EVENIMENT
Coronavirusul a închis Justiția! La Cluj, instanțele s-au închis
În cursul zilei de luni și de marți, judecătorii de la instanțele clujene au amânat judecarea în toate dosarele civile și penale, cu mici excepții, pe motiv de stare de urgență provocată de epidemia cu coronavirus. Termenele de amânare sunt pe luna mai 2020, dar nu este sigur că la data fixate se va relua judecarea dosarelor.
O decizie emisă în cursul zilei de marți, la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii se referă la suspendare cauzelor aflate pe rolul tuturor instanțelor de judecată, indiferent de grad, cu mici excepții.
Potrivit hotărârii adoptate de Secția de Judecători din cadrul CSM, toate cauzele nonpenale, ”colegiile de conducere ale curților de apel vor întocmi lista cauzelor de urgență deosebită, atât în situația cauzelor de competența lor, cât și în cauzele de competența instanțelor care funcționează în circumscripția lor teritorială, după consultarea acestora”. Aceste cauze de urgență deosebită se referă spețele care pot ”să cauzeze reclamantului o pagubă imininentă, însemnată și care nu s-ar putea ori a cărei reparare ar fi dificilă în viitor”.
De asemenea, Curții de Apel vor putea actualiza această listă de cauze care se vor judeca și cu alte tipuri de litigii, cum ar fi ordinele de protecție.
De asemenea, în materie penală se vor mai putea judeca doar cauzele care se referă la mandatele de arestare, luarea măsurii sau prelungirea acesteia. În decretul prin care a fost instituită starea de urgență se face referire la care cauze penale se mai poate face judecată. ”Activitatea de urmărire penală și cea a judecătorilor de drepturi și libertăți se desfășoară numai cu privire la: cauzele în care s-au dispus ori se propune luarea măsurilor preventive ori a celor de protecție a victimelor și martorilor, cele privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranță cu caracter medical, cele cu persoane vătămate minori; actele și măsurile de urmărire penală a căror amânare ar pune în pericol obținerea probelor sau prinderea suspectului sau a inculpatului, precum și cele privind audierea anticipată”.
De asemenea toate dosarele penale cu termen sau aflate în cameră de consiliu se suspendă de drept.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






