EVENIMENT
Concertul legendarului tenor Placido Domingo de la Cluj, REPROGRAMAT din motive medicale. Ce mesaj a transmis fanilor
Marele tenor Placido Domingo a fost nevoit să-și anuleze călătoria în România, din motive medicale. Astfel concertul de la Cluj-Napoca va fi reprogramat, la fel ca și cel pe care urma să îl susțină în București.
Placido Domingo urma să urce pe scena la Cluj-Napoca, la BT Arena, vineri, 23 februaarie, de la ora 19.30.
Concertul legendarului tenor Placido Domingo de la Cluj, REPROGRAMAT din motive medicale. Ce mesaj a transmis fanilor
Concertul din Cluj-Napoca este SOLD-OUT.
„De sâmbătă seara, maestrul Domingo s-a simțit rău și a făcut febră. Conform unui document medical oficial primit și pus la dispoziția organizatorilor Placido Domingo a fost diagnosticat cu bronșită acută fapt pentru care i-a fost impusă o perioadă de repaus vocal de cel puțin 10 zile.
În cel mai scurt timp posibil vor fi anunțate noile date la care vor fi reprogramate cele două concerte respectiv cel de la Cluj-Napoca și București”, au anunțat organizatorii.
Placido Domingo urma să cânte alături de celebra soprană Adela Zaharia şi Valahia Symphony Orchestra, cu dirijorul spaniol Jordi Bernàcer la pupitru, invitați speciali fiind fiul tenorului, Placido Domingo Jr., şi tenorul român Alin Stoica.
Mesajul tenorului Placido Domingo
Maestrul Domingo a transmis și un mesaj fanilor ce îl așteptau cu nerăbdare.
„Sunt foarte de trist că trebuie să amân, mai ales pentru neplăcerile pe care acest lucru le provoacă tuturor celor care au plănuit deja să vină la concerte. Este doar o amânare, iar deja căutăm noi date concerte”, a transmis tenorul
În urma amânării celor două spectacole biletele achiziționate nu își pierd valabilitatea pentru ediția reprogramată iar organizatorii împreună cu stafful Maestrului asigură publicul că nu va exista nicio altă modificare în cadrul concertului în care toți invitații anunțați inițial vor participa.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






