ACTUALITATE
Clujul va avea TRENURI nemțești. Transferoviar le va folosi pe rute din zonă
Compania privată Transferoviar a achiziționat șase automotoare diesel aduse din Germania. Acestea au intrat la mijlocul săptămânii trecute în țară, pe la Curtici și au ajuns la Cluj. În 2-3 luni vor fi puse în circulație, pe rute din zona Clujului și a Capitalei, inclusiv către Aeroport. Compania TFC va intra cu aceste trenuri și pe noi rute având ca punct de pornire Clujul: către Alba Iulia, către Târgu Mureș și către Baia Mare, au spus pentru HotNews.ro cei de la Transferoviar. O parte dintre trenuri sunt din 2004 și un lot mai mic din 2001.
Trenurile vor circula pe rute precum București – Aeroport H Coandă, București – Buzău și Cluj – Oradea, dar vor intra și pe câteva rute noi pe care TFC nu avea trenuri:
Cluj – Alba Iulia (121 km)
Cluj – Târgu Mureș (127 km)
Cluj – Baia Mare (193 km)
Compania a solicitat deja aceste rute, dar nu le-a putut efectua pentru că nu avea suficiente automotoare.
Trenurile trebuie să primească și avizul de la AFER pentru a putea intra în circulație și se verifică și documentația și avizele.
Transferoviar a cumpărat în total 12 trenuri Bombardier Talent BR 643 fabricate în 2001 și 2004, trenuri care au circulat până acum în zona orașului Dusseldorf. Aceste trenuri au o viteză maximă de 100 km/h. Opt dintre trenuri sunt produse în 2004 și restul de patru, în 2001.
Dacă totul merge bine, aceste automotoare vor circula din septembrie sau octombrie și celelalte șase trenuri vor ajunge și ele în țară în săptămânile următoare.
Aceste trenuri vor deveni cele mai noi din flota Transferoviar care cuprinde automotoare fabricate în anii ’60 și ’70.
Sursa: Hotnews
Foto: Transferoviar Călători
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






