Connect with us

ACTUALITATE

Coronavirusul, moderator între doi intelectuali: Ioan Aurel Pop şi Andrei Cornea

Publicat


Probabil că niciunul nu mai are nevoie de vreo prezentare. Amândoi sunt intelectuali de rasă, profesori universitari, formatori de opinie, oameni cu greutate în ceea ce spun. Deşi pe amândoi îi aduce laolaltă coronavirusul şi-i ţine mai mult în casă, din cauza vârstei lor (Ioan Aurel Pop are 65, Andrei Cornea are 68) şi a ordonanţelor militare, aceeaşi semivietate îi pune în camere separate, cel puţin din anumite puncte de vedere. Intelectuale, fireşte. N-o să cităm din jocul acela al copilăriei cu „pace, pace…”, ci, fin, pe măsura protagoniştilor, cităm optimist din Dostoievski: „Polemica este cel mai bun mijloc de clarificare a ideilor”.

Şi vă redăm integral textele lor polemice:

 

Periculoșii bătrâni

Cu mai bine de două secole în urmă, pe când desfășura campania din Egipt, Napoleon (pe atunci el era doar generalul Bonaparte) a decis, în fața mamelucilor și a unei situații-limită, să aplice o tactică de apărare de tip circular, cu valorile puse la mijloc și cu militarii francezi desfășurați pe lungimea cercului. Se zice că atunci viitorul împărat ar fi dat un ordin memorabil, care nu a sunat bine deloc: „Măgarii și savanții la mijloc!”. Asta însemna să fie protejate aceste două categorii de ființe (adevărate valori) prin așezarea lor cât mai departe de primejdie. Nu era rău, ci era bine pentru că savanții nu erau asimilați cu măgarii, decât din punctul de vedere al utilității lor. Dincolo de glumă, măgarii erau de neprețuit pentru că erau cei mai buni cărăuși, iar savanții erau indispensabili pentru descifrarea comorilor istorice ale Egiptului, inclusiv a scrierii hieroglifice. Ambele categorii și-au făcut datoria, fapt pentru care Parisul s-a ales cu obeliscuri egiptene jefuite și cărate cu greu, iar umanitatea cu mesaje în clar despre o lume căreia îi datorăm, între altele, civilizația greco-romană, din care se trage civilizația noastră modernă și contemporană.
Unii au înțeles astăzi, tot într-o situație-limită, dar fără umorul lui Napoleon, să-i pună alături de protejații „măgari și savanți” și pe bătrâni, și tot cu intenția benefică de apărare. Pandemia aceasta este o nenorocire cum nu s-a mai întâmplat una la fel în istoria celor vreo 80-90 de ani recenți (adică timp de trei generații). Planeta, de la Al Doilea Război Mondial încoace, a trăit (în mare parte din Europa, America, Asia, Australia) multe decenii liniștite, prospere și chiar pline de răsfăț pe ici, pe colo. Criza declanșată de această boală și de numeroasele cazne și morți pricinuite de ea a trezit în oameni și lupta feroce pentru existență. Modul de a gândi „politicește corect” – criticat, pe bună dreptate, în multe privințe – a fost înlocuit uneori cu o gândire pragmatică, de genul „scapă cine poate”. Evident, nu se spune asta în mod direct. Noi trăim într-un continent numit Europa, unde sedimentările de civilizații una peste alta sunt ca sendvișurile cu multe straturi, spre care ne lăcomim uneori. Această evoluție ne-a obișnuit cu un anumit rafinament al comunicării, cu disimularea minciunii, cu ascunderea relelor intenții, cu ademeniri înșelătoare. De exemplu, acum, în mijlocul acestui morb (care ne distruge, în oarecare măsură, nu numai vieți, ci ne întunecă și judecata limpede), unor conducători ai noștri – inclusiv de la nivelul cel mai înalt al Uniunii Europene – le-a cășunat pe bătrâni. Natural, istoricii știu că bătrânii au fost țapi ispășitori, de la Socrate încoace, în multe perioade istorice și în multe comunități declarate civilizate. Ce să faci cu unii neputincioși și socotiți inutili, care-ți complică viața de pomană, când viețile tinerilor sunt în pericol? Ba, acești expirați mai cer și de mâncare, mai au pretenția să primească și medicamente scumpe, mai îndrăznesc – acum, când ambulanțele nu prididesc cu tinerii și cu cei activi – să sune la 112 și să clameze că au febră sau tușesc? Dar, în fine, astea s-ar mai putea suporta, pentru că societățile europene au încă resurse, deopotrivă alimentare și medicale. Mai gravă pentru locuitorii grăbiți ai planetei este însă sâcâiala acestor bătrâni, pretenția lor de a fi activi, dorința de a umbla pe străzi precum ceilalți oameni, de a merge la piață, la supermarket etc. Insuportabile sunt plângerile lor neîncetate, lamentările lor, repetarea acelorași lucruri din viața lor trecută și chiar sfaturile pe care le dau fără să le fie cerute.
