Connect with us

EDUCATIE

Clujul, pe locul I în țară și la TITULARIZARE. 5 note de 10 și peste 50 de candidați cu note peste 7

Publicat


Examen bacalaureat

84,62% este rata de promovare a cadrelor didactice din județul Cluj la concursul național de titularizare.

242 de candidați clujeni care s-au prezentat la proba scrisă nu au obținut note de 5 sau peste 5. Rezultatele au fost publicate marți, 23 iulie, iar candidații pot depune contesații.

Clujul, pe locul I în țară și la TITULARIZARE. 5 note de 10 și peste 50 de candidați cu note peste 7

Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Cluj au publicat pe site-ul titularizare.edu.ro rezultatele obținute de către cadrele didactice din județul Cluj care au susținut proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, sesiunea 2024, înainte de înregistrarea și soluționarea contestațiilor.

Procentul de 50,32% al notelor peste obținute de către candidații care au susținut proba scrisă la concursul național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar situează județul Cluj pe primul loc în clasamentul național.

5 cadre didactice au obținut nota maximă

În județul Cluj 5 candidați au obținut nota 10, un procent de 0,32%.

Potrivit reprezentnților Inspectoratului Școlar Cluj, 535 de candidați (34,30%) au obținut note cuprinse între 5-6,99, iar 780 de candidați (50%) au obținut note între 7 și 9,99.

La proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, desfăşurată miercuri, 17 iulie 2024, în 6 centre de examen organizate la nivelul județului Cluj, s-au prezentat 1.562 de candidaţi, reprezentând 86,44%, dintre cei 1.807 candidați cu drept de participare la această probă scrisă.

La ce discipline au fost notați candidații cu 10

În județul Cluj s-au înscris pentru susținerea concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar un număr de 1.874 de candidați, dintre care 384 candidați sunt din promoția curentă.

Cele 5 note de 10 au fost obținute de către candidații clujeni la disciplinele:

  • educație fizică și sport-profesori (2 note),
  • educație muzicală specializată (2 note)
  • educație socială – gândire critică și drepturile copilului, educație interculturală, educație pentru cetățenie democratică (1 notă).

Șefa IȘJ: La Cluj profesorii și elevii sunt măsura unui proces educațional de calitate

Rezultatele obținute la examenul de titularizare aduce din nou județul Cluj pe primul loc în țară.

,,Rezultatele obținute de către cadrele didactice din județul Cluj la concursul național pentru pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar reconfirmă ceea ce am declarat la afișarea rezultatelor elevilor la exemenele naționale de Evaluare Națională și Bacalaureat, faptul că la Cluj profesorii și elevii sunt măsura unui proces educațional de calitate.

În această vară am reușit performanța de a ne menține pe primele locuri în clasamentele naționale, fie că vorbim despre examenele elevilor sau ale profesorilor clujeni, fapt care ne onorează și ne responsabilizează, în egală măsură.

Îi felicit astăzi pe toți, pentru aceste rezultate la concursul național de titularizare și le urez mult succes, pe mai departe, în cariera didactică. Mulțumesc tuturor celor implicați în comisiile județene și apreciez eforturile colegilor inspectori, ale directorilor și ale tuturor cadrelor didactice implicate în gestionarea examenelor naționale, în județul Cluj”, a declarat Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

Contestațiile se pot depune până miercuri, la ora 12.00

Contestațiile se depun în scris la sediul Inspectoratului Școlar Județean Cluj sau se transmit prin poștă electronică (scanat) la adresa de e-mail: contact@isjcj.ro , astăzi, 23 iulie 2024, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv în data de 24 iulie 2024, până la ora 12:00.

Rezultatele finale se vor afișa la sediul Inspectoratului Școlar Județean Cluj și pe site-ul ministerului AICI http://titularizare.edu.ro, în data de 31 iulie 2024.

Nota minimă 7, necesară pentru titularizare

Pentru angajarea pe durată nedeterminată (titularizare) candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7, iar pentru angajarea pe durată determinată (suplinire), minimum nota 5.

Repartizarea candidaților pe posturi, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice, organizate de către Inspectoratul Școlar Județean Cluj, în perioada 1–30 august 2024.

Toate informațiile, precum și calendarul complet al mobilității personalului didactic din învățământul preuniversitar, sunt disponibile și pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Cluj.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

„Vocea necuvântătoarelor”. Donează pentru aninalele din adăposturi și câștigă premii în cadrul campaniei Fundației UBB

Publicat

De

Campanie pentru animale a Fundației UBB

Fundația Universității Babeș-Bolyai organizează cea de-a IV-a ediție a campaniei de strângere de fonduri „Vocea necuvântătoarelor”.

Cei care vor dona 25 de lei pentru animalele din adăposturi, intră automat în tragerea la sorți pentru diverse premii.

Donează pentru aninalele. Campanie a Fundației UBB

Fundația Universității Babeș-Bolyai, Alma Mater Napocensis, implementează acțiuni de activism social de interes public, de implicare comunitară.

Iar pentru că situația animalelor fără stăpân din adăposturile din România este, în cele mai multe cazuri, tragică, cei de la Fundația UBB sprijină și ajutorarea lor. În multe adăposturi, animalele trăiesc în condiții improprii, nu au hrană sau medicamente, lipsesc controalele veterinare, iar multe cad pradă violenței și cruzimii.

„Universitatea Babeș-Bolyai și-a propus să facă auzită Vocea necuvântătoarelor. Astfel, după trei acțiuni desfășurate în beneficiul cățeilor aflați în grija Ray Animal Rescue, în Adăpostul Arca lui Noe și al asociației de protecția animalelor Nuca din Cluj-Napoca, vă invităm să participați la campania de strângere de fonduri cu premii organizată până în 23 mai 2025.

Suma strânsă va fi redirecționată către Asociația Pawsitive în vederea achiziției de hrană, obiecte și medicamente necesare, precum și în vederea achitării serviciilor esențiale pentru acele adăposturi (construcție țarcuri, refacere garduri, etc.)”, transmit organizatorii campaniei.

Donații de 25 de lei

Astfel, fiecare donație de 25 de lei reprezintă o înscriere la tombola care va fi organizată în 26 mai 2025. Cei care vor să ajute animalele pot primi premii în cărți, bilete la film, produse cosmetice, obieccte decorative, bijuterii,ședințe de pensat, sau chiar posibilitatea de a beneficia de ecografie generală.

Ce trebuie să faceți

Pentru a participa la tragerea la sorți este necesar să trimiteți dovada donației la adresa de email anamaria.lupan@ubbcluj.ro. În email menționați numele și un număr de telefon.
Se poate dona în lei, euro și dolari, cu mențiunea vocea necuvântătoarelor, în conturile FUNDAȚIEI ALMA MATER NAPOCENSIS.

  • IBAN: RO57BTRLRONCRT0PB6492401 (RON)
  • IBAN: RO74BTRLEURCRT0PB6492402 (EUR)
  • IBAN: RO16BTRLUSDCRT0PB6492401 (USD)

 

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

U Cluj pierde în fața FCSB. Unicul gol al meciului a fost înscris din penalty

Publicat

FCSB-U Cluj

FCSB și Universitatea Cluj s-au întâlnit sâmbătă, pe Arena Națională, în cea de-a treia etapă a play-off-ului Superligii.

U Cluj nu a reușit să înscrie. Meciul s-a terminat 1-0 pentru FCSB, care devine lider cu 35 de puncte.

Echipele de strat:

FCSB: Târnovanu – V. Crețu, Ngezana, M. Popescu, Radunovic – Chiricheș, Alhassan – Miculescu, Cisotti, M. Toma – Bîrligea
Rezerve: Zima, Tănase, Oct. Popescu, Kiki, Ștefănescu, Edjouma, Cercel, Băluță, Musi, Gele, Gheorghiță, Al. Stoian

Antrenor: Elias Charalambous

U Cluj: Gertmonas – Boboc, Masoero, Artean, Chipciu – G. Simion, Codrea, Silaghi – Nistor Macalou, Thiam
Rezerve: Lefter, Oancea, Mitrea, Oaidă, Rață, Fabry, Bota, Bettaieb, Miranyan, Blănuță

Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

Miculescu înscrie de la 11 metri

FCSB a avut posesia în prima repriză, pe Național Arena. Meciul a fost oprit după ce Mihai Popescu a căzut pe gazon, în minutul 20, dar a revenit rapid în joc.

În minutul 40, David Miculescu a executat o lovitură după ce Silaghi îl faultează pe Baba Alhassan liberă. Dar balonul trece peste poartă. Deși jucătorii ambelor echipe au încercat să creeze faze periculoase, niciun șut nu a ”găsit” poarta, la pauză scorul a rămas 0-0.

În minutul 56 Simion îl faultează pe Daniel Bîrligea, din întoarcere, iar după analiza VAR se dictează penalty. David Miculescu transformă, în minutul 60. Este 1-0 pentru FCSB.

FCSB a avut posesia și după ce a înscris. În primul minut de prelungiri, arbitrul a anulat un gol pentru FCSB, pentru că balonul a ieșit în afara terenului, înainte de a fi trimis în poartă.

Macalou a fost aproape să înscrie în minutul 90+5, dar Tărnoveanu a reușit să respingă.

Foto: FCSB

Citește mai departe

EVENIMENT

Sociologul Mircea Comșa, UBB, analiză privind relația dintre încrederea în instituții și vot, la alegerile prezidențiale

Publicat

Mircea Comșa, UBB

O analiză realizată de sociologul Mircea Comșa, publicată pe pagina „Doar un grafic să-ți mai spun”, arată care este intenția de vot a românilor, în funcție de încredrea în instituții cum ar fi Guvern, Parlament sau Biserică.

Analiza privește încrederea în diferite instituții și în oameni, iar prin vot, sociologul se referă la intenția de a vota cu un anumit candidat la alegerile prezidențiale din mai 2025.

Mircea Comșa, UBB, analiză privind relația dintre încredere și vot

Datele analizate, arată Mircea Comșa, provin din ultimul sondaj MKOR, iar analizele, graficele și comentariile îi aparțin.

Citește și: Sociologul Mircea Comșa, UBB: Cât de „disciplinat” e electoratul partidelor? Analiză în perspectiva alegerilor prezidențiale

“Tabelul de mai jos prezintă comparativ încrederea medie în instituții a votanților principalilor candidați (AL = alt candidat), plus total votanți. Scala utilizată a fost 1-7, unde 1 înseamnă încrederea cea mai mică, iar 7 încrederea cea mai mare (4 = mijlocul scalei).

Mărimea valorilor medii variază în funcție de candidat, dar mai ales în funcție de instituția evaluată. O singură valoare medie este mai mică de 2 și foarte puține sunt mai mari de 5. La un pol avem instituții care beneficiază de un nivel foarte redus de încredere (Guvern, Parlament, Partide), la celălalt pol instituții în care votanții au un nivel intermediar de încredere (Școală), restul instituțiilor beneficiind de un nivel redus de încredere”, explică sociologul clujean.

 

George Simion, votat mai degrabă de cei care au încredere minimă în Guvern

Sociologul, arată prin grafice, relația dintre preferința de vot și încredere așa cum este descrisă de rezultatele unui model de regresie logistică multinominală (variabile de control: sex, vârstă, educație și mediu de rezidență), arată sociologul.

“Celelalte condiții considerate fiind aceleași (sex, vârstă etc.), probabilitatea de vot pentru candidatul X crește/scade/rămâne constantă pe măsură ce încrederea în instituția Y crește (cele două fenomen corelează; strict pe baza acestor date și analize nu poate fi stabilită cu certitudine existența unei relații de tip cauzal între încredere și preferința de vot). De exemplu, dacă un alegător <<mediu>> are o încredere minimă în Guvern (1, pe o scală de la 1 la 7), probabilitatea acestuia de a vota cu George Simion este 45% (respectiv 8% să voteze cu Crin Antonescu); dimpotrivă, dacă un alegător <<mediu>> are o încredere maximă (7), probabilitatea de a vota cu Crin Antonescu este 45% (respectiv 5% să voteze cu George Simion)”, arată Mircea Comșa.

Probabilitatea de vot pentru principalii candidați

  • În general, probabilitatea de vot pentru Elena Lasconi nu variază în funcție de încrederea în instituții. Observăm totuși o relație pozitivă în cazul încrederii în Justiție, Companiile private și alți oameni, prin urmare, probabilitate de vot pentru Elena Lasconi crește pe măsură ce crește încrederea în aceste instanțe.
  • În general, probabilitatea de vot pentru Victor Ponta variază puțin în funcție de încrederea în instituții. Observăm o relație pozitivă în cazul încrederii în Administrația publică locală, Bănci și Biserică. O relație negativă apare în cazul încrederii în Sistemul sanitar.
  • Probabilitatea de vot pentru Crin Antonescu variază destul de mult în funcție de încrederea în instituții. În doar câteva instanțe (Școală, Presă și Bănci) observăm lipsa unei relații. În restul situațiilor (mai ales Guvern, Parlament, Partide, Justiție, Companii private și alți oameni), observăm o relație pozitivă, adică, cu cât încrederea este mare, cu atât probabilitatea de vot pentru Crin Antonescu este mai mare.
  • Probabilitatea de vot pentru Nicușor Dan variază destul de mult în funcție de încrederea în instituții. Observăm o relație pozitivă în cazul încrederii în Justiție, Poliție, Sistem Sanitar, Companii private, Presă și BNR: o încredere mai mare în aceste instituții este însoțită de o probabilitate mai mare de vot pentru Nicușor Dan. O relație negativă apare în cazul încrederii în Biserică.
  • Probabilitatea de vot pentru George Simion variază destul de mult în funcție de încrederea în instituții. Comparativ cu Crin Antonescu, relația dintre vot și încredere este în general inversată. În două instanțe (Sistemul sanitar și Administrația publică locală) relația este redusă și ușor negativă. În cazul Bisericii este puternic pozitivă, iar în cazul Școlii pozitivă. În restul situațiilor relația este cel puțin negativă. O relație puternic negativă apare mai ales în cazul încrederii în Guvern, Partide, Justiție, Poliție, Companii private, Presă, BNR și alți oameni: o încredere scăzută în aceste instanțe este însoțită de o probabilitate mai mare de vot pentru George Simion.

Opțiunea de vot, asociată cel mai puternic cu încrederea în Guvern, Partide și Justiție

Sociologul clujean arată că există o relație puternică între vot și încrederea în instituții.

“Pe baza acestor date, considerând toți candidații, pare că opțiunea de vot este asociată cel mai puternic cu încrederea în trei instituții: Guvern, Partide și Justiție. Un alegător fără încredere în aceste instituții are o probabilitate foarte mare de a vota cu George Simion. Un alegător cu încredere mare în aceste instituții are o probabilitate foarte mare de a vota cu Crin Antonescu. Restul alegătorilor se situează undeva între aceste extreme”, este concluzia sociologului Mircea Comșa.

AICI găsiți graficele explicative

 

 

Citește mai departe

EVENIMENT

Cine e bărbatul reținut după ce i-a aruncat o sticlă în față unui tânăr, după derby-ul Clujului. E fan U Cluj

Publicat

Fan U Cluj reținut de polițiștii clujeni pentru violențe

Bărbatul reținut sâmbătă de polițiști pentru 24 de ore, în urma mai multor incidente care au avut loc după derby-ul Clujului, este un suporter al echipei de fotbal Universitatea Cluj.

Acesta a ajuns 24 de ore după gratii după ce a agresat doi tineri maghiari de 19 ani în parcul Central, la finalul meciului de luni, 31 martie, dintre U și CFR Cluj.

Cine e bărbatul reținut după ce i-a aruncat o sticlă în față unui tânăr, după derby-ul Clujului. E fan U Cluj

Potrivit unor surse Cluj24.ro, bărbatul de 38 de anise numește Marius Băncilă și fost identificat după aproape 6 zile de o echipă complexă de investigații.

Acesta a fost identificat după ce polițiștii au

vizionat zeci de ore de imagini de pe camerele de supraveghere și au vorbit cu membri ai galeriei U Cluj.

Tânărul rănit este fan CFR Cluj și student al UBB

Bărbatul reținut de polițiști era cu un grup de alte 7 persoane cțnd i-au agresat pe cei doi fani ai CFR Cluj în Parcul Central din Cluj-Napoca. Ulterior, când cei doi tineri se aflau pe Spaiul Independenței, Marius Băncilă a aruncat cu o sticlă care l-a rănit în față pe unul dintre fanii CFR Cluj.

Tănărul de 19 ani s-a prezentat la UPU și a fost diagnosticat cu fractură de piramidă nazală. Analizele medicale și investigațiile imagistice efectuate în UPU și la Camera de gardă ORL nu au evidențiat alte afecțiuni. A plecat la domiciliu cu recomandări de tratament. Tânărul este student la UBB și și-a scos certificat medico-legal în urma loviturilor primite.

Polițiștii continuă cercetările și față de celelalte persoane identificate, 7 la număr, cu vârste între 25 și 35 de ani, respectiv un băiat de 16 ani. În funcție de participația și implicarea fiecăreia în comiterea faptelor vor fi dispuse măsurile legale care se impun, au precizat reprezentanții IPJ Cluj.

Polițiștii au mai transmis că, până în acest moment, din verificările efectuate nu au rezultat date sau indicii care să conducă la concluzia că faptele ar fi fost săvârșite pe motive de etnie sau rasă.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate