Connect with us

ECONOMIE

Comisa Europeană acordă 500 de milioane de euro pentru IMM-urile românești din turism, cazare și servicii

Publicat


Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat românească, în valoare de 500 de milioane de euro, care vine în sprijinul întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul turismului, al cazării și al serviciilor alimentare, dar și pentru agențiile de turism afectate de pandemia de Covid-19.

Măsura a fost aprobată în temeiul Cadrului temporar privind ajutoarele de stat.

Sprijinul public, de aproximativ 2,437 de miliarde lei, care este sub formă de subvenții directe, va acoperi până la 20% din pierderile de venituri (sau, în cazul anumitor agenții de turism care aplică un regim special, volumul facturilor emise pentru servicii turistice, inclusiv marja) pe care beneficiarul le-a înregistrat între 1 ianuarie și 21 decembrie 2020, comparativ cu aceeași perioadă din 2019.

„Măsura urmărește să ajute beneficiarii să își acopere nevoile de lichidități și să își continue activitățile în timpul și ulterior pandemiei. Comisia a constatat că schema românească respectă condițiile prevăzute în cadrul temporar. În special, sprijinul nu va depăși 1,8 milioane euro per beneficiar, astfel cum se prevede în cadrul temporar, și ajutorul va fi acordat cel târziu la 31 decembrie 2021”, se arată într-un comunicat al CE.

Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată și proporțională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru.

Sursa: Mediafax

Foto: Arhivă




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate