EVENIMENT
Cod portocaliu de vreme rea în acest weekend la Cluj
ANM a emis azi o avertizare cod galben de furtuni, valabilă de vineri, de la ora 23.00, până duminică dimineaţă. De asemenea, de sâmbătă până duminică va fi cod portocaliu în cea mai mare parte a ţării, urmând a se înregistra precipitaţii care pot cumula 90 de litri pe metru pătrat. Vremea se va răci, în unele zone chiar accentuat.
Potrivit ANM, de vineri, de la ora 23.00, până duminică la ora 06.00, va ploua în toate regiunile, iar cantităţile de apă vor depăşi 25…35 l/mp.
Vântul se va intensifica treptat în toată ţara, cu viteze la rafală în general de 45…60 km/h, iar în zona montană înaltă de peste 100…110 km/h. În Moldova, Muntenia şi Dobrogea, începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, vor fi rafale de 60…80 km/h.
Vremea se va răci, sâmbătă mai ales în jumătatea de vest a ţării, iar duminică şi în rest.
De asemenea, sâmbătă, de la ora 09.00, până duminică la ora 03.00, în zona de munte, precum şi în Maramureş, Transilvania şi local în Oltenia, Muntenia şi Moldova, va ploua abundent şi vor fi intervale în care se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică accentuată (vijelii puternice, grindină şi frecvente descărcări electrice).
Cantităţile de apă vor depăşi 50…60 l/mp şi izolat 70…90 l/mp.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