În vremuri normale, acești bătrâni nu erau, însă, întotdeauna de lepădat. Își îngrijeau constant nepoții, pe care îi hrăneau, îi răsfățau așa cum numai bunicii pot și știu, îi duceau în parc la joacă și reușeau să-i lase liberi din când în când pe părinții acestor nepoți. Ba, de multe ori, acești bătrâni aduceau periodic mâncare gătită, în lipsa activilor casei și o lăsau în frigider, încât, la venirea acasă, tinerii se puteau înfrupta „ca la mama acasă”. Mai mult, unii dintre acești pensionari scoteau din economiile lor de o viață sume de bani pentru tineri, pentru nevoile lor, le dădeau maturilor casele lor (și se mutau ei în spații mici, chiar meschine, „că doar noi ne-am trăit traiul”). Sigur, tot pisălogi erau, tremurau din când în când ori șchiopătau, când veneau spre noi aduși de spate, dar purtau cu sine și avantaje care nu erau deloc minore. Nici atunci nu erau tocmai răsfățați de lume, pentru că lumea lor trecuse. Mai auzeai pe la câte o televiziune că „un bătrân de 60 de ani a fost surprins de un automobil pe trecerea de pietoni, pentru că nu s-a asigurat” și simțeai în vocea crainicului (mustind de tinerețe și de sănătate) un năduf abia reținut, de genul: „Ce-o mai fi căutat și moșulică ăsta prin oraș, când îl căuta moartea pe-acasă?”. Tot pe la noi, prin mioritica noastră lume originală, mai erau, după 1989, și alte reproșuri la adresa bătrânilor. Vedeai des tineri imberbi, plini de zel, activi și atoateștiutori care condamnau „nesimțirea” celor care au trăit sub comunism, care s-au ghiftuit sub comunism, care au construit comunismul și care mai voiau să și trăiască în continuare, să muncească, să făurească o lume democratică. Să ne amintim că avem acum în România tineri de 30-40 de ani care nu știu deloc, pe viu, ce a fost comunismul. Unii nu înțeleg încă nimic din lumea asta și condamnă generația celor de 60-70 de ani pentru simplul fapt că a îndrăznit să trăiască sub comunism, că și-a ales, din toată istoria asta lungă și mare, tocmai „epoca de aur” ca să ființeze. Bătrânii, aceste „relicve decrepite” – cum zicea nonșalant un comunicator nu demult – sunt afectate și chiar infectate de comunism și nu prezintă nicio încredere. Sigur, asemenea judecăți nu erau tocmai curente și nu erau rostite Urbi et Orbi mereu și cu voce tare, dar răzbăteau din când în când. Le cenzura bunul simț și nevoia de bătrâni, care erau, pentru unii, un rău, dar „un rău necesar”. Societatea prea activă, maturii prea ocupați, goana după câștig material cât mai mare, obținut din câte 2-3 slujbe (azi joburi) concomitente, îi făcea, oarecum, indispensabili pe bătrâni.
Dar acum, când stăm cu toții acasă, ce să mai faci cu acești „paraziți”? Au nevoie de mâncare, de medicamente, de companie, de stat la o poveste și nu „produc” nimic în schimb! Ba mai au și neobrăzarea să se îmbolnăvească – ceea ce ar putea să fie treaba lor – și să și răspândească boala – ceea ce e treaba tuturor. Dacă s-ar îmbolnăvi doar ei între ei, dacă și-ar da boala numai unul altuia, ar mai fi cumva, dar ei dau virusul tinerilor și copiilor, ceea ce este de-a dreptul revoltător. De câte ori îi vezi pe stradă sau oriunde în afara casei lor, parcă umblă intenționat cu panere pline de covid-19, ca să strice cheful și viața oamenilor folositori de pe lumea asta, să-i infecteze și să-i distrugă. Sigur că sunt și excepții între bătrâni, de exemplu bătrânii politicieni. Ei pot umbla liber pe afară și pe dinăuntru, pe oriunde, pentru că ne conduc și ce ne-am face fără indicațiile lor! Nu-i evoc aici doar pe politicienii bătrâni români (și nu le dau numele, fiindcă ei s-ar putea simți ofensați și m-ar putea dojeni), dar îi spun concret pe câțiva din cei mondiali și europeni (pentru că lor, oricum, nu le prea pasă de noi, rudele sărace). Să-l luăm, de pildă, pe președintele Donald Trump, care (născut în 1946) are, deci, 74 de ani și care se încăpățânează să fie președintele celei mai importante națiuni din lume, cum o spune el însuși, mereu. Ba, ilustrul președinte american a îndrăznit ca, aproape expirat fiind, să aibă, la vârsta de 60 de ani, chiar și un copil. Să-l luăm și pe domnul Jean Claude Junker (născut în 1954), care are 66 de ani și care, deși plin de boli, a condus Uniunea Europeană până de curând. Poate că el, totuși, stă acum mai mult în casa lui modestă. E de amintit chiar cazul doamnei Ursula von der Leyen care, cu toată particula ei de noblețe din nume, nu este nemuritoare. Domnia sa are 62 de ani (fiind născută în 1958) și ne-a avertizat senin, de curând, că „este posibil ca persoanele în vârstă să fie izolate până la sfârșitul anului”, în vreme ce „copiii și tinerii se vor bucura de mai multă libertate”. Cer scuze pentru devoalarea vârstei unei doamne, dar era nevoie pentru demonstrație. Să notăm delicatețea traducătorului acestui text în românește, care nu a redat „elderly people” prin „bătrâni” ori prin „oameni bătrâni”, ci prin „persoane în vârstă”. Prin urmare, „persoanele în vârstă” vor sta în izolare încă aproape un an, în vreme ce animalele de companie vor fi plimbate liber, chiar dacă ele mișună și mușină prin microbii și virușii din praful străzilor și chiar dacă nu s-a demonstrat deloc că nu sunt și ele purtătoare ale ucigașului virus. Ba, animalele de companie pot să se bucure de libertate, deși se spune că acest teribil morb ar veni chiar de la animale (nu de la cele de companie, deși nu putem să știm ce fel de animale au mai ajuns să fie acum „de companie”). Departe de mine gândul să cer îngrădirea libertății animalelor, dar ce facem cu oamenii, pentru că și bătrânii sunt oameni? Aș cere timid să fie bătrânii asimilați, pe lângă „măgari și savanți”, și cu aceste fericite animale care au dreptul la libertate.
Dorința aceasta răsună deocamdată în deșert. Decidenții țării și ai lumii, care au nevoie de voturi nu peste mult timp, invocă grija lor sinceră și dezinteresată pentru binele social, dar nu s-ar da în lături să-i izoleze pe bătrâni pentru toată viața. Treaba asta – suntem asigurați – le-ar face și lor, bătrânilor, bine. În izolare, bătrânii s-ar plictisi, ar muri de inimă rea ori s-ar îmbolnăvi între ei și le-ar face bine și celorlalți, care s-ar simți în siguranță, s-ar vindeca definitiv și nu și-ar mai pierde vremea cu cai verzi pe pereți. Doar nu se propune ca bătrânii să fie gazați, împușcați, aruncați în prăpăstii, cum au făcut alți decidenți din alte epoci și locuri, însă nu de pe Marte, ci de aici de pe Pământ. Se decide, în chip umanitar, să fie împiedicați bătrânii să se miște liber, ceea ce ar fi un privilegiu de pe urma căruia ar muri singuri. Dar asta nu se mai spune, că nu dă bine și nici nu este bine să fie spus, deoarece s-ar trezi unii nostalgici, slabi de inimă, miloși să sară în apărarea acestor oamenii inutili. Nu este un scenariu de George Orwell, dar ar putea să fie, dacă ar fi fost scris cu talentul inimitabil al celebrului scriitor invocat. Așa, e doar un gând al unui istoric bătrân, care, evident îți apără bătrânețea sa și bătrânețea bătrânilor în general.
Scenariul acesta este unul imaginat și nu se va întâmpla decât dacă ne va lua Dumnezeu tuturor mințile, pentru că societatea este ca un corp. Unui corp, dacă îi tai brațele nu poate munci, dacă îi amputezi picioarele nu poate umbla, dacă îi scoți plămânii nu poate respira, dacă îi zbori crierii nu poate gândi etc. Să știți că unii dintre acești gânditori extravaganți nu sunt originali deloc. Au mai fost confrați ai lor cu mintea cât o nucă și dăruiți cu putere, care au voit să extermine copiii, alții care au scos din joc maturii păcătoși ca să-i păstreze pe copiii inocenți (trimiși la moarte sigură prin Cruciada copiilor” din 1212), alții care au vrut să izoleze sau să extermine „rasele inferioare”, alții care au vrut să-i ucidă pe cei care nu credeau în zeii „buni”, alții care i-au exterminat pe cei care gândeau altminteri decât guvernanții etc. Nici ideea că bătrânii sunt inutili nu este nouă. Au încercat mulți să o promoveze și nu au câștigat nimic. Comunitatea nu poate trăi nici fără tineri, nici fără maturi, nici fără copii și nici fără bătrâni. Natural, motivările cu grija față de bătrânii contemporani sunt insinuante, sunt ascunse, sunt îmbrăcate în bune intenții. Tot ceea ce se gândește de către anumite minți rătăcite este prezentat frumos: personale în vârstă au nevoie de protecție, iar protecția înseamnă izolare, restricții de circulație pe ani în șir, ca să le prelungim viața. De fapt, este teama de boală, pe care, pasămite, ar răspândi-o prioritar bătrânii. Faptul este nedovedit și judecata care-i incumbă este falsă. Toți oamenii sunt sau pot să fie purtători de virus și toți oamenii îl pot răspândi. Bătrânii au un singur „avantaj”, anume sunt mai vulnerabili, pentru că au și alte afecțiuni. Această vulnerabilitate se răsfrânge, însă, asupra lor, nu asupra altora. Din câte am văzut, după datele statistice prezentate, cei mai mulți bolnavi de această gripă au între 40 și 65-70 de ani și nu între 65 și 90 de ani. Prin urmare, ar fi de așteptat să nu distorsionăm lucrurile, să nu ne punem numai pe noi la adăpost și să nu dăm mereu vina pe alții. Natural, este nevoie de o anumită disciplină, de ordine și de restricții severe, dar discriminarea bătrânilor (chiar și când este, aparent pozitivă) devine jignitoare, înjositoare, rușinoasă. Haideți să-i protejăm pe toți oamenii, să nu-i lăsăm pe bolnavi (inclusiv pe bătrâni) să ia boala și s-o răspândească, să-i izolăm pe cei care au și alte boli, favorizante (inclusiv pe bătrâni), să tratăm cu grijă toate aceste boli (inclusiv ale bătrânilor). A le fixa însă bătrânilor ore de ieșire în lesă, a le construi țarcuri, a-i despărți complet de lume, de lumea lor, pe care și ei au creat-o, este absurd. Tinerii de azi vor deveni și ei iremediabil și indubitabil bătrâni. Nu ne mai convingeți că bătrânețea este o boală sau un handicap, pentru că nu este. Iar dacă pentru unii bătrâni este așa, atunci nu au nevoie să li se amintească mereu asta, să li se spună ori sugereze că sunt o povară. Faptul că ei au ticuri verbale și fizice, că sunt oropsiți și umiliți de povara anilor și de sacrificiile făcute de ei pentru copii și nepoți, că au în ei un frig sufletesc greu ca viscolul Siberiei este evident și nu trebuie mereu reamintit. Bătrânii știu ei și singuri, în mod dureros, „ce e suta de lei”, ce este suferința fizică, ce este singurătatea, ce este dorul de copii și de nepoți. Nu vă mai chinuiți să-i izolați, pentru că mulți sunt izolați oricum, nu-și vor mai îmbrățișa pe dragii lor de departe, cozonacul nu va mai avea acel miros unic de Sfintele Paști iar drobul de miel (dacă va mai fi) va fi oricum fără gust în acest an.
Nu le mai spuneți bătrânilor și nu ne mai spuneți, obsedant, tuturor că vom muri catastrofic, că va veni al doilea val al epidemiei care va fi mai dur, că starea de urgență va mai dura o lună, că nimic nu va mai fi ca odinioară. Lăsați grija asta excesivă, că de viața și de moartea noastră se ocupă Dumnezeu și noi înșine, după puterile noastre omenești. Luați-ne cu binișorul, fiți gentili și blânzi, dați-ne termene mai scurte pentru rău și mai lungi pentru bine. Nu ar fi mai constructiv să ne puneți câteodată în față și binele, să alternați avertismentele dure cu raze de speranță, să insistați mai mult pe vindecări, pe gânduri și vorbe bune? Cu folosește crearea de psihoze și de depresii, din moment nu avem atâția psihologi ca să ne vindece ori să ne aline? Este drept că suntem în Săptămâna Patimilor, dar asta nu înseamnă că trebuie să fim supuși doar pătimirilor.
Nicolae Iorga (1871-1940) a fost ucis acum 80 de ani, după ce fusese dascălul de românitate al tuturor regilor României. Poate că și din pricina asta a avut de la Cel de Sus harul să-și știe clipa morții. Astfel, cu o zi înainte de „marea trecere”, a scris poezia „Brad bătrân”. E bine să ne-o reamintim acum:

Au fost tăind un brad bătrân
Fiindcă făcea prea multă umbră
Și-atuncea din pădurea sumbră
Se auzi un glas păgân:

„O, voi, ce-n soare cald trăiți
Și ați răpus strămoșul nostru,
Să nu vă strice rostul vostru,
De ce sunteți așa grăbiți?

În anii mulți cât el a fost,
De-a lungul ceasurilor grele,
Supt paza crăcilor rebele
Mulți și-au aflat un adăpost.

Moșneagul stând pe culme drept
A fost la drum o călăuză
Și-n vremea aspră si ursuză
El cu furtunile-a dat piept.

Folos aduse cât fu viu,
Ci mort acuma când se duce,
Ce alta poate-a vă aduce,
Decât doar încă un sicriu?!…”

Se duc bătrânii oricum, fiindcă așa e datul firii, dar, cât sunt pe lume, ei ne dau poate și altceva decât sfaturi. După moarte, ce ne pot aduce decât sicrie în plus, vorba lui Iorga? Să presupunem măcar că, trecând prin mai multe situații-limită decât noi, ei au și niscaiva soluții pentru chinul prin care trecem, să credem că ne lămuresc cât de importante sunt în comunitate iubirea și jocul, din moment ce – cum ne spune în zadar Lucan Blaga – iubirea și jocul lor e-nțelepciunea. Bătrânii sunt (încă) oameni ca toți oamenii. Acum sunt și ei primejduiți de molimă, dar nu sunt periculoși. Nu-i mai „protejați” peste măsură, fiindcă le striviți umanitatea și le pătați demnitatea. Omenia nu le-o puteți distruge și nici păta, deoarece o au din belșug și o revarsă neîncetat asupra acestei lumi bolnave.

*

Vă rog, dragi cititori, să luați cele de mai sus ca pe-o mărturisire simplă, ca pe o lamentație fără nicio importanță, ca și cum ar fi niște gânduri dezlânate, poate mai ironice decât s-ar fi cuvenit și menite să fie puse între paranteze. Vă rog chiar să iertați – cei care v-ați simțit jigniți – vorba aceasta proastă a unui om bătrân care nu s-a ramolit încă de tot, care este și el îngrijorat și care nu știe cum s-ar putea proteja acum mai bine copiii, tinerii și maturii (adică cei aduși pe lumea asta păcătoasă de bătrâni, de bătrânii foști odinioară și ei copii, tineri și maturi).

În Săptămâna Patimilor, în anul de la Nașterea Domnului 2020
Ioan-Aurel Pop

***text preluat de pe Facebook

 

Președintele Academiei Române subminează știința

Andrei Cornea

Ce credeți despre această propoziție, scrisă de unul dintre cei mai importanți intelectuali din prezent ai acestei țări? „Natural, istoricii știu că bătrînii au fost țapi ispășitori, de la Socrate încoace, în multe perioade istorice și în multe comunități declarate civilizate.” Fiindcă ea aparține președintelui Academiei Române, profesorul și istoricul Ioan-Aurel Pop („Periculoșii bătrîni”), v-ați aștepta să fie adevărată. Ei bine, e falsă. Istoricii nu prea știu de așa ceva nici în sens strict (Socrate n-a fost condamnat la moarte fiindcă avea șaptezeci de ani, ci fiindcă se credea că subminase autoritatea tradiției și a democrației ateniene), nici într-un sens mai general: majoritatea societăților „civilizate” mai vechi sau mai noi nu doar că nu și-au sacrificat bătrînii, dar i-au socotit de mare preț; mai mult, adesea au fost gerontocratice, încredințînd puterea sau o parte a ei persoanelor vîrstnice (în termenii de atunci, în jur de 50-60 de ani). Nu întîmplător cuvîntul „senat” (lat. senatus) derivă din senes, „bătrîn”. Tot așa, nu-i întîmplător că, în reprezentarile populare și naive, Dumnezeu este înfățișat ca un bătrîn cu barbă mare, albă. Și este de asemenea fals a confunda „lupta între generații” – un dat normal și universal în societățile omenești – cu un eventual tratament discriminatoriu la adresa bătrînilor, ori chiar cu o presupusă tratare a lor drept țapi ispășitori, așa cum a fost cazul cu vrăjitoarele, evreii, străinii etc.

Articolul dlui Ioan-Aurel Pop se vrea o apărare patetică a vîrstnicilor, pe care societatea, chipurile pentru a-i pune la adăpost în aceste vremuri de pandemie, i-ar discrimina (fie și pozitiv) prin izolarea lor mai riguroasă decît în cazul celorlalte categorii. Sub pretextul apărării lor de îmbolnăvire, societățile noastre (e vorba despre cele occidentale în care autorul include și România ca pe o rudă mai săracă) în fapt și-ar dori acum în secret (căci recunoaște că nimeni n-o afirmă pe față) să scape discret de acești bătrîni deranjanți, care „au nevoie de mîncare, de medicamente, de companie, de stat la o poveste și nu «produc» nimic în schimb! Ba mai au și neobrăzarea să se îmbolnăvească – ceea ce ar putea să fie treaba lor – și să și răspîndească boala – ceea ce e treaba tuturor. Dacă s-ar îmbolnăvi doar ei între ei, dacă și-ar da boala numai unul altuia, ar mai fi cumva, dar ei dau virusul tinerilor și copiilor, ceea ce este de-a dreptul revoltător”. Cîtă distorsionare a adevărului citim aici! În fapt, tendința generală este tocmai inversă: copiii și tinerii (adesea asimptomatici sau cu simptome ușoare), circulînd mult, tind mai mult să dea virusul părinților și bunicilor, care fac forme mai grave ale bolii. N-am auzit pe nici un decident – de la noi sau din altă parte – spunînd sau lăsînd să se înțeleagă că boala ar fi „răspîndită prioritar de bătrîni”.

Scris pe un ton cînd sentimentaloid, cînd ironic, articolul este de fapt un lung și, aș zice, insuportabil proces de intenție făcut la adresa autorităților de la noi și de pretutindeni, dar, aș spune, și la adresa elitelor medicale care au recomandat în toată lumea „distanțarea socială”. Pînă și animalele de companie, care pot fi plimbate, ar fi mai fericite decît bătrînii, supuși diferitelor interdicții, crede autorul: „Departe de mine gîndul să cer îngrădirea libertății animalelor, dar ce facem cu oamenii, pentru că și bătrînii sînt oameni?”. Ioan-Aurel Pop este scos din minți de unele afirmații, precum cele ale Ursulei vor der Leyen, care a spus că, în absența unui vaccin apărut destul de repede, anumite restricții de circulație, în special pentru cei vîrstnici și vulnerabili, ar putea rămîne în vigoare „pînă la sfîrșitul anului”. Că asemenea restricții ar fi dure, greu de suportat, dezesperante chiar și ce mai vreți, e foarte adevărat. Întrebarea este: dacă totuși ar fi necesar să existe (ca și cele existente acum), oare asta este fiindcă societatea vrea să n-aibă bătrîni (fără s-o poată mărturisi, căci mai e și ipocrită) sau fiindcă vrea să n-aibă bătrîni morți (prea devreme și în condiții dramatatice sau chiar tragice)? Dl Pop se complace continuu în această confuzie și supralicitează: „A le fixa… bătrînilor ore de ieșire în lesă, a le construi țarcuri, a-i despărți complet de lume, de lumea lor, pe care și ei au creat-o, este absurd. Tinerii de azi vor deveni și ei iremediabil și indubitabil bătrîni”. Trec peste excesele retorice și mă întreb de ce consideră autorul faptul absurd. Explicația, oferită de propoziția a doua, este că tinerii de azi, care impun restricțiile pentru bătrîni, își impun lor înșiși aceleași restricții pentru momentul cînd, iremediabil, vor deveni bătrîni. Dar nimeni nu crede că se va ajunge acolo: restricțiile sînt temporare, valabile pentru cîteva luni, un an, pînă ce pandemia fie va înceta din cauze naturale (cum s-a întîmplat în istorie cu toate marile epidemii), fie se va găsi un vaccin eficient. Dar dl Pop pare să presupună că societatea – instigată de niște „minți rătăcite” – se folosește de pretexul pandemiei COVID-19 pentru a le „construi țarcuri” bătrînilor definitiv – ceea ce, dincolo de inumanitate, ar fi și absurd, într-adevăr, fiindcă ar lovi și în cei care le-ar construi, măsura fiind self-defeating. Într-un asemenea pasaj – și nu este deloc singurul –, deja nu mai e vorba doar despre proces de intenție făcut guvernelor, ci despre un autentic delir conspiraționist, nici măcar disimulat. (În acest sens, vezi și întrebarea, tipic conspiraționistă: „Cui folosește crearea de psihoze și de depresii, din moment ce nu avem atîția psihologi ca să ne vindece ori să ne aline?”.)

În această situație, ce crede autorul că ar trebui făcut? Cum ar trebui procedat mai ales cu restricțiile de circulație privitoare la persoanele în vîrstă? Simplu, anulîndu-le: „Nu-i mai «protejați» peste măsură, fiindcă le striviți umanitatea și le pătați demnitatea. Omenia nu le-o puteți distruge și nici păta, deoarece o au din belșug și o revarsă neîncetat asupra acestei lumi bolnave”. Da, demnitatea oamenilor ar ieși în cîștig, dacă ei – tineri și bătrîni deopotrivă – ar respecta voluntar regulile de „distanțare socială”, înțelegîndu-le și interiorizîndu-le ca pe o stringență dificilă, dar rațională. Nu știu dacă ei s-ar simți chiar liberi în această situație, dar e sigur că ar conviețui mai ușor cu restricțiile temporare. Din păcate, știm și vedem că mulți – iarăși tineri și bătrîni deopotrivă – procedează smintit, tratînd „distanțarea socială” drept un moft. Cineva ar putea zice că ar merita să plătească pentru sminteala lor. Poate că da, numai că nenorocirea e că ar plăti și mulți alții – tineri și bătrîni, înțelepți și smintiți deopotrivă – deoarece, cum știm bine, poți contribui la răspîndirea virusului fără să faci boala sau avînd numai simptome benigne.

Ce să spunem atunci? Că pînă și demnitatea smintiților ar trebui respectată, lăsîndu-i în voia lor? Lăsați smintiții să fie smintiți, ca nu cumva să le „pătăm omenia”, fie și cu riscul infectării omenirii! Indignat, autorul pare să vadă lucrurile în acest fel, anume că fiecare dintre noi ar trebui să facem ceea ce credem și să ne încredințăm destinul divinității: „Lăsați grija asta excesivă, că de viața și de moartea noastră se ocupă Dumnezeu și noi înșine, după puterile noastre omenești”. El nu pare a fi înțeles că într-o situație epidemică precum aceasta fiecare sîntem responsabili nu numai pentru viața noastră, ci și pentru a celorlalți, iar binele public, asupra căruia statele au datoria să vegheze, devine ceva foarte concret, măsurabil în statistica îmbolnăvirilor și a deceselor.

Pe de altă parte, nu mi-e deloc clar în ce fel bătrînii „și-ar revărsa omenia asupra acestei lumi bolnave”, în caz că ar muri mai mulți dintre ei, fie că au sau nu „umanitatea strivită și pătată”. (Sînt aici formule și expresii care se apropie neliniștitor de ceea ce Rudolf Carnap numea cîndva „nonsens”.) Mi-e clar însă că acest text, care abundă în insinuări, în semi-adevăruri, lamentații patetice și chiar în falsuri, nu poate contribui decît la delegitimarea restricțiilor prezente, sugerînd că ele sînt excesive, discriminatorii, umilitoare, absurde și disimulînd chiar intenții malefice. Și dacă ar fi vorba numai de criticarea unor decizii ale politicienilor! Numai că, pe cît știm cu toții, aceste decizii nu sînt dispuse arbitrar de politicieni cinici, cum s-ar putea crede citindu-l pe dl Pop, ci la sfatul și cu girul marii majorități a oamenilor de știință din domeniu, atît de la noi, cît și de pretutindeni, inclusiv al OMS. Să fie toți aceștia nebuni sau sînt parte a marii conspirații?

Concluzia este una singură: președintele celui mai important for științific din România, istoric de profesie și om de știință, își permite, cu tot aplombul și autoritatea de care dispune, să submineze aproape explicit autoritatea medicilor, biologilor și, în general, a oamenilor de știință, într-o chestiune gravă, de viață și de moarte. De necrezut!

***text preluat din Dilema Veche



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Nicolae radu

    mai 31, 2020 la 6:25 pm

    Din prea lunga vorbarie a dlui Andrei Cornea eu n-am înteles decât ca are ceva cu Presedintele Academiei, ca nu-l IUBESTE si ca îl ataca pe la spate, miseleste. Credca daca taceaa filozof ramânea. Da este o vorba românesca : „sarpele când îl doare capu iese la drmul mare, poate s-o gasi cieva sa-l plezneasca” Na, c-am zis-o !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

Peste 15 ore de la București la Cluj, cu trenul! Zeci de minute de întârziere, din cauza restricțiilor de caniculă

Publicat

De

tren gara bun 2

Pasagerii trenului IR 1835 care a plecat din Gara de Nord din București duminică la ora 15.27 vor ajunge la Cluj-Napoca după aproape 16 ore. Călătoria durează în mod normal 14 ore, însă din cauza restricțiilor de viteză pe timp de caniculă, trenul înregistrează peste 100 de minute de întârziere.

Timpii de parcurgere a distanței feroviare dintre Capitală și Cluj a ajuns la valori fabuloase, în contextul în care CFR a redus viteza din cauza caniculei.

Cea mai mare întârziere o înregistrează la această oră trenul IR 1835 București Nord-Cluj-Napoca. Plecat din Capitală duminică la ora 15.27, trenul a acumulat, până în prezent, peste 100 de minute de întârziere.

Întârzieri mari s-au înregistrat pe tot parcursul zilei. Trenul IR 1836 care a plecat din Cluj-Napoca duminică la 9.10 a avut întârziere de 65 de minute până la desinația finală – Gara de Nord.

De exemplu, trenul IR 1734 care a părăsit Gara Cluj-Napoca duminică la ora 10.15 a avut întârziere de aproape o oră la sosirea în Capitală.

CFR a redus viteza din cauza caniculei

Zeci de trenuri au avut întârzieri de zeci de minute în toată țara, duminică, din cauza temperaturilor extreme.

CFR Călători a anunțat că trenurile circulă cu o viteză redusă cu 30 – 50 km/h pe anumite intervale de cale ferată de pe raza Regionalelor CF Bucureşti, Craiova, Timişoara, Iaşi, Galaţi şi Braşov, ca urmare a temperaturilor extreme de 39 – 42 de grade Celsius de duminică.

Întârzieri de zeci de minute au înregistrat mai multe trenuri care trebuiau să ajungă în Gara de Nord. Cea mai mare întârziere a avut-o trenul internațional care vine de la Viena: 100 de minute.

