EVENIMENT
Clujeanul Marius Balo va intra în greva foamei de la 15 noiembrie 2020
Marius Balo, profesorul clujeanul închis de aproximativ 7 ani în China pentru un presupus prejudiciu de 80 de dolari și tratat cu indiferență de autoritățile din România, a decis să intre în greva foamei începând cu data de 15 noiembrie 2020.
“În ultima conversație telefonică avută cu Marius, la începutul acestei luni, mi-a comunicat că recurge la această metodă extremă de protest, datorită nepăsării și ignoranței autorităților române față de cauza sa”, afirmă Ioan Felecan, singura rudă în viață a lui Marius Balo.
Curtea de Apel Cluj a dispus în luna octombrie 2019 transferul lui Marius Balo într-un penitenciar din România. Din luna octombrie autoritățile române nu au făcut nimic în vederea transferării acestuia.
“Din luna octombrie 2019 de când Curtea de Apel Cluj a recunoscut hotărârea de condamnare și până în luna martie 2020 de când s-a declanșat pandemia de CVID-19, autoritățile competente au avut timp suficient pentru transferarea în România a cetățeanului român Marius Balo. Soluții au fost și sunt cu siguranță, este nevoie doar de bună-voință.
Statul român trebuie să-și facă datoria față de cetățeanul român Marius Balo și să-l aducă urgent în țară, indiferent de costurile pe care această procedură le-ar impune. Decizia lui Marius de a intra în greva foamei este extremă! În condițiile în care se află închis în China, greva foamei înseamnă condamnarea la moarte.“ afirmă Eugen Iordăchescu, avocatul lui Marius Balo.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






