Connect with us

ACTUALITATE

Consiliul Național al Elevilor condamnă măsurile luate de Ministrul Educației și cere retragerea ordinului cu privire la obligativitatea cursurilor online

Publicat


scoala

Consiliul Național al Elevilor cere Monicăi Anisie, Ministrul Educației, retragerea ordinului care impune obligativitatea desfășurării cursurilor online. Elevii spun că Ministerul Educației ar trebui să-și ceară scuze publice, deoarece nu toți elevii au posibilități pentru a participa la aceste cursuri, fiind o jignire adusă atât școlarilor cât și părinților.

Elevii susțin că a aprobat această lege fără să țină cont de alți factori, precum circumstanțele nefavorabile în care se află unii dintre aceștia și posibilitatea comiterii unor abuzuri precum folosirea absenței ca mijloc de coerciție.

„Consiliul Național al Elevilor, structura de reprezentare a tuturor elevilor din România, condamnă, cu fermitate, modul în care ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a gestionat sistemul educațional pe perioada suspendării cursurilor din cauza pandemiei provocate de coronavirus”, arată elevii într-un comunicat de presă.

Măsurile pe care Consiliul Elevilor le prevede

În primul rând, aceștia își doresc abrogarea ordinului și emiterea altuia cu prevederi clare, coerente, racordate la realitatea prezentă, după consultarea partenerilor educaționali. În același timp, doresc asumarea publică de către MEC a unui set de măsuri corespunzător scenariilor identificate și comunicarea transparentă a acestora. În al doilea rând, propun identificarea rapidă a surselor de finanțare ce pot fi exploatate pentru achiziționarea echipamentelor necesare elevilor și profesorilor.

După identificare, aceștia sugerează o analiză în baza datelor obținute cu privire la numărul elevilor și profesorilor ce nu dispun de device-uri electronice conectate la Internet, utilizabile în procesul de predare-învățare. În cazul în care numărul este prea mic, aceștia roagă asumare și scuze publice față de elevii și profesorii dezavantajați, care nu au resursele necesare pentru desfășurarea actului didactic, dar și față de părinții care nu le pot asigura copiilor device-uri cu conexiune la Internet, din lipsă de bani.

Elevii au propus scenarii

Scenariul I prevede că reluarea cursurilor în format fizic va avea loc la finalul lunii mai sau la începutul lunii iunie.

În acest caz, elevii au nevoie de asigurarea normelor de igienă în instituțiile școlare, precum măști, substanțe dezinfectante, mănuși și Guvernul să doteze unitățile de învățământ preuniversitar până la sfârșitul lunii mai – începutul lunii iunie.

Tezele vor fi susținute în luna iunie, elevii fiind testați din materia parcursă până în 11 martie , iar. mediile vor fi încheiate cu minimum două note. Examenele naționale și examenele de admitere vor fi susținute în condiții normale, calendarul fiind adaptat contextului actual, în luna iulie 2020. De asemenea, se impune achiziționarea de urgență a echipamentelor pentru elevi și profesori (dispozitive, abonamente de acces la Internet) pentru a se garanta accesul la educație online pentru toți elevii din România (până când școlile vor fi redeschise). Mai mult decât atât, în cadrul acestui scenariu trebuie valorificată recuperarea la clasă a materiei pierdute. Odată cu abrogarea Ordinului de ministru, orele online nu mai sunt obligatorii, ele putând fi folosite drept mijloace de fixare a cunoștințelor.

Scenariul II prevede reluarea cursurilor în format fizic în luna septembrie 2020.

Se impune, așadar, nu doar achiziționarea de urgență a echipamentelor necesare pentru elevi și profesori, astfel încât toți actorii implicați să aibă acces la educație, ci și formarea cadrelor didactice, în lunile mai – iunie, prin metode online și, eventual, offline, prin intermediul Caselor Corpului Didactic și valorificând, totodată, învățarea de la egal la egal. Cadrele didactice trebuie susținute, deoarece multe dintre acestea nu au predat încă online, ajutorul fiind acordat pe partea pedagogică.

Examenele naționale trebuie susținute offline, când contextul epidemiologic va permite, respectându-se normele de distanțare socială și cele igienico-sanitare. Pentru a garanta fezabilitatea acestui demers, se impune realizarea unei consultări ample cu toți actorii implicați – elevi, părinți, cadre didactice – pentru ca mai apoi Legea Educației Naționale să fie completată cu articole privind modul în care se realizează predarea și evaluarea online.

În momentul actual, spune Consiliul Național al Elevilor, procesul educațional în mediul online nu poartă garanția principiului calității, motiv pentru care este necesar un set de indicatori privind asigurarea și evaluarea calității actului educațional desfășurat în mediul online. Acest set de reglementări trebuie să fie publicat până la finalul lunii iunie 2020.

 

Karla Fanea




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate