Connect with us

EVENIMENT

Coronavirus: Sunt INTERZISE toate activităţile culturale, religioase și sportive ce implică peste 50 de persoane în spaţii închise

Publicat


Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă a hotărât, sâmbătă, să aplice măsura de restricţionare a activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive şi de divertisment care presupun participarea a peste 50 de persoane în spaţii închise, inclusiv cele realizate în săli de tratament balnear, săli de fitness, saloane de SPA-uri, de cosmetică, săli de jocuri de noroc şi cazinouri.

Potrivit unui comunicat al Grupului de Comunicare Strategică, pe teritoriul României au fost confirmate 102 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19. Dintre cei 102 cetăţeni care au contactat virusul, şase sunt declaraţi vindecaţi şi au fost externaţi.

Persoanele infectate cu COVID-19 (coronavirus) sunt internate în spitale din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova şi Constanţa şi se află sub supraveghere medicală permanentă. Starea de sănătate generală a pacienţilor este bună, cu excepţia bărbatului internat la spitalul Victor Babeş, care a prezentat complicaţii, dar a cărui stare este ameliorată.

Situaţia pe judeţe/municipiul Bucureşti a cetăţenilor infectaţi cu virusul COVID-19 (coronavirus) se prezintă astfel: Bucureşti (31), Timiş (11), Hunedoara (14), Constanţa (7), Iaşi (5), Caraş-Severin (4), Covasna (4), Dolj (3), Braşov (2), Mehedinţi (2), Mureş (2), Gorj (2), Cluj (2), Neamţ (2), Olt (2), Bacău (1), Bihor (1), Buzău (1), Galaţi (1), Maramureş (1), Prahova (1), Suceava (1), Vrancea (1) şi Ilfov (1).

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 2.652 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID-19. Alte 14.573 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

La nivel naţional au fost prelucrate 2.929 de teste. Dintre acestea, 2.827 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19.

“Până în prezent, au fost înregistrate 33 de dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal”, arată sursa citată.

În Republica Italiană a fost înregistrat decesul unui cetăţean român diagnosticat cu infecţie cu COVID-19, pe fondul unor afecţiuni medicale pre-existente.

Printre măsurile adoptate care fac parte din Scenariul 3, peste 100 de cazuri, se numără măsuri de distanţare socială, limitarea contactului dintre persoane, limitarea activităţilor colective, punerea în aplicare a planului de pregătire pentru pandemie, raportarea călătoriilor (ex: istoricul călătoriilor simplificat) şi implementarea de puncte medicale avansate în cadrul unităţilor sanitare.

La nivelul CNSSU urmează să fie reanalizat planul de măsuri, în sensul înăspririi unor măsuri deja luate şi/sau completarea acestora cu alte tipuri de măsuri necesare combaterii răspândirii noului coronavirus (COVID-19).

“Le reamintim cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20”, precizează GCS. AGERPRES



Citește Coronavirus: Sunt INTERZISE toate activităţile culturale, religioase și sportive ce implică peste 50 de persoane în spaţii închise pe Romania24.ro



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

„U” Cluj l-a ÎMPRUMUTAT pe mijlocașul Matei Moraru la FCU Craiova 1948

Publicat

u cluj

„U” Cluj l-a împrumutat pe mijlocașul Matei Moraru la FCU Craiova 1948. Acesta a jucat în doar trei partide sub comanda lui Sabău în acest sezon.

„FC Universitatea Cluj și formația FC U Craiova 1948 au ajuns la un acord pentru împrumutul mijlocașului Matei Moraru.

matei moraru

„U” Cluj l-a ÎMPRUMUTAT pe mijlocașul Matei Moraru la FCU Craiova 1948

Prin această mutare, fotbalistul în vârstă de 19 ani va avea oportunitatea de a evolua constant la nivelul ligii secunde.
Pe parcursul acestui sezon, Matei a fost utilizat de Ioan Ovidiu Sabău în trei partide, de două ori în Superliga și în partida din Cupa României cu Metalul Buzău”, scrie pe pagina de Facebook a clubului.

Foto: Facebook FCU Cluj

Citește mai departe

CLUJ24 TV

VIDEO. Parlamentarii AUR, Andrei Dîrlău și Alin Coleșa, avertizează asupra riscului imigranților din țări islamice în România

Publicat

aur

Doi parlamentari AUR, senatorul Andrei Dîrlău, și deputatul Alin Coleșa, avertizează asupra riscului venirii în România a imigranților din țări islamice. 

Prezenți în podcastul ”Test de sinceritate”, realizat de jurnalistul Vasile Măgrădean, cei doi au spus că AUR are soluții și pentru creșterea demografică din România.

”Mai ales în Europa de Vest s-a văzut foarte clar, că imigranții islamici refuză asimilarea, ei nu se lasă integrați. Ei vin cu propria lor cultură. (…) Nu am nimic cu oamenii, dar când îți vin cu milioanele răstoarnă echilibrul demografic”, a spus, printre altele, senatorul Dîrlea.

Citește mai departe

EDUCATIE

FOTO. Peste 200 de elevi de la Liceul ”Dumitru Tăuțan” din Florești învață în containere. Director: Sunt prea mulți copii

Publicat

De

Liceul ”Dumitru Tăuțan” Florești

Prima zi de școală. Copii și părinți, cu flori în mână, urcă dealul spre Liceul Teoretic „Dumitru Tăuțan” din Florești. Străzile sunt pur și simplu blocate de mașini. Mai bine mergi un pic pe jos.

E ora 11.00, iar la școală au fost chemați o parte dintre elevii care vor învăța în containerele înșiruite în curte. Elevii sunt emoționați și abia așteaptă să-și revadă colegii. Printre părinți, însă, există nemulțumiri și îngrijorare.

FOTO. Peste 200 de elevi de la Liceul ”Dumitru Tăuțan” din Florești învață în containere. Director: Sunt prea mulți copii

Liceul ”Dumitru Tăuțan” din Florești a devenit prea mic. Iar în comună nu se construiește în ritmul în care a crescut populația. Așa că elevii vor învăța în două schimburi, iar o parte dintre ei în containere de metal, albe, unde, dă asigurări conducerea unității de învățământ, au toate condițiile.

Totuși, o parte dintre părinții copiilor nu sunt de aceeași părere.

”Acolo nu au toalete. Copiii vor trebui să traverseze toată curtea și să meargă la baie în clădirea școlii”, spune mama unui elevi.

”Nu știu ce să zic, mi se par cam înghesuiți și apoi nu știm cum va fi la iarnă, cât de frig o să le fie”, a spus mama altui elev.

2.200 de elevi au început luni școala la Liceul ”Dumitru Tăuțan”

În acest an școlar, la Liceul Teoretic ”Dumitru Tăuțan” din Florești au fost înscriși 2.200 de elevi.

Dintre aceștia, 250 vor învăța în sălile de clasă amenajate în containere, potrivit directorului școlii, Mirela Feneșan. Aceștia sunt elevi de clasa a II-a, care vor merge la școală dimineața, și elevi din clasa a VII-a, care vor învăța acolo după-amiaza.

”Această situație este din cauza numărului foarte mare de elevi care s-au îndreptat înspre școala noastră.

Liceul a luat naștere în anul 2020 și am început cu 700 de elevi. Erau 24 de clase primare și 2 clase de a V-a.

Din anul 2021 am început să avem și clase de liceu. În acest an școlar avem 13 clase pregătitoare cu 332 de elevi”, spune directorul unității de învățământ.

Astfel, s-a ajuns la un decalaj mare între numărul de clase de ciclu primar față de cele de gimnaziu și de liceu. Practic, în anul școlar 2024/2025 sunt 53 de clase la ciclul primar, dintre care 37 sunt clase pregătitoare, a I-a și a II-a.

Mai sunt 20 de clase de gimnaziu și 7 clase de liceu.

Citește și: Noul an școlar începe la Cluj cu elevi mutați în alte clădiri și părinți nemulțumiți. Zeci de școli și grădinițe sunt în șantier

Conform legii, elevii până în calsa a II-a trebuie să învețe dimineața, și la fel se va întâmăla și cu cei din ani terminali, respectiv a VIII-a și a XII-a.

Copiii vor folosi toaletele din clădirea școlii

Lipsa spațiului a dus la soluția claselor modulare.

Elevi învață în container la Florești

”Capacitatea liceului este de 30 de săli de casă și s-a găsit această soluție, la nivelul Primăriei. Tot Primăria a închiriat clasele modulare, care au fost dotate cu mobilier nou, aer condiționat, calorifere și internet. Profesorii au laptopuri și videoproiectoare”, a declarat Mirela Feneșan, care spune că, cel mai probabil, elevii vor învăța așa timp de doi ani școlari.

Una dintre problemele care îi nemulțumește pe părinți este, însă, accesul la toaletă, în special în cazul elevilor mai mici.

”Toaletele sunt în clădire. La fiecare nivel sunt câte două rânduri de toalete, dar dacă vedem că va fi necesar, va fi adusă de către Primărie și o unitate care să funcționeze ca toaletă”, a mai spus directorul școlii.

Conducerea unității de învățământ speră că în doi ani vor fi finalizate lucrările finanțate prin PNRR, iar liceul va fi unul ”verde”. În cadrul lucrărilor, latura estică a liceului se va extinde cu 14 săli de clasă și un laborator de științe.

Până atunci, o parte dintre elevi vor învăța ”în schimburi”, până la ora 18.00 și vor fi duși acasă cu autobuze speciale.

Foto: Cluj24

 

 

Citește mai departe

EDUCATIE

VIDEO FOTO. Mesajul lui Emil Boc pentru elevii de la Colegiul de Transporturi: Alegeți educația că nu greșiți

Publicat

De

Boc

Primarul Emil Boc a participat, luni, la deschiderea anului școlar la Colegiul Tehnic de Transporturi Transilvania Cluj-Napoca și le-a transmis elevilor să aleagă educația, pentru că nu vor greși, aceasta fiind investiția care nu va fi falimentară niciodată.

”Nicolae Iorga spunea că o țară se construiește cu cărți, cu pluguri, cu instituții puternice, cu credință în Dumnezeu. Cu cărți, adică cu educație.

De aici începe ora exactă ca destin personal, ca oraș, ca și comunitate. Menirea autorităților și a școlii este să oferim șansa fiecărui elev să-și poată identifica potențialul pe care îl are și să nu aibă nicio barieră, mai ales de natură materială, ca acel potențial educațional să și-l îndeplinească.

(…) Nu este copil în lumea asta să nu fie bun la ceva. (…) Dragi tineri, vă invit să alegeți educația că nu greșiți, este, de departe, cea mai sigură și mai sănătoasă investiție care poate fi făcută pe lumea asta, pentru că nu are grija falimentului”, a spus Boc.

Nicio diferență între liceele tehnologice și teoretice

Directorul colegiului, Cornelia Giurgiu, a declarat la rândul său că unitatea de învățământ împlinește luni, 76 de ani de la înființare, fiind de trei ori ”școală europeană”.

Colegiul și pregătește elevi în meserii precum că tehnician – electrician auto, tehnician transporturi interne și internaționale, tehnician mecanic pentru întreținere și reparații, tehnician operator roboți industriali, analist – programator, mecanic auto, tinichigiu-vopsitor auto, operator CNC.

”În anul școlar anterior am avut un elev, David Varo, a obținut premiul I la Olimpiada Națională pe domeniul electric, electrotehnic, electromecanic, acest fiind dovada vie că se poate. Am mai avut 23 de premii și mențiuni la olimpiade naționale sau fază județeană, sau concurs școlar.

(…) Dragi boboci, ați intrat într-o școală de prestigiu. Nu cred că este diferență între liceele tehnologice și cele teoretice decât ca și timp individual de studiu acasă. Dacă elevii de clasa a IX-a ați aloca mai mult timp și constant studiului după amiaza, am convingerea că ați putea să rivalizați cu cei din liceele teoretice”, a spus Giurgiu.

Șeful ISJ Cluj, Marinela Marc, a adăugat și ea că liceele tehnologice și școlile profesionale nu mai trebuie să fie considerate ”Cenușăreasa” învățământului românesc.

”Noi, în județul Cluj, am demonstrat asta. Și elevii din aceste școli pot avea rezultate deosebite”, a spus Marc.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax