EVENIMENT
Clujul, pe harta medicală mondială. Specialişti ai lumii în neuroştiinţe. Premieră în ţară în neuroprotecţie şi neuroregenerare

O manifestare medicală internaţională în domeniul neuroprotecţiei şi neuroregenerării, International Conference on Neuroprotective Agents, a fost organizată în premieră în România, la Cluj.
Clujul, pe harta medicală mondială
„Un nou eveniment de top pentru neurologia românească, la Cluj-Napoca. „Reprezentanţi ai unor prestigioase instituţii internaţionale de cercetare ştiinţifică s-au întâlnit în cadrul International Conference on Neuroprotective Agents (ICNA), organizată de Prof. Dr. Dafin Mureşanu la Cluj-Napoca, cu susţinerea Institutului RoNeuro, Centrul de Cercetare şi Diagnostic al Bolilor Neurologice din Cluj-Napoca cu scopul de a împărtăşi expertiza lor privind evoluţiile din domeniul neuroştiinţelor şi pentru a avansa perspective ştiinţifice noi în domeniul neuroprotecţiei şi neuroregenerării.
VEZI ŞI:
Neurochirurgul Ştefan Florian: Clujul este prea departe de Bucureşti. Birocraţia şi interesele. România este şi la Satu Mare etc
Astfel, cea de a 15-a ediţie a International Conference on Neuroprotective Agents a avut loc în perioada 11-14 septembrie 2022 la Grand Hotel Italia în Cluj-Napoca, evenimentul desfăşurându-se în format hibrid (cu participare atât online cât şi fizic) şi a adus împreună personalităţi marcante şi un larg public internaţional. Structurat de-a lungul a 3 zile şi 7 sesiuni, evenimentul a inclus şi o sesiune de postere, unde tineri cercetători în domeniul medical au afişat lucrări originale.Personalităţi de renume precum Dr. William Slikker, Russell J. Andrews, Dr. Tucker A. Patterson şi Profesor Dafin Mureşanu au coordonat această conferinţă multidisciplinară”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.
Specialişti ai lumii în neuroştiinţe
„Dr. William Slikker Jr. a ocupat funcţia de director al Centrului Naţional pentru Cercetare in Toxicologie a FDA (U.S. Food and Drug Administration – Agenţia pentru Alimente şi Medicamente) până în luna martie a acestui an. Dr. Slikker este profesor adjunct in cadrul departamentelor de Pediatrie, respectiv Farmacologie şi Toxicologie ale Universităţii Arkansas pentru Ştiinţe Medicale. Co-fondator şi fost preşedinte al Societăţii MidSouth pentru Biologie Computaţională şi Bioinformatică, precum şi fost preşedinte al Academiei Ştiinţelor Toxicologice şi a Societăţii de Toxicologie, Dr Slikker deţine o expertiză la nivel înalt în neurotoxicologie, neuroprotecţie, biologia sistemelor şi evaluarea riscului.
Dr. Tucker A. Patterson este Director Interimar la Centrul Naţional pentru Cercetare în Toxicologie al FDA (U.S. Food and Drug Administration – Agenţia pentru Alimente şi Medicamente S.U.A), începând cu luna martie a anului 2022. În trecut, a îndeplinit funcţii de Director Adjunct al Oficiului de Cercetare, Director Asociat şi manager de program pe Ştiinţele Sănătăţii în Regulatory Compliance & Risk Management la NCTR (National Center for Toxicological Research – Centrul Naţional pentru Cercetare Toxicologică). Dr. Tukker deţine o experienţă de peste 30 de ani în cercetarea în domeniul neuroştiinţelor şi neurotoxicologiei.
Dr. Russell J. Andrews este Asociat Ames (Sisteme Inteligente & Nanotehnologie) la Centrul de Cercetare Ames al NASA (National Aeronautics and Space Administration – Administraţia Naţională Aeronautică şi Spaţială), în California. Absolvent al studiilor medicale din cadrul Universităţii Harvard din S.U.A, s-a specializat pe domeniul neurochirurgiei. Cu o experienţă vastă în cercetare şi educaţie în instituţii precum Stanford University Medical Center, State University of New York Upstate Medical Center, Texas Tech University Medical Center, Dr. Andrews a adus Conferinţei Internaţionale a Agenţilor Neuroprotectori o perspectivă unică”, mai arată organizatorii.
Premieră în ţară în neuroprotecţie şi neuroregenerare
„Manifestarea ştiinţifică, International Conference on Neuroprotective Agents s-a derulat în premieră în România,la Cluj Napoca şi a reunit mari personalităţi mondiale din domeniul neuroştiinţelor, a căror preocupare comună a fost reprezentată de schimbarea de paradigmă a conceptului de neuroprotecţie într-un context global extrem de complicat dacă luăm în considerare influenţa crescândă a factorilor de risc ai afecţiunilor neurologice. Situaţia este cu mult mai complexă din perspectiva modificărilor geopolitice, a celor climatice, dar mai ales a crizelor socio-economice generate, pe de o parte, de pandemia COVID-19, iar pe de altă parte, de conflictul armat de lungă durată din estul Europei” a declarat Prof.Dr. Dafin Mureşanu, preşedinte al Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) şi al Federaţiei Europene a Societăţilor de Neuroreabilitare (EFNRS).
* * *
Scurt istoric şi scopul International Conference on Neuroprotective Agents
Această serie de conferinţe a debutat în urmă cu peste 30 de ani la iniţiativa doctorilor William Slikker Jr. şi Bruce Trembly. Prima conferinţă a fost susţinută în Rockland, Maine, în 1991 apoi, odată la doi ani, începând cu 1994, în diverse locaţii din SUA, Italia (Lacul Como, 1996) şi Spania (Bilbao, 2016). Din nefericire, Dr. Bruce Trembly a decedat în anul 2015. Dr. Slikker s-a retras din funcţia sa de director al Centrului Naţional pentru Cercetare în Toxicologie al FDA (U.S. Food and Drug Administration – Agenţiei S.U.A pentru Administrarea Alimentelor şi Medicamentelor) în 2022.
Scopul ICNA este de a aduce împreună personalităţi din domeniul clinic şi al ştiinţelor de bază din mai multe ţări, cercetători cu expertiză în diverse discipline, într-un forum comun, cu scopul de a discuta multiple abordări în domeniul neuroprotecţiei. Primele două zile ale ICNA de la Cluj Napoca au acoperit sesiunile de prezentări, alături de activităţi sociale în timpul după-amiezii şi serii, iar prima partea a zilei de miercuri a fost dedicată sesiunilor finale, urmate de concluziile generale. Sesiunile structurate pentru a acoperi teme similare din domeniul neuroprotecţiei au fost urmate de discuţii cu publicul.
* * *
Perspective internaţionale asupra neuroprotecţiei şi neurotoxicităţii
Evenimentul a adus împreună speakeri internaţionali, precum Gu Qiang, Zhang Xuan, Liu Fang, Wang Cheng, Mureşanu Dafin, Todorovic Slobodan, Morgan Phil, Jevtovic Todorovic Vesna, Figueiredo Taiza, Michael Perouansky, Margaret Sedensky, Requejo Catalina, Vaquero Andrea, Iker Barrutieta-Arberas, Jose Vicente Lafuente, Russomano Thais, FeĚlix Hugo, Figueiredo Jose, Hynynen Kynynen, Wei Huafeng, Khan Tariq, Ashraf Mohammad, Lin Anya Maan-Yuh, Kuffler Damien, Ann Marini. La conferinţă a participat şi Dr. Marc Fisher, preşedintele Organizaţiei Mondiale a Accidentului Vascular Cerebral (World Stroke Organization – WSO), cu o prezentare pe tematica noilor tratamente în bolile cerebrovasculare.
Multidisciplinaritatea a reprezentat una dintre caracteristicile principale ale evenimentului. Prin lucrările prezentate, au fost abordate subiecte diverse şi de actualitate, precum neuroinflamaţia, leziunile cerebrale traumatice, strategii neuroprotectoare în boala Parkinson, eficacitatea agenţilor neuroprotectori, neurotoxicitate, noi tratamente în bolile neurovasculare, utilizarea celulelor stem neurale pentru testarea neurotoxicităţii, provocări şi reuşite medicale în misiunile spaţiale, metode non-invazive de monitorizare a presiunii intracraniene, managementul neurotraumei în ţări în curs de dezvoltare, leziuni cerebrale traumatice la motociclişti, metode de eliminare/reducere a durerii asociate „membrelor fantomă”, şi multe altele.
Lucrările au acoperit tematici din ştiinţa de baza, atât din perspective neurologice, farmacologice, anesteziologice, cât şi din perspectiva socio-economică.
Profesorul Dafin Mureşanu a fost gazda International Conference on Neuroprotective Agent (ICNA)-2022, alături de Dr. William Slikker , Dr. Tucker A. Patterson, şi Dr. Russell J. Andrews. Aceştia au dialogat cu personalităţi importante din domeniul cercetării din întreaga lume, in special Statele Unite ale Americii (S.U.A) care, prin expertiza lor, şi-au adus contribuţia la buna desfăşurare a acestui eveniment impresionant.
* * *
Despre Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN)
Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) a fost înfiinţată în 2005 de către un grup internaţional de medici şi cercetători, la iniţiativa Prof. dr. Dafin F. Mureşanu, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, a Prof. dr. Ovidiu Băjenaru şi a Prof.dr. Bogdan Popescu de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.
SSNN este o organizaţie ştiinţifică dedicată cercetării fundamentale şi clinice, crearea unui forum de discuţii pentru a contribui la o mai bună înţelegere a proceselor neurobiologice endogene şi dezvoltarea unor strategii terapeutice farmacologice şi non-farmacologice în domeniul neuroprotecţiei şi neuroregenerării.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
FOTO. Andreea Esca a purtat noroc baschetbaliștilor de la ”U” BT Cluj-Napoca. Au învins Dinamo într-un meci la BT Arena

Vedeta ProTV, Andreea Esca, a încurajat, duminică, echipa de baschet ”U” BT Cluj-Napoca în meciul disputat acasă în BT Arena în compania echipei Dinamo București.
Esca a trăit fiecare moment al meciului la tensiune maximă alături de Patrick Ciorcilă, de la Sports Festival.
Prezența vedetei TV a adus noroc clujenilor care s-au impus în fața baschetbaliștilor de la Dinamo cu scorul de 89 la 67 în meciul din Liga Națională de Baschet.

De multe ori se întâmplă diverse incidente în bucătărie care pot avea efecte grave asupra apartamentului sau casei. De exemplu, putem uita pe foc o tigaie cu ulei, iar de aici flăcările se pot extinde și pot duce la un dezastru.
Pompierii ne arată un truc simplu prin care putem stinge în siguranță o tigaie cu ulei uitată pe foc.
Urmăriți filmulețul video pentru a știi cum să procedați astfel încât să nu se producă vreun incendiu și să nu mai fie nevoie de intervenția pompierilor.
Sursa. ISU Constanța
EVENIMENT
FOTO. Sportiv de 16 ani de la CSS Viitorul Cluj-Napoca, locul I la Cupa Primăverii Napocensis la ȘAH

Sportivul Raul Ferențiu de la CSS Viitorul Cluj-Napoca a ocupat primul loc la Cupa Primăverii Napocensis la șah, desfășurată în perioada 24-26 martie la Biblioteca Județeană ”Octavian Goga”.
Acesta și-a învins toți adversarii și s-a clasat pe primul loc după 7 runde.
La concurs au participat 52 de șahiști din România și unul din Ungaria.
Raul Ferențiu are un rating ELO de 1641.
El a mai participat la turnee de șah în România, dar și în străinătate și a câștigat o mulțime de cupe, diplome și medalii.
Sportivul de 16 ani este elev în clasa a X-a la Liceul ”Onisifor Ghibu” și practică șahul de la 6 ani.
Săptămâna trecută, Raul a mai câștigat un turneu de șah desfășurat tot la Cluj-Napoca, Memorialul ”Mircea Rădulescu”.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a transmi, duminică, o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă luni în zone din 27 de judeţe ale țării, anunță Agerpres.
Potrivit meteorologilor, în 27 martie, între orele 6:00 – 23:00, local şi temporar în Banat, Crişana, vestul Transilvaniei, Dobrogea şi în estul Munteniei vor fi intensificări ale vântului cu viteze de peste 55 – 65 km/h. În zona montană înaltă (în general la altitudini mai mari de 1.700 de metri), rafalele vor depăşi 80 – 90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând diminuarea semnificativă a vizibilităţii.
Judeţele atenţionate de meteorologi, unele parţial, iar altele total sunt: Alba, Argeş, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Ialomiţa, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Timiş şi Vâlcea.