Connect with us

EVENIMENT

Concursul afumăturilor, marea prăjeală de clisă, muzică și vinuri bune la SlanăFest Cluj 2025. Unde are loc

Publicat


SlanăFest Cluj 2025

SlanăFest revine la Cluj-Napoca, iar evenimentul va fi organizat în trei locuri distincte, timp de patru zile.

În fiecare zi, în perioada 6-9 februarie, la târgul SlanăFest aduce degustări de bucate, dar și de vinuri sau pălinci.

SlanăFest Cluj 2025, degustări de bucate și băuturi timp de patru zile

Strasa Potaissa va găzdui, între 6 și 9 februarie, între orele 10.00 și 20.00, Târgul micilor producători. Vor fi peste 20 de vânzatori care aduc afumături, siropuri, vinuri alese, pălinci, Kurtos, pâine de casa, dar și multe alte produse.

În 9 februarie, de la ora 15.00, aici va avea loc jurizarea concursului afumăturilor. Clujenii sunt așteptați în juriu să deguste cele mai bune bucate și să le puncteze. Tot pe strada Potaissa va fi pregătită masa festivă pentru concurenți.

Folk Center la SlanăFest

La Heltai Folk Center, pe str. Clinicilor nr. 18, în 7-9 februarie, între orele 10.00-20.00 va avea loc Târgul micilor producători, dar și Marea prăjeală de clisă. Aici clisa cumpărată din târg va putea fi prăjită permanent. 
Tot aici va avea loc, vineri seara, serată de dansuri populare, dar vizitatorii sunt așteptați cu jumări prăjite la ceaun și gulaș unguresc și muzică lăutărească.

Sâmbătă, 8 februarie, de la ora 19.00 va avea loc o degustare de vinuri din zona viticolă Șamșud, iar duminică, de la ora 12.00, pomana porcului.

Degustare de vinuri selectate

La Cafe Bulgakov, pe strada Inocentiu Micu Klein 17 evenimentul SlanăFest va fi doar găzduit parțial, din cauza lucrărilor de renovare, dar clujenii și turiștii sunt așteptați cu două degustări de vinuri.

Pe 7 februarie, vineri seara, de la ora 20:00 va avea loc un eveniment de degustare de vinuri, în limba maghiară, cu vinuri din România și Ungaria. Pe 8 februarie, sâmbătă seara, de la ora 20:00 va fi o degustare de vinuri, în limba română, tot cu vinuri din România și Ungaria.

În timpul degustărilor, András Varga va adăuga un plus de atmosferă cu muzica sa la chitară.  Vinurile selectate vor fi asigurate de Borsarock, iar dicționarul de vinuri va fi disponibil sub îndrumarea lui László Vincze. Vor fi și gustări, cu slănină, brânzeturi și minciunele (cirighele).




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate