Connect with us

ECONOMIE

Cozi și nervi la Registrul Comerțului Cluj. Serviciul, dat peste cap în toată țara după schimbarea sistemului informatic

Publicat


Registrul Comerțului Cluj

Sunt cozi la Registrul Comerțului Cluj, unul dintre cele mai solicitate din țară. Asta după ce sistemul informatic a fost schimbat, iar 10 zile nu a funcționat.

Mediul de afaceri are acum de suferit pentru că rezoluțiile vor veni cu mare întîrziere.

Cozi și nervi la Registrul Comerțului Cluj. Serviciul, dat peste cap în toată țara după schimbarea sistemul informatic

Noul sistemul informatic implementat la Registul Comerțului (ONRC), care a costat aproape 40 de milioane de euro, a dat totul peste cap. Sunt cozi și nervi în toate marile orașe, nu doar la Cluj.

De câteva zile oamenii stau la cozi cu orele, iar potrivit informațiilor Cluj24.ro, angajații din toată țara au fost chemați la serviciu incusiv în zilele de joi, 15 august și vineri, 16 august, care sunt zile libere în sistemul bugetar.

După izbucnirea scandalului, Alina Gorghiu, ministrul Justiției, în subordinea căruia se află ONRC, a declarat că va cere schimbarea directorului instituției, dacă problemele nu vor fi rezolvare.

Scuze de la conducerea ONRC

Conducerea ONRC și-a cerut scuze ”pentru disconfortul creat solicitanților, mediului de afaceri, profesioniștilor, dar implementarea noului portal era necesară pentru a asigura continuitatea serviciilor, având în vedere faptul că sistemul anterior nu mai putea fi utilizat, existând pericolul de pierdere a tuturor datelor de la nivelul instituției”.

Noul sistem informatic a fost lansat în data de 26 iulie, iar până acum, la nivel național, acesta a înregistrat peste 146.000 de de solicitări pentru Registrul Comerțului.

Cele mai multe, peste 87.000, au fost făcute prin portalul online.

Personal insuficient

Practic, este vorba despre un blocaj, având în vedere volumul foarte mare de dosare înregistrate în perioada în care activitatea a fost sistată.

”Numărul de solicitări primite în această perioadă, la nivel național, este aproximativ dublu față de aceeași perioadă a anului trecut, noul sistem informatic a rămas online și a rezistat accesărilor multiple, fiind realizate în permanență actualizări de sistem și corelare cu bazele de date istorice, cu istoricul fiecărui cont de utilizator, asigurarea în permanență a help-desk-ului în relație cu utilizatorul de cont, fiind înregistrat la nivelul portalului un număr de aproximativ 700.000 de utilizatori”, este ceea ce declară conducerea ONRC.

Solicitările pentru care este nevoie de intervenția operatorului uman sunt în număr de peste 77.000, iar ONRC are la nivel național aproximativ 1.200 de angajați.

La nivelul județului Cluj, în medie, sunt în jur de 150-200 de solicitări pe zi.

Termene prelungite

În această situație, conducerea centrală a ONRC a precizat că pentru a opera toate solicitările ce necesită intervenția operatorului uman, termenele vor fi prelungite până la finalul lunii septembrie.

Cererile vor fi soluționate etapizat, în funcție de data înregistrării, completitudinea, corectitudinea, coerența cererilor de înregistrare și a documentelor depuse în susținere, existența conformă a tuturor documentelor prevăzute de lege.

”Amploarea și complexitatea noului sistem informatic necesită o perioadă de tranziție pentru acomodarea tuturor utilizatorilor cu elementele de noutate. Conform estimărilor specialiștilor, din 30 septembrie, activitatea în relația cu beneficiarii va respecta termenele de înființare și înregistrare în Registrul Comerțului”, a mai arătat conducerea ONRC.

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a declarat că blocajele au intervenit din cauza personalului insuficient, a perioadelor de concediu, dar și a numărului mare de solicitări care, spune ea, nu este un lucru specific acestei perioade.

„Aștept de la conducerea Registrului să comunice transparent și constant cu beneficiarii, să ceară scuze tuturor celor care au fost afectați de blocaje și să își asume rezolvarea problemelor într-un termen mult mai scurt. În cazul în care aceste probleme nu vor fi remediate, voi cere premierului schimbarea din funcție a directorului ONRC”, a declarat Alina Gorghiu pentru Economedia.




1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Dan

    august 17, 2024 la 2:38 pm

    Cum s-a făcut recepția sistemului, dacă nu funcționează?!
    La ce ne folosește demisia directoarei ONRC?! Doar să ne dovedească ce ministru intransigent avem?!
    Rezolva demisia ceva practic, primește ONRC banii înapoi, ca sa nu zic para-n-dărăt?!
    Dar dna ministru, dl. Ciolacu… când demisionează?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate