Connect with us

ECONOMIE

Cluj-Napoca, cele mai scumpe locuințe din țară. Diferența față de Oradea

Publicat


Blocuri din cartierul Mărăști

Cluj-Napoca se poziționează pe primul loc în topul orașelor din România cu cele mai mari prețuri la apartamente. La polul opus se situează Oradea, cu cele mai ieftine locuințe între marile orașe ale țării.

În luna iulie a acestui an, prețurile medii ale apartamentelor de vânzare – vechi și noi – au înregistrat o creștere de 16% comparativ cu luna iulie a anului trecut, conform datelor publicate de platforma Storia, citate de Hotnews.ro.

Datele mai arată că durata de viață a anunțurilor a scăzut semnificativ (-57%), ceea ce indică o vânzare accelerată a proprietăților comparativ cu anul trecut.

Clujul și Oradea, „extremele” pieței imobiliare din țară

Cel mai mic preț mediu la garsoniere se găsește în Oradea, unde o garsonieră de 40mp costă 63.621 euro, în timp ce Cluj-Napoca se situează la polul opus, cu cel mai mare cost de vânzare al unei garsoniere medii: 109.621 euro.

Apartamentele cu două camere (55mp) costă între 87.479 euro în Oradea și 150.729 euro în Cluj-Napoca, iar cele cu trei camere (75mp) au prețuri medii cuprinse între 119.290 euro în Oradea și 205.540 euro în Cluj-Napoca.

De asemenea, prețurile pentru vânzarea apartamentelor cu patru camere (90mp) se situează între 143.148 în Oradea și 246.648 euro în Cluj-Napoca. Așadar, cele mai mici prețuri pentru achiziționarea apartamentelor se găsesc în Oradea, iar cele mai mari prețuri pentru achiziție sunt în Cluj-Napoca.

Cu cât s-au vândut apartamentele, la Cluj, în iulie?

În luna iulie, prețurile medii pentru apartamentele noi și vechi din Cluj-Napoca au fost de 2.741 euro/metru pătrat. De asemenea, prețul mediu de cerere pentru un apartament nou a fost de 2.761 euro/metru pătrat, cu 11% mai ridicat comparativ cu luna iulie 2023. Apartamentele vechi din Cluj-Napoca au avut un preț mediu de cerere de 2.711 euro/metru pătrat, cu 13% mai ridicat comparativ cu aceeași lună a anului anterior.

Prețul mediu al unei garsoniere a fost de 109.621 euro în luna iulie.Prețul mediu al unui apartament cu două camere a fost de 150.729 euro. Prețul unui apartament cu trei camere a fost de 205.540 euro, iar prețul unui apartament mediu cu patru camere (90mp) a fost de 246.648 euro.

Prețurile la Cluj, peste cele din Capitală

În București, prețul mediu pentru vânzarea apartamentelor noi și vechi a fost în luna iulie 2024 de 1.855 euro/metru pătrat. De asemenea, prețul mediu solicitat pentru vânzarea unui apartament nou a fost, în iulie 2024, de 1.811 euro/metru pătrat. Totodată, apartamentele vechi au avut un preț mediu de cerere de 1.905 euro/metru pătrat, cu 16% mai ridicat față de luna iulie a anului trecut.

Astfel, în luna iulie 2024, prețul mediu al unei garsoniere în București este de 74.187 euro, prețul mediu al unui apartament cu două camere este de 102.008 euro, prețul unui apartament cu trei camere este de 139.102 euro, iar prețul unui apartament mediu cu patru camere este de 166.922 euro.

Prețul la apartamente în alte orașe

În luna iulie 2024, prețul mediu de cerere pentru apartamentele noi și vechi din Iași a fost de 1.621 euro/metru pătrat.

În Timișoara, prețul mediu de cerere pentru apartamente a fost de 1.629 euro/metru pătrat, în luna iulie.

Prețul mediu de cerere pentru apartamentele noi și vechi din Brașov a fost în iulie de 1.984 euro/metru pătrat.

În luna iulie, prețul mediu de cerere pentru apartamentele noi și vechi din Sibiu a fost de 1.631 euro/metru pătrat.

În Constanța, în luna iulie, prețul mediu de cerere pentru apartamentele noi și vechi a fost de 1.765 euro/metru pătrat.

În luna iulie, prețul mediu de cerere pentru apartamentele noi și vechi din Oradea a fost de 1.591 euro/metru pătrat.

În luna iulie, prețul mediu de cerere pentru apartamentele noi și vechi din Craiova a fost de 1.621 euro/metru pătrat.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate