Connect with us

ACTUALITATE

Clujenii, pe podiumul pasionaţilor de litoral. O vacanţă de 546 de euro

Publicat


litoral mamaia
Valoarea medie a unei vacanţe pe litoralul românesc a fost de 546 de euro pentru două persoane, în acest an, iar durata medie a unui sejur a fost de 4,8 nopţi, relevă datele centralizate de către un turoperator specializat în destinaţii estivale autohtone, transmite Agerpres. 

O medie de 5 nopţi

Potrivit Litoralulromanesc.ro, bugetul mediu plătit în 2023 pentru un concediu la malul mării a fost similar cu cel înregistrat în 2022.
Din totalul rezervărilor, 26% au fost achitate cu vouchere de vacanţă, iar durata medie a sejurului a fost 4,8 nopţi.
Datele citate relevă faptul că pentru cei aproape 12.000 de turişti care au oferit feedback la finalul sejururilor petrecute pe litoral, curăţenia din hoteluri a fost evaluată cu nota 8,59 din 10, serviciile primite – cu 8,28, poziţionarea hotelului – cu 8,99, personalul hotelului – cu 8,56, raportul calitate-preţ – cu 8,15, şi dotarea unităţilor de cazare – cu 7,82.
Totodată, părerile turiştilor legate de modul în care au interacţionat cu consilierii de turism din cadrul agenţiei depăşesc media 9 la toate categoriile analizate, respectiv receptivitate, amabilitate, informaţii oferite, procedură şi recomandare.

Clujenii, pe podiumul pasionaţilor de litoral

Peste 36% din totalul celor care au ales litoralul românesc în această vară sunt din Capitală. Pe locul secund se află judeţul Prahova, cu 5,92% din totalul turiştilor veniţi pe litoral, iar pe poziţia a treia se află judeţul Cluj, cu 5,27% din total. Topul este continuat, în ordine, de Timiş (5,20%), Braşov (4,44%), Iaşi (4,30%), Argeş (2,75%), Bacău (2,14%), Dolj (2,14%) şi Suceava (2,10%).
La polul opus se situează judeţele Tulcea, Ialomiţa, Mehedinţi şi Sălaj, care, cumulat, nu adună două procente.
Conform sondajului, principala categorie de turişti care alege staţiunile de la Marea Neagră ca destinaţie de vacanţă, respectiv 68% din total, este formată din familii, urmată de cupluri, cu 22% din total.
În ceea ce priveşte clasamentul pe criteriul „vârstă”, 41,9% dintre turiştii care preferă staţiunile româneşti de pe Litoral sunt între 25 şi 44 ani, 28% între  45 şi 54 de ani, respectiv 12% reprezintă seniorii din categoria de vârstă 55 – 64 de ani.
Turoperatorul menţionează că, deja, unii turişti au început să se intereseze de achiziţionarea sejururilor la Marea Neagră pentru vara viitoare, iar cea mai mare parte a ofertelor vor fi disponibile la finele lunii septembrie prin intermediul programului „Înscrieri Timpurii”, pentru a beneficia de avantaje precum un discount de până la 50% şi posibilitatea de a plăti pachetul în tranşe.
Litoralulromanesc.ro, deţinut de compania Creative Eye SRL din Constanţa, cu capital integral privat românesc, este cel mai mare retailer de vacanţe în staţiunile autohtone de la Marea Neagră, atât ca număr de turişti, cât şi ca vânzări.
Portalul promovează peste 500 de structuri de cazare în 13 staţiuni de pe litoralul românesc, de la unităţi de o stea până la cele de cinci stele.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Cecchini

    septembrie 18, 2023 la 6:53 pm

    La 55 ani deja seniori???

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

FOTO. Emil Boc a cules roadele grădinii sale din Câmpenești. ”După muncă, și recoltă”

Publicat

bocme 2
Primarul Clujului, Emil Boc, care și-a cumpărat o casă în satul Câmpenești din comuna Apahida, a cules roadele fructelor din grădina casei, acum la începutul lunii octombrie.
”A venit și luna octombrie! După muncă, și….Recoltă! Vă doresc, tuturor, o toamnă frumoasă!”, a spus Boc, care s-a pozat lângă coșuri și lăzi plne cu mere și roșii de diverse soiuri.
Acesta a fotografiat și pomii plin de pere.

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Accident cu motocicletă în Cluj-Napoca. Motociclistul, cetățean străin, preluat de ambulanță

Publicat

titu 1

Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o motocicletă a avut loc, duminică, pe B-dul Nicolae Titulescu din Cluj-Napoca. 

Din primele informații, motociclistul, un cetățean străin. a fost rănit, dar este conștient și cooperant.

A fost preluat de o ambulanță de la SAJ Cluj.

Pompierii asigură măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor, aceștia intervenind cu o autospecială cu modul de descarcerare.

Ce au constatat polițiștii

Și polițiștii au fost sesizați despre un accident rutier produs la intersecția străzii Nicolae Titulescu cu Aleea Godeanu.

”Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că a fost produsă o coliziune între un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat, de 46 de ani, și un motociclu, condus de un tânăr de 22 de ani, ambele circulând înspre Piața Timotei Cipariu.

În urma evenimentului, motociclistul a fost transportat la spital.

Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative”, au spus polițiștii.

Motociclistul este cetățean francez.

titu 2

titu 3

Citește mai departe

EVENIMENT

Care este starea de sănătate a echipajului de la Raliul Clujului, căzut cu mașina într-o râpă

Publicat

De

raliu pilot

Sâmbătă, în prima zi a Raliului Clujului Star Lubricants, echipajul cu numărul de concurs 114 format din Tudor Pătruțoiu – pilot, respectiv Alin Vasile Cosman – copilot, a suferit un accident pe finalul probei speciale „Dângău 2”.

În urma producerii accidentului, conducerea competiției a fost notificată prin semnalul SOS al dispozitivului de urmărire și monitorizare al automobilului de concurs, fiind direcționate automat toate dispozitivele medicale prezente la fața locului: ambulanța SMURD TIM – Terapie Intensivă Mobilă, cel mai înalt nivel de echipare, precum și MIV-ul – automobil medical de prim-ajutor.

Citește și FOTO. Accident la Raliul Clujului. O mașină a căzut într-o râpă. Pilotul și copilotul, la spital

”Până la ajungerea echipelor medicale, ambii sportivi s-au autoextras din automobilul ajuns într-o râpă cu o adâncime de peste 7 metri, însă au solicitat intervenția echipajului de descarcerare dată fiind diferența de nivel foarte mare între drum (probă) și locul în care ajunseseră. Intervenția – atât cea medicală cât și cea de extracție – s-au derulat cu promptitudine, cei doi membri ai echipajului fiind preluați de ambulanța SMURD TIM și transportați la UPU – a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.

Care este starea celor doi

Predați medicilor de gardă, sportivilor li s-au făcut toate investigațiile de specialitate ce se impun: CT, analize și stabilizare. Florin Matei, președintele Comisiei Medicale a FRAS s-a aflat într-o neîntreruptă legătură cu medicii și echipajele medicale, informându-ne despre starea celor doi sportivi. Pilotul – Tudor Pătruțoiu – a suferit o fractură costală pe partea stângă, producându-se și un pneumotorax – firesc în cazul unor asemenea fracturi puternice. În ceea ce privește starea copilotului – Alin Vasile Cosman – acesta a suferit la rândul său o fractură costală, însă fără urme de pneumotorax, precum și o factură de claviculă.
Starea ambilor sportivi este una bună, evident, cu durerile aferente. Important este că ambii rămân internați la Secția de Pneumoftiziologie sub supraveghere, până când vor considera medicii de specialitate că este necesar.
Le dorim ambilor sportivi o recuperare ușoară și însănătoșire grabnică”, arată organizatorii raliului.

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

Clujenii cer scări rulante la pasajul din Piața Gării. ”Ar ridica nivelul de confort pentru cei cu bagaje”

Publicat

gara

Clujenii cer Primăriei instalarea scărilor rulante în pasajul din Piața Gării, ca o soluție modernă pentru a-i ajuta pe călătorii cu bagaje să ajungă mai ușor la tren sau în stațiile de transport în comun.

”S-au promis aceste facilități de multa vreme, dar nu se întâmplă nimic. Scările rulante ar face ca mulți pietoni sa nu mai traverseze în zona gării în mod neregulamentar. Dacă ar exista aceste scări, ar creste circulația prin pasaje și probabil va creste și curățenia din ele.

Câteodată pe scări este un miros care nu face cinste Clujului. Nu mai vorbim ca pentru călătorii cu bagaje, scara rulanta ar ridica nivelul de confort și ar însemna un prim atribut pentru nivelul de civilizație cu care ne lăudăm”, a spus un locuitor al municipiului Cluj-Napoca.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax