CLUJUL DE ALTĂDATĂ. Prăpădul slujbașilor – prăpădul românilor la orașe

Cluj24 prezintă fragmente din Clujul de altădată, surprinse de ziariștii din perioada interbelică și nu numai și culese din gazetele vremii de Felix Ostrovschi de la Biblioteca Centrală Universitară (BCU) Cluj-Napoca.

„Dacă chiar și celor cari n-au prea mult de lucru cu statul le merge prost, își poate oricine închipui în ce stare de plâns se găsesc miile de slujbași mărunți, pentru cari singurul izvor de câștig este lefșoara, pe care le-o dă țara.

Pe lângă aceea că li se plătește cu întârzieri de luni de zile, începând cu luna aceasta ori cea care vine, li se taie aproape pe jumătate din ceea ce primeau înainte. Cică guvernul face cruțări în banii țării, cruțări pentru care cere tuturor să-și aducă jertfa lor.

Să se taie lefurile mari

Numai că miniștrii și alți rotari așezați în slujbe cu mai multe plăți grase înțeleg aceste jertfe în așa fel că trebuie să le aducă alții, iar ei, ferit-a Sfântul, să fie puși în rând cu grosul slujbașilor.

Într-adevăr, dacă-i vorba să se facă cruțări, calea cea mai dreaptă și mai sigură era să taie din lefurile cele mari. Să fie spus în legea votată, că nimeni sub nici o formă, nu poate primi de la stat mai mult decât să zicem 50 mii lei la lună.

Și s-ar fi cruțat astfel sume uriașe, căci statul pierde mult nu la lefurile celor mici, ci la ale celor mari, cari în vremea din urmă a început să aibă nu o singură leafă, ci mai multe și toate grase de minune.

Nu s-a lucrat însă așa, ci după vorba aceea: cine împarte, parte-și face. Cei de sus și-au dat lor bună pace și în schimb s-au năpustit asupra lefurilor primite de cei mici, pe cari i-ai ciopârțit, lăsând doar jumătate din ele slujbașilor.

Slubași muritori de foame

Și acum judece oricine ce se va alege de bieții slujbași cari și până acum tânjeau ca vai de ei. Își aveau socotelile lor întocmite în baza salariilor, salarii cari acum de pe o zi pe alta se jigăresc la nimica toată, lăsându-i pe slujbași muritori de foame.

Mulți dintre ei vor fi siliți să-și vadă de alte rosturi în vremurile grele de astăzi, să plece din orașele cărora cu ajutorul lor începuserăm noi românii să le mai schimbăm înfățișarea străină.

Cu o trăsătură de condei se nimicește tot ceea ce s-a făcut vreme de 12 ani pentru cucerirea orașelor de către noi românii.

Prăpădul românilor la orașe e un păcat de neiertat, pentru care nu este pedeapsă destul de aspră!”. [„Glasul Ardealului”, anul V, nr.2, Cluj, 11 ianuarie 1931].