Connect with us

ACTUALITATE

Italia, a doua parte a bătăliei cu COVID-19. Noi mărturii ale românilor îndurerați

Publicat


Italia este în a doua parte a războiului. Țara în care se află centrul creștinismului, locul unde întreaga lume a cunoscut Renașterea și una din marile puteri ale Europei. După rezistența de care a dat dovadă pe parcursul veacurilor, acum este răpusă. Un scenariu întunecat, mortuar, nesângeros, dar extrem de dureros, coronavirus. Important este că încă nu a capitulat și nici nu o va face, deoarece este vorba de populație, de oameni cu suflete și familii.

O multitudine de români și-au găsit liniștea în interiorul acestui stat, ori pe malul mării, ori la poalele sau în vârful unui munte. Alții au preferat orașe mari, aglomerate și poluate, precum Milano, Roma, Torino sau Napoli. Acum, toate orașele, toți munții și toate apele arată la fel. Italia este dominată de o liniște morbidă, singurele sunete fiind cele ale sirenelor.

Ce a rămas din aceste orașe?

„Noi oamenii am rămas, dar am rămas închiși în case. Eu mă simt arestat, nu am mai ieșit din casă de o lună, la balcon seara ne mai salutăm vecinii.” (Bogdan, 24 de ani, român din Italia)

„Orașul e pustiu, nu am la ce să ma uit de pe balcon, nu văd nimic. Stiți ce mai văd din când în când? Ambulanțe. Atunci mă rog lui Dumnezeu pentru persoanele acelea, că sunt cadre medicale, că sunt oameni bolnavi, mă rog. Trebuie să fim conștienți că doar asta ne-a mai rămas”. (Ileana, Milano)

„Merg la lucru dimineața și trec prin fața Domului, nu văd nici măcar o pasăre. Suntem distruși, eu lucrez în spital și e o tensiune prea mare. Mi-aș dori să nu pun la suflet, dar oamenii mor pe capete. La început sufeream pentru unul, acum ne-am bucura dacă ar fi numai unul” (Angie, Milano)

Această țară este lovită pe toate fronturile. Brațe mari ale conducerii ei sunt dărâmate acum de noul virus. Sistemul medical suferă o cădere atât fizică, deoarece medicii nu pot face față numărului îmbolnăvirilor, cât și psihică, pentru că numărul persoanelor decedate s-a apropiat zile la rând de cifra 1000. Totodată, este afectată economia mai mult decât era anterior, sistemul de învățământ, forța de muncă și s-a instaurat haosul.

Frica

„Ne este extrem de frică”, asta spun toți cei care sunt afectați în mod direct sau indirect. Ca efect al scenariilor și stagiilor prin care acum trece Italia din cauza CO-VID19, oamenii au ajuns să dorească să se cunoască, să iasă din case, să renunțe la telefoanele mobile, televizoare și să trăiască în adevăratul sens al cuvântului. Să aprecieze parcurile, să vadă frumosul în orice și să sărbătorească fiecare zi, deoarece este una specială.

„Acum nu putem să ne bucurăm de nimic în afară de faptul că nu suntem infectați. Îmi e frică și să-mi închid ușa la casă, tot timpul mă gândesc la cine ar fi putut pune mâna pe ea” .

Durerea și teroarea italienilor, dar și a românilor

„Tresar când îmi sună telefonul, am un gol în stomac. De prea multe ori mă sună lume să îmi spună că le-a murit cineva drag sau că sunt infectați. Atunci automat mă gândesc la momentul când ne-am întâlnit ultima dată și încerc să îmi dau seama dacă sunt în siguranță. Nu este egoism, sunt speriată pentru familia mea, pentru mine și pentru cei cu care am fost eu în contact. Am tratat totul la început cu superficialitate, nu credeam că e așa grav”. (Maria, stabilită în Italia de 25 de ani)

„E prea mare durerea, îmi e greu să percep moartea a 1000 de oameni zilnic, să ascult raportul de la ora 18 și să aud că totul merge din ce în ce mai rău și trist e că nu suntem singurii, e întreaga planetă” (Sergio, trad.engl)

„De ce noi, Doamne?”

Rep: Cum credeți că s-a ajuns în situația aceasta?

Mihai: „Nu pot să mai cred nimic. Mor prea mulți oameni, au murit părinți și bunici de-ai prietenilor mei, de-a cunoștințelor. Toată viața noastră din ultimele luni s-a rezumat doar la acest virus”.

Rep: Puteți învinui pe cineva?

Mihai: „De vină nu e o persoană, suntem noi toți. Întreaga omenire. Nu am știut să apreciem ce am avut, am vrut tot mai mult, nu ne-a mai suferit planeta de lăcomie și prostie, doar asta e explicația pentru câți oameni mor, e clar”.

Rep: Fac față autoritățile?

Mihai: „Încearcă, dar în Italia erau extrem de multe persoane trecute de vârsta a treia. E normal ca rata de mortalitate să fie mai mare. Medicii vor să îi salveze, eu nu cred că există vreun om care să poată lăsa un altul să moară sub ochii lui, dar cred că toți am fost luați prin surprindere”.

Rep: Autoritățile au fost și ele luate prin surprindere?

Mihai: „Da, eu cred că da. Nu se aștepta nimeni la o astfel de lovitură. Această țară nu a fost pregătită, banii nu au fost investiți unde trebuie, sistemul medical a fost tratat superficial. Acum banii nu mai există, se cer bani de la oameni cu titlul de donație”.

Rep: Oamenii de acolo, indiferent de naționalitate, cum privesc situația?

Mihai: „Unii condamnă statul, alții spun că o merităm, că ne-am făcut-o cu mâna noastră. Sunt persoane care spun că este o atenționare pentru cei care ne conduc, există și varianta în care se spune că e un semn de la divinitate, că nu ne-am iubit și respectat destul.”

Totul va fi bine

Specialiștii spun că Italia a trecut de ce a fost mai greu și dureros. Situația trebuie să revină în câteva săptămâni sau luni pe axul normal. Până atunci, toți oamenii stau în case și așteaptă momentul în care se vor putea bucura de adevărata substanță a vieții, se roagă pentru sănătate, pentru aproapele lor și nu pentru bani și bunuri materiale. Copiii fac desene pe care le pun în geam, petrecerile sunt date pe balcoane, școala ține cursuri online, iar întâlnirile sunt făcute prin telefon. „Pentru copilul meu este o fericire să își compare desenul cu cel al vecinilor, se uită în geam după ele. Asta trebuie să învățăm și noi, să apreciem tot ce ni s-a oferit fără să facem nimic, doar să existăm”. (Melina, Torino)

 

Un articol de Karla Fanea




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate