Connect with us

EVENIMENT

Coronavirusul distruge Italia. Mărturii ale românilor disperați aflați în zona afectată.

Publicat


Italia este declarată cea mai afectată țară din Europa de CO-VID19. În mai puțin de o lună, în interiorul acesteia au fost depistate 10.590 de cazuri din care 827 decese.

După apariția primului caz și extinderii acestuia din Nordul statului pe tot teritoriul, guvernul italian împreună cu organele abilitate au luat decizia de a instaura măsuri drastice. 

Instalarea fricii 

După constatarea rapidității cu care se răspândește virusul, panica a fost cea care a cuprins întreaga Italie, generată de numărul morților și a cazurilor declarate pozitive.

În final au fost închise toate instituțiile de învățământ, elevii urmând cursurile de acasă pe platformele online. În ultima săptămână localurile și magazinele au restricționat programul până în jurul orei 18:00 sau sunt închise în permanență.

Totodată, intrarea în magazine se face organizat, doar câte două persoane simultan, fiind nevoiți să păstreze o distanță minimă de un metru.

„Stăm în stradă până ne vine rândul, nu avem ce face, până acum se făcea mare vâlvă, toată lumea comenta, de câteva zile ne vedem de treabă pentru că suntem foarte speriați” spune Mariana, româncă stabilită în Torino de 25 de ani.

Bulevardele pline, o amintire

 „Acest virus pe lângă că distruge cele trei brațe mari și importante ale statului: politica, economia și medicina, strică aspectul străzilor.

Nu mai e nimic viu, totul e trist, e dureros, gri…”,  se destăinuie un student italian din Viareggio.

Tot acesta ne spune că tot ceea ce face într-o zi se limitează la studiu, vizionarea de filme și seriale și treburile casei, deoarece nu se poate ieși pe străzi decât cu un motiv foarte bine întemeiat, existând amenzi extrem de mari pentru cei care doresc să părăsească orașele în care se află.

De asemenea, sunt locații în care Amazon Video este gratis, pentru ca oamenii să aibă cu ce-și ocupa timpul.

Sălile de sport sunt de asemenea închise și toate evenimentele de orice gen sunt anulate. Autoritățile au îndemnat oamenii să nu se viziteze, ci să comunice cu cei dragi prin apeluri video până la revenirea situației la normal.


Lucrează oamenii?

  Oamenii domiciliați în Italia lucrează în funcție de ocupația fiecăruia.

Statul este obligat să garanteze producție și siguranță, dar timpul de lucru este limitat la un anumit  număr de ore, la fel și numărul personalului.

„Eu nu mai lucrez, stăm doar în casă, ieșim la cumpărături, acum nu mai putem ieși nici din Torino” spune Adrian, român stabilit în Italia.

Ritmul în care se răspândește această boală este unul alert iar din cauza acestui fapt autoritățile nu fac față.

Personalul raportat la numărul celor bolnavi este mic și nici resursele financiare și fizice nu îi ajută. „Ei nu spun, dar noi știm ca sunt nevoiți să hotărască pe cine lasă să moară și pe cine salvează. Sunt constrânși de situație”.

Același lucru ni-l povestește Adriana, domiciliată în Italia de 20 de ani: „Spitalele sunt pline, nu am fost, dar oamenii spun că secțiile de terapie intensivă nu mai au paturi, e un fiasco total. De azi, în afară de farmacii și magazinele mari, totul este închis”.


Tristul Milano

După cum arată datele statistice, regiunea Lombardia este cea mai afectată zonă a Italiei. Milano, cel mai mare oraș al regiunii suferă de singurătate.

Una din capitalele modei, este în profundă durere, oamenii nu ies din case, singurele locații deschise fiind farmaciile.

Aici se înregistrează și cei mai mulți morți din Italia și cel mai rapid infestat oraș.

„Metroul e gol, luna trecută nu puteam urca în el, era plin, acum de abia mai văd câteva persoane. E totul foarte trist, centrul e straniu, nu există oameni pe stradă, suntem înfricoșați” spune Angela, o altă româncă stabilită în Nord.

Speranța

Toți locuitorii Italiei speră ca acest virus să dispară cât de curând deoarece le este afectată sănătatea, economia și modul de viață.

„Ne așteptăm la criză economică, sperăm totuși să ne revenim”; „Sper să treacă, e prea rea situația”; „Nu ne mai vine să râdem, suntem foarte supărați, nu ne mai întâlnim, stăm închiși în casă.”; „Mă bucur când pot să merg până la supermarket, dar îmi e și frică”, acestea sunt cuvintele oamenilor care trăiesc în cea mai afectată țară din Europa.

Citește și https: https://cluj24.ro/italia-a-doua-parte-din-distrugerea-covid-19-noi-marturii-ale-romanilor-indurerati-3404.html




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate