Connect with us

EVENIMENT

Comisia de Muncă a Senatului a respins ordonanța de urgență a guvernului care prevede majorarea cu 20% a alocațiilor pentru copii începând cu luna august

Publicat


Comisia de Muncă a Senatului a respins marți ordonanța de urgență a guvernului care prevede majorarea cu 20% a alocațiilor pentru copii începând cu luna august. Dacă decizia Comisiei va fi confirmată și de plenul Senatului, OUG-ul va fi transmis Camerei Deputaților, care este for decizional.

Dacă această OUG privind majorarea alocațiilor este respinsă, va rămâne în vigoare legea privind dublarea acestora, adoptată la finalul anului trecut de Parlament.

PSD a votat în Comisia de Muncă pentru respingerea ordonanței, în timp ce USR și UDMR s-au abținut iar PNL a votat împotriva respingerii.

Actul normativ urmează să intre în dezbaterea plenului, ședința fiind programată pentru azi la ora 14:00.

„Ordonanţa privind alocaţiile a primit luni, în Biroul permanent al Senatului, un termen pentru aviz şi raport din partea comisiilor permanente pentru marţi. Dacă colegii vor întocmi acest raport mâine (marţi – n.r.), ea va putea intra chiar mâine pe ordinea de zi a plenului Senatului, pentru că, de la ora 14,00, va avea loc o şedinţă”, a precizat luni președintele Senatului, Robert Cazanciuc.

El a susţinut, duminică, într-o conferinţă de presă, că această OUG „nu este de modificat”, ci una „de respins”, „pentru că, pur şi simplu, nu numai că sfidează Parlamentul României, dar sfidează bunul simţ”.

PSD este „categoric” împotriva creşterii etapizate a alocaţiilor pentru copii

„O să vedem ce o să facem în comisii sau în plen, dacă vom respinge, pur şi simplu, această ordonanţă de urgenţă sau dacă o să o amendăm, în aşa fel încât ea să fie exact strict ca legea în vigoare în momentul de faţă. Este mai degrabă o chestiune de tehnică legislativă”, a explicat social-democratul.

Pe 29 iulie, Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care prevede creșterea cu 20%, începând cu 1 august, a alocațiilor copiilor. Potrivit actului normativ, copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi 185 de lei, iar cei de până la 2 ani sau cei de până la 18 ani, dacă au dizabilităţi, vor primi 369 de lei. Alte patru creşteri, cu câte 20 la sută, sunt prevăzute în 2021 şi 2022.

Cu două săptămâni înainte, pe 15 iulie, Curtea Constituțională a respins, cu unanimitate de voturi, amânarea dublării alocațiilor copiilor, lege adoptată la inițiativa PSD la finalul anului trecut și care trebuia să intre în vigoare încă din luna ianuarie 2020, dar a fost amânată prin ordonanță de urgență de Guvernul Orban, care a susținut că bugetul nu permite o cheltuială suplimentară de șase miliarde de lei, atât cât costă dublarea alocațiilor de la 150 la 300 de lei pe lună.

„De la 150 la 300 de lei pe lună, a propus PSD”

Camera Deputaților a aprobat pe 18 decembrie 2019, în calitate de for decizional, cu 179 voturi ”pentru” și 29 abțineri, propunerea PSD de dublare a alocațiilor pentru copii de la 150 la 300 de lei pe lună. Deputații PNL nu au votat nici ”pentru”, nici ”împotrivă”. Ei și-au scos cartelele din aparatele de vot.

Ulterior, în ianuarie 2020, guvernul condus de Ludovic Orban a amânat până în luna august a acestui an intrarea în vigoare a legii, prin OUG 2/2020.

Pe 3 iunie, însă Camera Deputaţilor a respins Ordonanţa de urgenţă 2/2020 cu 209 voturi ”pentru”, 3 voturi ”împotrivă și 98 de abțineri, dar guvernul a atacat la CCR actul normativ, unde a pierdut.

Sursa: g4media

CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


EVENIMENT

FOTO/VIDEO: Noile modele Dacia vin cu îmbunătățiri semnificative la nivel de design și de performanțe

Publicat

Cu toate că Dacia se află într-un an în care vânzările au înregistrat o scădere de 40%, compania a anunțat lansarea modelului electric Spring. De asemenea, noile generații ale modelelor Logan, Sandero și Sandero Stepway vor ajunge în showroom-uri cel târziu în luna noiembrie. Acestea prezintă un design modern și dotări de ultimă generație: noile modele vor prezenta noua platformă CFM-B, care va aduce un sașiu mai rigid, un vehicul mai silențios și o direcție asistată electric. Cu toate acestea, Dacia a decis că doar modelele Duster să prezinte motoare diesel. Astfel, doritorii vor avea oportunitatea de a alege între modelele pe benzină, cu sau fără cutie automată. 
În 2019 Dacia a înregistrat vânzări record de 736.000 de unități în lume, dintre care 581.000 în Europa. Vânzările brandului românesc s-au diminuat cu 40% în Uniunea Europeană în acest an. Totodată, cota de piață a brandului a scăzut de la 4,3% la 3,8%, după șapte ani de creștere consecutivi.

Tranziția de la o mașină „low cost” la una „smart buy”

Prețurile modelelor Dacia au crescut cu timpul, întrucât în multe țări cel mai ieftin Sandero costă în jur de 8.300 de euro, iar cea mai sumpă variantă de Duster trece de 20.000 de euro. Astfel, s-a abandonat ideea comercializării unei mașini de 5.000 de euro. Noile modele devin „smart buy” (achiziții raționale), deoarece sunt fiabile, robuste și oferă un nivel de siguranță ridicat.

Modelul Sandero, printre cele mai bine vândute din Europa

Dacia Sandero este modelul cu vânzări foarte bune: luna trecută s-a clasat pe locul al șaselea, când vine vorba de cele mai vândute mașini noi în Europa. În 2019, s-au vândut 223.000 de mașini pe continent. Modelul Duster a fost achiziționat de 220.000 de clienți în Europa anul trecut, iar Logan- de peste 60.000.

Logan-ul nu va mai fi comercializat în Europa de Vest, cu excepția Spaniei

Modelul Logan nu va mai fi comercializat în țările din vestul Europei, cu excepția Spaniei, deoarece nu este cerere pentru ea. Pe de altă parte, Logan-ul este cel mai vândut model în România și s-a vândut bine în țări precum Maroc sau Turcia.

Motorizările disponibile pe noile modele Dacia

Există patru variante, toate pe benzină, existând și posibilitatea de a alege cutie automată: SCe 65, TCe 90, TCe 90 CVT, TCE 100 ECO-G.

„Am decis să renunțăm la diesel, cred că nu este o surpriză pentru nimeni. Tendințele europene în segmentul B sunt cât se poate de clare și dieselul a ajuns să aibă o pondere de sub 10%”, spune Ionuț Gheorghe directorul de marketing al Dacia, conform Hotnews.

Noutățile Daciei la nivelul designului interior ( o parte dintre dotări sunt disponibile în versiunile de vârf de gamă)
  • o nouă arhitectură electronică ce permite integrarea la bord a unor noi echipamente de siguranță și asistență pentru condus;
  • mașina dispune de frânarea automată în caz de urgență, radar de parcare față + radar spate (și cameră de marșarier), detectorul de unghi ”mort” (prezent pe Duster) și apelul automat în caz de urgență;
  •  a crescut numărul de airbag-uri, de la 4, la 6 (șofer pasageri, laterale torace și laterale de tip cortină față spate);
  • vor fi prezente în ofertă trei sisteme multimedia, două dintre ele cu ecran tactil de 8 inci (mărimea a crescut de la 7 inci). MediaNav va permite o replicare a telefonului via WiFi;
  • cartela ”mâini libere”;
  • pornirea automată a farurilor și a ștergătoarelor;
  • frână de mână electrică.

Ce afirmă Dacia despre interiorul modern al mașinii

Interiorul face un mare salt înainte pe toate planurile. Cele trei modele dispun de o planșă de bord care oferă o ergonomie mai bună și beneficiază de materiale noi și de calitate.

Ambianța generală este mai modernă iar gradul de confort înregistrează un net progres datorită noului profil al scaunelor și posibilităților de ajustare a poziției la volan.

Dacia propune, totodată, un nou sistem Media Control care permite utilizarea radio-ului și a navigației direct pe smartphone-ul instalat într-un locaș aflat în partea superioară a planșei de bord.

Acest sistem este completat pe versiunile superioare de sistemele Media Display și Media Nav, care dispun de un ecran specific pe consola centrală”.

Sursă foto: Hotnews

Citește și

Citește mai departe

CULTURA

A murit actorul turdean Radu Țicudean. A fost Feri Bacsi în „Știrile de sâmbăta asta”

Publicat

Actorul, scenaristul și regizorul turdean Radu Țicudean a decedat luni, 28 septembrie, la vârsta de 65 de ani, după o boală necruțătoare.

Radu Țicudean a fost actor la Teatrul din Turda în anii 90, colaborator al TVR, Antena 1, NCN, Look TV, scenarist și regizor.

Membru al echipei ”Știrile de Sâmbăta Asta”, l-a interpretat memorabil pe Feri bacsi.

Ca actor al Teatrului turdean a jucat în numeroase spectacole, cum ar fi „Papagalița și curcanul”, în care a și debutat, „O noapte furtunoasă”, „În căutarea sensului pierdut”, „Pescarul” sau „Bărbați fără neveste”.

A fost director al Radio 21 Turda și colaborator la Radio Cluj, realizând emisiuni alături de umoristul Cornel Udrea.

Un om deosebit, plin de umor, talentat și prieten adevărat…

Dumnezeu să-l odihnească!

Marius Aciu

Foto: Facebook

 

Citește mai departe

EVENIMENT

LA STRADA – Imaginea zilei la Cluj24.ro

Publicat

Parcare a la Mănăștur sau „Carte multă nu se cere, cel mai tare din parcare”…

*****

La Strada este o rubrică zilnică unde vor fi publicate imagini din județul Cluj.

Citește mai departe

ANUNȚURI PUBLICE

E.ON a finalizat proiecte de iluminat inteligent de peste 1 milion de euro

Publicat

Compania E.ON Energie România a finalizat, până în prezent, 18 proiecte de iluminat inteligent cu tehnologie LED, în valoare totală de peste 1 milion de euro pentru companii din sectoare variate ale economiei, în special pentru cele care dețin spații cu destinație industrială, logistică, depozitare sau birouri.

– Au fost montate 11.000 de corpuri de iluminat cu
tehnologie LED;
– Reducerea costurilor cu iluminatul este de circa 60%;
– Emisiile de carbon au fost reduse cu 880 tone pe an;

„Soluțiile de iluminat inteligent sunt o necesitate pentru companii”

Proiectele reprezintă soluții personalizate, la cheie, și au presupus instalarea în total a circa 11.000 de corpuri de iluminat bazate pe tehnologie LED, dar și lucrări complexe de automatizare, care permit controlul și monitorizarea sistemului de iluminat și care aduc un plus de eficiență energetică. E.ON a asigurat pentru partenerii săi auditul instalației de iluminat, proiectarea soluției tehnice, achiziționarea și montarea echipamentelor, precum și sprijin pentru finanțarea întregului proiect.

„Soluțiile de iluminat inteligent sunt o necesitate pentru companii în contextul actual, în care trebuie să reducem risipa de energie. Beneficiile implementării acestei soluții de creștere a eficienței energetice sunt semnificative. De exemplu, reducerea costurilor cu iluminatul poate depăși 60%, ceea ce înseamnă economii de mii sau chiar zeci de mii de euro anual și contribuie, în același timp, la îmbunătățirea productivității și la atingerea obiectivele de sustenabilitate”, a declarat Cătălin Iordache, Director General E.ON Energie România.

Un exemplu este parteneriatul dintre E.ON și producătorul de carne de pasăre Avi-Top din Războieni, judeţul Iaşi, parte a grupului Kosarom, pentru reabilitarea sistemului de iluminat la Ferma Miroslava. Număr corpurilor instalate a fost de 2.292 în 27 de hale. Pentru Sermis Electronic, furnizor de servicii și soluții software pentru sisteme IT & C în România, E.ON a înlocuit 927 de corpuri de iluminat în spațiile de producție aparținând companiei.

Proiectul implementat la fabrica AGIL, situată în Timișoara, firmă cunoscută pentru activitatea sa în domeniul producției de mezeluri, a însemnat montarea a 615 corpuri de iluminat în spațiile de producție, precum și în cele de birouri și a condus la o calitate îmbunătățită a iluminatului interior și confort crescut pentru angajații firmei.

„Economia cu iluminatul a fost de între 50% și 60%”

Totodată, pentru Rud Florian Rieger din Sibiu, membră a Grupul internațional RUD, furnizor soluții inovative cu sisteme de lanț și componente pentru diferite domenii de aplicații, au fost înlocuite 1074 de corpuri de iluminat în hale de producție.

În fiecare din aceste cazuri economia cu iluminatul a fost de între 50% și 60% din consumul sistemelor înlocuite, încă din prima zi după implementare.  Un avantaj important al soluției E.ON este performanța energetică ridicată pe
care o aduce și care se datorează personalizării soluției tehnice și fiabilității echipamentelor alese. Printre beneficiile corpurilor de iluminat cu tehnologie LED se numără și fiabilitatea acestora, îmbunătățirea calității luminii în spațiul de lucru și confortul sporit, precum și impactul redus asupra mediului.

Expertiza E.ON în soluții de iluminat eficient nu se limitează la cele destinate companiilor, soluțiile pentru iluminatul stradal pe tehnologie LED fiind în portofoliul companiei din anul 2017. Pe acest segment, compania a încheiat parteneriate pentru modernizarea sistemelor de iluminat în 27 de localități, din diferite zone ale țării.

E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate şi soluţii energetice având un portofoliu variat format din circa 3,2 milioane de clienţi, atât rezidenţiali, cât şi companii şi municipalităţi. Grupul E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă
consolidată de-a lungul a 15 ani. De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit circa 1,7 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2,3 miliarde de euro.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate