Cluj24 prezintă fragmente din Clujul de altădată, surprinse de ziariștii din perioada interbelică și nu numai și culese din gazetele vremii de Felix Ostrovschi de la Biblioteca Centrală Universitară (BCU) Cluj-Napoca.

Printre marile cluburi din Ardeal se numără şi „Societatea sportivă a studenţilor Universitari”. Echipa de football aparţinând acestui club a luat fiinţă în anul 1920.

„Deşi se găseşte în mijlocul Ardealului împreună cu concetăţeana sa <<Victoria>>, sunt cluburile cu stilul latin. Prin mijlocirea acestor două echipe s-a putut propaga cu uşurinţă soccerul nostru în locul celui maghiar, care predomina înainte de războiul mondial”.

Echipa supusă analizei noastre a fost campioana regiunii Cluj în anii 1923,1924, 1925, 1926, 1929, 1930 şi 1931. În mijlocul acestui club s-au format şi jucători care au reprezentat cu succes echipa noastră naţională în meciurile internaţionale, cum ar fi: Lazăr Pompei, Guga Aurel, dr. Bonciucat, dr. E. Hirsch, Giurgiu II, Sfera Lazăr, Sepi Gaţian.

Nivelul echipei s-a impus şi peste hotare. Astfel, în anul 1923 a întreprins un turneu prin Jugoslavia, Italia şi Franţa, unde a obţinut câteva victorii remarcabile. De asemenea, zece ani mai târziu, în 1933, echipa studenţilor a fost invitată să joace şi în Ungaria şi Austria.

Finala campionatului

În primul an al înfiinţării diviziei naţionale, adică în perioada anilor 1932-1933 în seria A (divizia fiind împărţită în două serii), Universitatea s-a calificat pentru finala campionatului împreună cu Ripensia, leaderul seriei B. Prima ediţie a finalei consumându-se la Cluj, rezultatul a fost de 0 la 0. Însă, la Timişoara, echipa clujeană condusă de Buteanu, cedează în faţa echipei timişorene cu scorul de 3 la 5, Ripensia câştigând astfel pentru întâia oară campionatul României.

Campionatul desfăşurat pe parcursul intervalului 1933-1934 are pe locul trei echipa Universităţii, care deţinea 17 puncte, la fel ca şi echipele Amefa şi Chinezul.

„În turul campionatului, datorită excelentei forme în care se găsea, a ocupat primul loc cu 11 puncte la fel cu echipa orădeană Crişana şi se părea că şi în acel an va câştiga seria şi se va califica în finală”. Dar, în retur nu a putut acumula decât şase puncte, clasându-se definitiv pe locul trei, în urma Venusului, care avea 19 puncte şi a Crişanei, care avea 18 puncte.

Au învins Ripensia

Transformându-se modul de disputare al diviziei naţionale, adică unindu-se cele două serii, într-una singură, cu 12 echipe, Universitatea a avut multe ocazia să-şi evidenţieze talentele. Astfel, în cadrul anului 1934, echipa se clasează pe locul patru, cu 25 de puncte, în urma Ripensiei care avea 32 de puncte, a echipei C.A.O. şi Venus.

În cadrul campionatului desfăşurat în intervalul 1934-1935, studenţii au învins pentru întâia oară echipa Ripensia, cu scorul de 1-0, într-un meci discutat la Cluj. Cel mai mare scor realizat de clujeni l-au cunoscut în confruntarea cu Amefa, 5-0.

Meciul și scorul

Şi-a însuşit cele 25 despre care aminteam mai sus, prin 12 victorii:

• cu Ripensia, scor 1-0;
• cu Venus, scor 2-1;
• cu Juventus, scor 2-1;
• cu Unirea Tricolorul, scor 3-0;
• cu Chinezul, în două rânduri, scor 2-1 şi 3-2;
• cu Amefa, în două rânduri, scor 2-1 şi 5-0;
• cu Gloria, în două rânduri, scor 3-0 şi 3-1.

Cele nouă eşecuri au fost cu:

• Ripensia, scor 1-5’
• Venus, scor 0-5;
• A.O., scor 0-1 şi 0-2;
• Crişana, 2-4;
• Juventus, 0-1;
• Unirea Tricolor, 3-4;
• F.R., 1-2, şi 1-2;
• România, 0-1 şi 0-2.

Însă, să remarcăm faptul că în acel an, Universitatea era lipsită de prestanţa mai multor jucători, dintre care îi putem aminti pe Sepi şi Sfera, doi dintre pivoţii echipei, care s-au transferat la echipa Venus din Bucureşti.

Cel mai slab campionat

Campionatul anului 1935 a fost însă cel mai slab campionat pentru echipa „şepcilor roşii”, care a ocupat cu greu ultimul loc, adică al doisprezecelea.

Chiar din toamnă s-a prezentat extrem de slab, cedând aproape tuturor echipelor, care cu un an mai înainte erau inferioare clujenilor. Deşi a totalizat 16 puncte, totuşi nu a putut scăpa de ultimul loc, căci penultimul ocupant, Unirea Tricolor, avea 19 puncte. Să mai amintim doar că cel mai mare scor obţinut de studenţi în favoarea lor, a fost cel din meciul cu C.F.R., disputat în toamna lui 1935 la Cluj, unde a învins cu scorul de 5-0.

Care au fost însă cauzele care au produs rapida decadenţă a formaţiei din capitala Ardealului?

În primul rând vorbim despre lipsa unui bun antrenor. „Spre deosebire de multe echipe divizionare care în campionatul din 1934-1935 au dat un randament mult mai slab decât în recentul campionat şi revenirea acestor echipe s-a produs prin angajarea unui excelent antrenor.

Conducătorii şepcilor roşii nu au luat în consideraţie acest lucru important şi au neglijat faptul că au de imprimat echipei o metodă oarecare. Apoi prezenţa antrenorului era necesară pentru supravegherea jucătorilor. Clubul avea o bună situaţie financiară, care ar fi permis acest lux. [s.n.] Din cauza acestei neglijenţe, la terminarea campionatului s-au văzut roadele: Universitatea a ocupat ultimul loc în clasament şi a dar barajul”.

Schimbările dese

În al doilea rând, pot fi invocate, schimbările prea dese făcute în echipă. În decursul întregului campionat, Universitatea nu s-a prezentat la mai multe meciuri consecutive cu aceiaşi echipă. „Aproape la fiecare partidă, doi sau trei jucători erau înlocuiţi sau schimbaţi din posturi.

Am văzut pe Orza jucând, din adevăratul post de aripă dreapta, fundaş, mijlocaş şi chiar aripă stânga. Singurul Sepci nu a lipsit din echipă, nici nu şi-a schimbat postul. Din pricina multelor schimbări făcute în echipă, Universitatea nu a putut niciodată să aibă omogenitate, jucătorii neînţelegându-se între ei, nu puteau să aducă vreun aport favorabil clubului.

Pentru că lipsea un antrenor care să formeze echipa, jucătorii care păreau mai buni la antrenamente erau introduşi în formaţie, neţinându-se seama dacă se înţeleg între ei sau nu. În afară de aceste două cauze, în ultimul timp s-au ivit certuri în rândurile conducătorilor clujeni”. [s.n.]

După disputarea barajului, echipa „şepcilor roşii” a întreprins un turneu în ţările nordice.

„Mulţi au privit cu neîncredere când Universitatea a plecat în turneu, căci credeau că vor face de ruşine fotbalul nostru. Dar, s-au înşelat”. Din cele opt partide disputate, au pierdut doar un singur meci.

Succesele obţinute de echipa clujeană în Letonia, Estonia şi Finlanda indicau echipa ca fiind una dintre cele mai bune echipe româneşti. Putem menţiona şi câteva din rezultatele obţinute:

• Universitatea-Helsingfors, scor 8-3;
• Helsinky-Universitatea, scor 4-3;
• Universitatea-Sudet, scor 5-0;
• Universitatea-Wipuri, scor 4-3;
• Universitatea-Olympia Tartu, scor 5-1;
• Universitatea-Lituania, scor 2-1.

Metoda de joc

În final să mai spunem doar câteva idei care surprind metoda de jos al echipei Universităţii, în anul 1936.

Echipa studenţilor, „deosebindu-se de stilul maghiar bazat pe infinite combinaţiuni care sunt spectaculoase dar ineficace, practică adevăratul joc românesc, bazat pe elan.

Toţi jucătorii având un fizic impresionant au adoptat cu uşurinţă această tactică. În apărare, jucătorii întrebuinţează jocul atletic, bărbătesc, căruia multe echipe adverse nu îi pot rezista. În schimb, în linia ofensivă, pe lângă că întrebuinţează elanul, se servesc şi de pase mai ales pe sus. […] Toţi joacă la fel de bine, atât în defensivă, cât şi în ofensivă”.

Despre alcătuirea echipei, trebuie să spunem că portarul Sepci a fost singurul jucător pentru care nu s-a găsit înlocuitor. Alături de Pavlovici, Sadowsky şi David, portarul clujean este considerat ca cel mai constant portar din România.

Dintre jucători, pot fi menţionaţi pivotul apărării, Borgia şi Giurgiu. Linia de mijloc era formată din Golub (Ştefănescu) Gain şi David. Centru atacant a fost Păunescu şi Szanislo I., alături de care îi mai putem aminti pe Orza şi Ploeşteanu, Draga, Eşanu şi Năsturel.  „Recenţii internaţionali din echipă sunt: Sepci Andrei, David Nic., Gain şi Ploeşteanu”. [A. Butuman, Trecutul Universităţii, în „Adevărul”, Anul 50, nr.16.180, 22 octombrie 1936].