Citește mai departe

EVENIMENT

Un bărbat a murit lovit de tren, în Apahida, în duminica Rusaliilor

Publicat

De

accident tren

Un bărbat de 60 de ani a fost lovit de tren în ziua de Rusalii, pe strada Tudor Vladimirescu din Apahida.

Accident feroviar pe strada Tudor Vladimirescu din Apahida, duminică seară. Un bărbat în vârstă de 60 de ani a fost lovit mortal de tren.

Bărbatul a murit pe loc

Pompierii clujeni au intervenit cu o autostpecială și două ambulanțe SMURD. Din păcate însă, medicii nu l-au mai putut salva pe bărbat.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în urmă cu puține momente în apropierea străzii Tudor Vladimirescu din comuna Apahida, unde o persoană a fost lovită de tren.

Ajunse la fața locului, echipajele noastre au găsit victima care prezenta leziuni incompatibile cu viața. Din primele date, este vorba despre un bărbat de aproximativ 60 de ani. La misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă”, a transmis ISU Cluj.

FOTO: Arhivă

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO. Alunecare de teren la baza sportivă „La Terenuri” din Mănăștur

Publicat

O alunecare de teren a avut loc în baza sportivă „La Terenuri” din cartierul Mănăștur.

O porțiune dintr-un versant din baza sportivă „La Terenuri” a luat-o la vale. Alunecarea de teren s-a petrecut pe aleea pietonală de lângă râu, a semnalat un cititor Cluj24.

Tot mai multe alunecări de teren la Cluj-Napoca

Amintim că, recent, mai multe alunecări de teren au avut loc la Cluj-Napoca. Printre ele se numără alunecarea unei porțiuni din strada Uliului de la finalul lunii aprilie, unde lucrările de consolidare au început recent.

Ulterior, o surpătură a avut loc pe strada Nicolae Modoveanu din Valea Chintăului, din cauza lucrărior la un șantier. O altă alunecare s-a petrecut recent, în urma unei ploi torențiale, pe strada Govora din Mănăștur.


 

Citește mai departe

CULTURA

VIDEO FOTO. Mii de credincioși, la tradiționala Procesiune de Rusalii din centrul Clujului

Publicat

Procesiunea de Rusalii s-a desfăşurat pe străzile din centrul municipiului Cluj-Napoca, duminică, 23 iunie. Peste 100 de preoți și mii de credincioși au participat la ceremonia religioasă.

Duminică, în centrul municipiului Cluj-Napoca a avut loc la tradiţionala Procesiune de Rusalii. Mii de credințioși și peste 100 de preoți au luat parte la manifestarea religioasă.

Evenimentul continuă o veche tradiţie din Ardeal ce are în centrul ei rugăciunea pentru mediul înconjurător şi pentru roadele pământului, la sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt.

Sluba Vecerniei plecării genunchilor

De la ora 17, credincioșii, alături de toţi preoţii clujeni şi credincioşii de la parohiile din municipiu, dar şi din parohiile învecinate Clujului, au participat pe platoul din faţa Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca la slujba Vecerniei plecării genunchilor, săvârșită de Părintele Mitropolit Andrei.

Procesiune în centrul Clujului

În jurul orei 18.30 a început procesiunea propriu-zisă, din faţa Catedralei, credincioșii deplasându-se pe traseul: Piaţa Avram Iancu – B-dul 21 Decembrie 1989 – Piaţa Unirii (prin spatele Bisericii Sfântul Mihail) – B-dul Eroilor – Piaţa Avram Iancu.

Procesiunea a avut în frunte toaca, crucea, felinare, ripide, prapori, icoana, vor urma diaconii şi soborul preoţilor slujitori, în frunte cu IPS Andrei Andreicuț – mitropolitul Clujului, și PS  Benedict Bistrițeanul – episcop vicar, dar și elevi, studenţi şi credincioşi.

De-a lungul traseului, alaiul a avut trei opriri şi s-au rostit ectenii speciale. Credincioșii care au participat la procesiunea de Rusalii au primit spice de grâu.

Rugăciune pentru natură

După încheierea procesiunii, în faţa Catedralei Mitropolitane au fost rostite rugăciuni pentru natură, iar la final Înaltpreasfinţitul Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învăţătură.

Evenimentul i-a adus împreună în rugăciune pe ierarhii, preoţii şi credincioşii ortodocși clujeni, la marele praznic al Cincizecimii, care reactualizează evenimentul pogorârii Duhului Sfânt, actul mântuitor prin care ia ființă Biserica în chip văzut, ca realitate istorică concretă, ca anticipare a Împărăției viitoare a lui Dumnezeu.

Pentru buna desfăşurare a procesiunii, Primăria şi Poliţia au lua măsuri de restricţionare a traficului în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca, iar efective de jandarmi au asigurat liniştea desfăşurării acestei manifestări.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax