebrată la 6 ianuarie, marchează finalul sărbătorilor de iarnă și este una dintre cele mai importante sărbători creștine.

Cunoscuta și ca Botezul Domnului, această zi comemorează botezarea lui Iisus Hristos de către Ioan Botezătorul în apele Iordanului, un moment esențial în tradiția creștină, care simbolizează nașterea spirituală a Mântuitorului.

Credințe și obiceiuri de Bobotează, în satele clujene din vechime

Se credea că dacă înspre Bobotează plouă sau ninge, anul va fi unul bun, roditor.

„Dacă spre noaptea de Bobotează nu bate vânt, se va face pâine”, spuneau bătrânii. „În astă zî sfântă”, mai ziceau oamenii satelor, „nu e bine să împrumuți jar, dar nici alte lucruri din casă.

Și copii nu trebuie hrăniț’ afară, ca “să nu să împrăștie familia și gospodăria”, arată specialiștii clujeni de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj.

“Toate apele capătă puterea și sfințenia Iordanului”

Totodată, era credința că dacă te scalzi de Bobotează, scapi de boli. Așa că unii oameni se îmbăiau în „produhul” (copcă) tăiat în gheața râului, în noaptea Bobotezei, în special fetele și femeile.

Cu tot gerul de afară, alergau spre casă rostind rugăciuni. Apoi, dimineața, mergeau la biserică încredințați că au scăpat de necazuri, deoarece „în acea noapte, toate apele capătă puterea și sfințenia Iordanului, în care s-a botezat Iisus”.

Potrivit specialiștilor clujeni, la slujba de la biserică, fetele duceau lumânări, iar când preotul „ieșea cu darurile”, lua în mână o singură lumânare.

Se credea că fata care a dus lumânarea respectivă, va fi iubită și apreciată în sat, arată etnologul Maria Bocșe, în volumul „Obiceiuri tradiționale românești din Transilvania”, care a fost editat de CJCPCT Cluj.

Riturile de „ursită” sau de „orândă” nu lipseau nici de Bobotează

În satul tradițional, arată specialiștii de la CJCPCT Cluj, o serie de practici și obiceiuri se întâlneau și în Ajunul Bobotezei. Nu puține erau însă riturile de „ursită” sau de „orândă”, practicate de fete.

Astfel, elementele religioase erau împletite cu cele magice, într-o unică dorință de a-și cunoaște destinul, de a afla cu cine se vor mărita.

Turta de Bobotează, frământată cu apă și sare

În unele zone, fetele care doreau să își cunoască „orânda”, ajunau, adică nu mâncau nimic până seara. Apoi își preparau o turtă din făină de grâu sau de mălai, frământată cu apă și sare.

“Trebuia măsurat fiecare ingredient, așa că se puneau nouă măsuri de făină, nouă de apă și nouă de sare. Turta era coaptă fie în cuptor, fie pe plita sobei. Jumătate din ea era mâncată afară, după asfințitul soarelui, stând pe tăietorul de lemne. În timp ce mânca, fata trebuia să fie atentă din ce parte a satului latră câinii, crezând că din acea direcție, de pe acea uliță, o să-i fie viitorul soț.

Cealaltă bucată de turtă, alături de un fir de busuioc furat din ‘struțu’ popii’ atunci când a fost cu crucea, fata o punea sub pernă, ca să își viseze mirele dorit”, spune etnologul Maria Bocșe, în volumul „Obiceiuri tradiționale românești din Transilvania”, editat de CJCPCT Cluj.

Mai era o practică, aceea de a pune seara, în ajun, în „produhul” din gheața râului, un fir de busuioc luat de la umblatul preotului cu crucea. Dimineața, fetele verificau busuiocul și se uitau dacă s-au prins fire de păr de animal pe crenguță. Și în funcție de ce ce se lega de busuioc, prevestea cât de bogat va fi mirele.

Foto: CJCPCT Cluj – Botezul Domnului, Icoană pe sticlă – Nicula, județul Cluj/colecția Muzeului Etnografic al Transilvaniei