ACTUALITATE
Clujeanul Cristi Danileț a pierdut alegerile pentru CSM: Nu fac politică. Nu am făcut parte din serviciile de informații
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
Sabău („U” Cluj), înaintea meciului cu Petrolul: E o echipă TARE în dueluri, se apropie foarte mult de ce înseamnă CFR
După victoria de luni în fața rivalei CFR Cluj, FC Universitatea Cluj dorește să confirme în compania ocupantei locului al șaptelea, Petrolul Ploiești. Meciul este programat sâmbătă de la ora 20:00.
„Sâmbătă trebuie să ne așteptăm, la fel, la un joc care trebuie abordat la rezultat în momentul de față. Să fim foarte pragmatici și foarte echilibrați între faza de apărare și faza de atac. E un adversar care în deplasare a pierdut doar două jocuri. E o echipă tare în dueluri, se apropie foarte mult de ce înseamnă CFR ca și dueluri. E o echipă care încearcă în primul rând să stea foarte bine defensiv, foarte agresivi fundașii centrali, exact ce au arătat și în meciul tur. Fiecare duel au încercat să îl câștige fundașii centrali cu atacanții și toate au fost decisive.
Sabău („U” Cluj), înaintea meciului cu Petrolul: E o echipă TARE în dueluri, se apropie foarte mult de ce înseamnă CFR
Petrolul va dori să rămână acolo sus, este clar, să se apropie, pentru că un meci pierdut îi distanțează destul de mult, iar pe noi ne rupe puțin de Petrolul. Asta ne dorim, să simțim presiunea, dar în același timp să găsim acel echilibru de care ai nevoie să câștigi un astfel de joc. Să nu facem greșeli, să nu ne deschidem prea mult, asta nu înseamnă că vom fi echipa care să ne punem pe 16 metri, pentru că nu putem să facem asta”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău.
Sabău își dorește prima poziție la final de an
„Câștigând, avem șanse mari să rămânem pe primul loc. Anul acesta să fim pe primul loc, să abordăm diferit, pentru că e prea devreme să facem calcule. Să fim realiști, din ianuarie mai rămân nouă etape, 27 de puncte, să zicem că cu 43-44 de puncte ești aproape calificat în play-off. Ar fi rezonabil și corect să te gândești că pe undeva, ești aproape calificat în play-off. Nu matematic, că așa e la fotbal și știți foarte bine ce se întâmplă în iarnă.
Echipele care nu au rezultat investesc foarte mult în jucători, sunt multe schimbări. Pregătirea se ia de la zero, vin jucători, pleacă jucători, se pot schimba foarte multe. Voluntari trei sezoane la rând era penultima sau ante-penultima, în iarnă făcea mari investiții și se salva de la retrogradare sau se califica în play-off”, a completat Sabău.
EVENIMENT
FOTO. Amintiri despre Revoluția din 1989 de la Cluj-Napoca. Film documentar cu mărturii fotografice proiectat la UBB
Un film documentar cu mărturii fotografice de la Revoluția din 1989 de la Cluj-Napoca a fost proiectat, vineri, la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) a UBB Cluj-Napoca, acesta fiind realizat de o echipă condusă de lectorul universitar Rareș Beuran.
Acesta a declarat că evenimentul face parte dintr-un demers mai amplu de cercetare inițiat în anul 2019 care are ca obiectiv principal încercarea de reconstrucție vizuală a Revoluției din Decembrie 1989 din Cluj-Napoca prin intermediul fotografiilor.
La eveniment au mai fost prezenți, printre alți, Răzvan Rotta, unul dintre cei mai cunoscuți fotografi ai Revoluției din 1989, și istoricul Virgiliu Țârău, de la Facultatea de Istorie și Filosofie a UBB.
Cum a realizat fotografiile Răzvan Rotta
Răzvan Rotta a precizat cum a făcut fotografiile în 21 decembrie 1989 în fosta Piață a Libertății, actuala Piață a Unirii din Cluj-Napoca.
”Mă impresionează fiecare fotografie surprinsă în acele zile. În acea perioadă eram asistent universitar, aveam 44 de ani, iar fotografiatul era un al doilea job pentru mine. În 21 decembrie 1989, fiica mea, care era studentă, a plecat de acasă și ne-a spus că merge să facă revoluție și eu, împreună cu soția sa, mi-am luat aparatul de fotografiat și am plecat spre centru.
Nu am avut curajul să fac fotografii de la bun început pentru că mi-era frică. Dar apoi când au ajuns soldații în piață am scos aparatul și am putut să fotografiez”, a precizat Răzvan Rotta.
Virgiliu Țârău a apreciat rolul celor care au fotografiat în zilele Revoluției și au avut curajul să iasă în stradă, astfel că au dat o șansă de a vedea ce s-a întâmplat atunci.
”Este o istorie vizuală a acelui moment”, a arătat Țârău.
După proiecția filmului a avut loc un dialog cu studenții.
În luna decembrie, E.ON România continuă tradiția campaniei „Dăruiește Lumină”, oferind 1.000.000 kWh (electricitate și gaze naturale) către patru instituții sociale care îngrijesc vârstnici și copii. Dar pentru ca lumina să ajungă la ei, avem nevoie de voi!
· E.ON România donează 1.000.000 kWh pentru cei care au nevoie;
· Cu un like, share sau o postare, tu decizi unde ajunge energia;
· Bob Rădulescu, ambasadorul campaniei, vă spune poveștile celor care așteaptă ajutorul vostru;
Ca și în anii trecuți, implicarea comunității este cheia succesului acestei campanii. Cu un simplu like, share sau o postare pe rețelele sociale, puteți decide unde va merge această energie – câte 100 kWh pentru fiecare gest pe online.
DĂRUIEȘTE Lumină și transformă bunătatea în energie
Fiecare utilizator poate direcționa astfel, fără să îl coste nimic, câte 100 kWh către una sau mai multe dintre cele patru instituții beneficiare. Mai mult, fiecare gest de sprijin în social media ajută ca vestea bună să se răspândească, așa că spune familiei, prietenilor și apropiaților să ne ajute să ducem lumină acolo unde este nevoie.
„În această perioadă plină de provocări, Crăciunul ne reamintește că bunătatea nu s-a pierdut – ea este în noi, în gesturile mici care pot aprinde lumina în viețile celor care au nevoie. Contăm pe cei care ne urmăresc că ne vor ajuta ca, împreună, să dăruim speranță!”, spune Claudia Griech, directorul general al E.ON Energie România.
Actorul Bob Rădulescu, ambasadorul campaniei, va vizita aceste instituții și va împărtăși poveștile lor – povești despre curaj, nevoie și speranță. Împreună, putem face ca aceste povești să ajungă la cât mai mulți oameni și să transformăm fiecare interacțiune într-un dar concret pentru cei care au nevoie de lumină:
„Campania „Dăruiește Lumină” ne reamintește cât de important este să fim solidari”
· Asociația „Dr. Carl Wolff” din Sibiu, care oferă sprijin vârstnicilor care au nevoie de un cămin, dar și copiilor și adulților care se luptă cu afecțiuni oncologice în stadii terminale, precum și servicii de îngrijire medicală, psihologică și asistență socială.
· Căminul de Pensionari „Sf. Cuvioasă Parascheva” din Iași unde persoanele vârstnice primesc găzduire în condiții civilizate, hrană de calitate, îngrijire personală și medicală.
· Unitatea de Asistență Medico-Socială Târgu Lăpuș care oferă sprijin persoanelor cu afecțiuni cronice ce au nevoie de îngrijire, tratament și suport pentru reintegrare socială.
· Centrul Medical „Cristian Șerban” de Evaluare, Terapie, Educație Medicală Specifică și Recuperare din Buziaș, pentru recuperarea copiilor și tinerilor care suferă de diabet zaharat, hemofilie și alte boli care necesită recuperare fizică și kinetoterapie.
În spiritul Crăciunului, campania „Dăruiește Lumină” ne reamintește cât de important este să fim solidari, să fim mai buni și să dăruim celor care au nevoie. Fiecare gest contează, iar împreună putem transforma această inițiativă într-o poveste a generozității.
Urmărește-ne pe pagina de Facebook „Dăruiește Lumină” și pe canalele de social media ale E.ON. Împreună, facem diferența!
De la începutul său, în anul 2015, prin intermediul campaniei „Dăruiește Lumină” au fost donați peste 4.250.000kWh beneficiarilor care au participat la edițiile anterioare.
Despre E.ON România
Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieței de energie, având în România o prezență consolidată de-a lungul a 19 ani. Companiile-fanion ale grupului sunt Delgaz Grid și E.ON Energie România, acestea desfășurând activități de distribuție de energie electrică și gaze naturale pentru 3,6 milioane de clienți, respectiv de furnizare a energiei și a soluțiilor energetice pentru circa 3,5 milioane de clienți. De la intrarea pe piața din România, E.ON a investit peste 2,3 miliarde de euro, în principal în modernizarea rețelelor. Totodată, valoarea contribuțiilor virate la bugetul de stat și bugetele locale se ridică la 3,4 miliarde de euro.
EVENIMENT
Încă trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii
Încă trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare.
Achiziția noului lot de avioane F-16 Fighting Falcon și a pachetului de bunuri și servicii aferent va asigura creșterea securității României prin executarea apărării spațiului aerian național/NATO, pe timp de pace și în situații de criză, prin Serviciul de Luptă Permanent – Poliție Aeriană (SLP-PA), sub comandă NATO.
Încă trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii
Cu cele trei aeronave sosite astăzi, Escadrila 48 Vânătoare dispune de 15 aeronave F-16, achiziţionate de la Regatul Norvegiei împreună cu pachetul de bunuri și servicii aferent.
Conform Concepției de realizare graduală a capabilității de apărare aeriană, în cadrul programului „Avion multirol al Forțelor Aeriene”, Guvernul României a atribuit Guvernului Regatului Norvegiei contractul de achiziție a 32 de aeronave F-16, cu suport logistic inițial și a unui a pachet de bunuri şi servicii complementar (de la Guvernul Statelor Unite ale Americii).
Avioanele vor fi livrate în stare operațională, resursa disponibilă a acestora asigurând operarea lor pentru o perioadă de tranziție, de minimum 10 ani, către avioanele de generația a V-a, ceea ce face ca achiziția avioanelor de luptă norvegiene să reprezinte, în fapt, un transfer de capabilitate între două țări NATO aliate.