Connect with us

EVENIMENT

Colonelul magistrat Viorel Siserman va fi înmormântat joi, cu onoruri militare

Publicat


siserman

Fostul procuror șef al Parchetului Militar Cluj Viorel Siserman va fi înmormântat joi, 14 iulie, de la ora 11.00, la Cimitirul Militar din Cluj-Napoca, cu onoruri militare. Acesta a încetat din viață duminică, 10 iulie, la vârsta de 64 de ani.

Corpul neînsuflețit al colonelului magistrat Viorel Siserman a fost depus, în după-amiaza de 13 iulie 2022, în Catedrala greco-catolică „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, unde, cu participarea Preasfinției Sale Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, s-a făcut rugăciune pentru sufletul său.

Viorel Siserman cumpăra florile cu care era împodobită de sărbători Catedrala „Schimbarea la față”

„Colonelul Viorel Siserman și-a dedicat viața luptei pentru adevăr și dreptate. A ajutat la căutarea victimelor comunismului, a osemintelor celor uciși – a făcut posibilă, pentru cei identificați, o înmormântare creștinească – a făcut cercetări și pentru a-i găsi pe cei responsabili de uciderea lor.

A studiat cu răbdare documente din Penitenciarul de la Sighetu Marmației și, în anii 2006 – 2007, a efectuat o serie de săpături la Cimitirul Săracilor din Sighet, cu speranța de a găsi și osemintele Episcopilor greco-catolici care au fost martirizați aici, acum Fericiți martiri ai Bisericii Catolice”, arată reprezentanții Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.

Citește și: A încetat din viață Viorel Siserman, fost procuror șef al Parchetului Militar Cluj

Aceștia spun că Viorel Siserman participa, cu regularitate, la celebrările din Catedrala „Schimbarea la față”. Iar an de an, după 1990, în zilele Săptămânii Mari și la marile sărbători ale Nașterii și Învierii Domnului, el cumpăra florile cu care era împodobită Catedrala episcopală din Cluj-Napoca, pe care le ducea personal.

El nu dorea să fie pomenit public, sau recompensat pentru gesturile de delicatețe prin care-și exprima și împărtășea credința, au mai arătat reprezentanții Eparhiei.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate