Connect with us

EVENIMENT

Clujeancă de 16 ani pusă să se prostitueze de un brăilean şi un gălăţean. „Peştii” s-au ales cu dosare penale, unul e arestat

Publicat


O clujeancă de 16 ani a fost pusă să se prostitueze de către doi tineri din Brăila şi Galaţi. Cei doi s-au ales cu dosare penale pentru proxenetism în formă continuată.

„La data de 11 ianuarie a.c. polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii și cei ai Poliției municipiului Câmpia Turzii, cu sprijinul efectivelor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Brăila și Galați, au efectuat 4 percheziții domiciliare în municipiile Brăila și Galați, în urma cărora au pus în executare 2 mandate de aducere pentru continuarea cercetărilor, într-un dosar penal ce vizează infracțiunea de proxenetism în formă continuată.

În cauză sunt vizați 2 tineri, respectiv unul de 26 de ani, din județul Galați și un altul de 21 de ani, din județul Brăila, cercetați de polițiști după ce în perioada iulie – noiembrie 2022 ar fi obținut foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către o minoră în vârstă de 16 ani, facilitând activitatea acesteia prin asigurarea clienților.

În cadrul perchezițiilor au fost identificate și ridicate bunuri de interes în cauză.

În urma activităților investigative și a probatoriului administrat, cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore.

În cursul zilei de azi, 12 ianuarie a.c., a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Turda, cu propunere de arestare preventivă.

Astfel că, pe numele tânărului de 26 de ani a fost dispusă măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, iar pe numele tânărului de 21 de ani a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Perchezițiile au beneficiat și de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila”, informează IPJ Cluj.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

ECONOMIE

E.ON țintește 1 milion de CLIENȚI pe segmentul soluțiilor și serviciilor energetice, până la finele anului

Publicat

eon

E.ON Energie România a continuat să-și dezvolte, anul trecut, afacerile pe segmentul soluțiilor și serviciilor energetice, adițional serviciilor de furnizare de gaze naturale și energie electrică, numărul clienților depășind 860.000, de la intrarea companiei pe acest segment, în 2016.

·         100.000 de clienți au optat pentru soluții de încălzire, răcire, producere de energie verde și mobilitate electrică;

·         760.000 de clienți au ales pachete de servicii tehnice;

E.ON țintește 1 milion de CLIENȚI pe segmentul soluțiilor și serviciilor energetice, până la finele anului

Din acest total, 100.000 de clienți au ales soluții energetice pentru încălzirea și răcirea locuințelor cu centrale termice sau pompe de căldură, sisteme fotovoltaice pentru producția de energie verde, stații de încărcare pentru mașini electrice.

Dintre aceștia, circa 60% au ales soluția de încălzire cu centrale cu condensare (E.ON Life), care au o eficiență de 108% și pot aduce o economie la consum de până la 30%, în anumite condiții de utilizare. De exemplu, anul trecut, compania a montat, în medie, circa 23 de centrale termice pe zi.

eon

„Am depășit definitiv momentul când E.ON Energie România era doar un furnizor de gaze naturale și energie electrică. Anul acesta ne așteptăm să depășim 1 milion de clienți care au optat pentru soluțiile și serviciile noastre energetice, aducând plusvaloare afacerilor noastre. Doresc să-i asigur că vom continua să le oferim cele mai bune soluții energetice și de furnizare”, a declarat Claudia Griech, directorul general al E.ON Energie România.

Totodată, soluțiile de răcire cu aparate de aer condiționat cu tehnologie Inverter (E.ON Cool), cu consum mai mic de energie electrică de până la 33% comparativ cu cele clasice, sunt populare printre clienții companiei, circa 30.000 dintre aceștia optând, în ultimii patru ani, pentru această soluție. De exemplu, anul trecut, cererea pentru soluțiile de răcire a companiei a crescut cu peste 50% față de 2023, fiind montate zilnic 25 de aparate, în medie.

„Peste 120 de puncte de încărcare pentru mașini electrice, publice și private”

Compania a înregistrat recorduri și în ceea ce privește instalările de sisteme PV (E.ON Solar Home), peste 4.700 de clienți preferând soluțiile și serviciile de instalare ale E.ON pentru a-și produce singuri energia necesară. Anul trecut, specialiștii companiei au instalat 3.600 de sisteme, câte zece pe zi și de nouă ori mai multe față de 2023, acoperind cu succes toți clienții cu dosar validat AFM (Administrația Fondului pentru Mediu) care au selectat E.ON în sesiunea 2023.

Și pe partea de e-mobility au fost consemnate progrese semnificative, compania instalând anul trecut peste 120 de puncte de încărcare pentru mașini electrice, publice și private, depășind astfel 560 de unități instalate până acum în România. Dacă înainte de 2020 erau instalate, în medie, între 20 și 30 de puncte de încărcare pentru mașini electrice anual, ulterior ritmul a crescut la peste 100, deci de aproximativ 4-5 ori mai mult.

O performanță remarcabilă s-a înregistrat, de asemenea, pe partea de servicii tehnice (E.ON ServExpres), numai anul trecut compania câștigând 160.000 de clienți noi. În prezent, 760.000 de clienți beneficiază de pachete de servicii care includ verificările tehnice periodice obligatorii, mentenanță și intervenții de urgență pentru centralele termice și instalațiile de gaz și electricitate, pentru echipamentele de aer condiționat și pentru sistemele fotovoltaice, toate acestea fiind prestate de către specialiștii E.ON.

Despre E.ON Energie România

E.ON Energie România este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate şi soluţii energetice, având un portofoliu variat format din circa 3,5 milioane de clienţi, atât rezidenţiali, cât şi companii şi municipalităţi. Grupul E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a 20 ani. De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit circa 2,5 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 3,8 miliarde de euro.

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

Bariera de pe str. Urușagului din Florești, ILEGALĂ. Construită fără autorizație

Publicat

bariera

Bariera amplasată pe strada Urușagului nr. 107 din Florești, stradă privată, a fost construită fără autorizație de construire, conform autorităților locale.

Reprezentanții Primăriei Florești au transmis, la solicitarea Cluj24, că bariera amplasată pe strada Urușagului nr. 107 a fost instalată fără autorizație de construire. Situația a fost sesizată pentru prima dată în luna decembrie a anului trecut, când Poliția Locală a fost trimisă la fața locului pentru verificări.

Bariera, amplasată fără autorizație

Conform Primăriei Florești, în urma investigațiilor, s-a constatat că bariera nu respectă normele legale întrucât nu dispune de autorizație de construire. Drept urmare, polițiștii locali au solicitat celor care au montat-o să o lase ridicată pentru a permite accesul liber pe stradă. Reprezentanții administrației locale au confirmat că drumul pe care a fost instalată bariera este unul privat.

Amenzi de 7.500 de lei

Cu toate acestea, bariera a fost coborâtă în continuare, motiv pentru care cele trei asociații de proprietari responsabile de amplasarea acesteia au fost sancționate conform Legii 50/1991, cu amenzi totale de 7.500 de lei.

Suplimentar, departamentele de specialitate ale Primăriei Florești au dispus măsura complementară de intrare în legalitate, oferind asociațiilor termen până la 9 martie 2025 pentru obținerea autorizației de construire necesară sau pentru desființarea voluntară a barierei.

Dacă termenul stabilit nu va fi respectat, administrația locală a avertizat că va demara proceduri legale pentru a obliga proprietarii la desființarea barierei, prin hotărâre judecătorească, având în vedere că este vorba despre o proprietate privată.

Trafic blocat pentru alți locuitori

Locuitorii din zonă reclamă că din cauza barierei amplasate, a ajuns să se blocheze strada Urușagului la numărul 109, traficul rutier este perturbat.

”Pe Urușagului nr. 109, pe partea dreaptă, sunt parcări și e sens unic. Logic ar fi trebuit să iasă oamenii cu mașinile pe Urusagului nr. 107, dar cum e închisă cu barieră, șoferii  se chinuie acum să iasă pe pe același fir de drum cu sens unic să iasă de pe stradă și invers, la mica înțelegere. Fizic nu au cum altcumva. Până o să inceapă să se ia la bătaie”, a relatat un locuitor al zonei.

Citește mai departe

EVENIMENT

Daniel David, despre motivul anulării alegerilor: Dovezile o să le vedem peste 20-30 de ani. Așa funcționează o democrație

Publicat

Daniel David, ministrul Educației

Făcând o paralelă cu scandalul Watergate și cu asasinarea lui John F. Kennedy, ministrul Educației, Daniel David, susține că dovezile care au dus la anularea alegerilor prezidențiale vor deveni publice, probabil, abia peste 20-30 de ani.

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că anularea alegerilor prezidențiale este o decizie justificată atât din punct de vedere legal, cât și moral, în contextul unui „război hibrid” și al „interferențelor” semnalate de instituțiile statului.

„Eu cred că este și legală, și morală, fiindcă te uiți cum s-a ajuns la această decizie, și când îți spun instituțiile statului că este vorba de un război hibrid și de interferențe… Acea logică anti-sistem este cam caraghioasă”, a declarat ministrul clujean într-un podcast.

„Sunt lucruri care se prezintă public și lucruri pe care le aflăm după 50 de ani”

Daniel David a comparat situația actuală cu modul în care alte democrații au reacționat în fața unor crize majore, menționând că detalii esențiale din istorie, precum scandalul Watergate sau asasinarea lui John F. Kennedy, au fost dezvăluite abia la decenii de la producerea evenimentelor.

„Când au fost scandaluri mari, Watergate, asasinarea lui JFK, sunt lucruri care se prezintă public și lucruri pe care le aflăm după 30 și 50 de ani. Așa funcționează o democrație. Noi vrem toți să vedem dovezi, pe care să le analizăm în diverse grupuri și grupulețe, și să discutăm, să ne batem între noi dacă sunt adevărate sau nu. Poate să fie și această abordare. Eu sunt un om al instituțiilor. Eu am o altă părere, pe care v-am spus-o, n-are sens să repetăm, pentru că nu mă veți convinge. Alegerile au fost anulate pe o bază legală și a unei analize care vorbesc despre un război hibrid cu un stat care are astfel de războaie în jurul nostru”, a mai subliniat acesta.

„Dovezile sunt date de concluziile instituțiilor”

În ceea ce privește dovezile care au stat la baza deciziei, Daniel David a subliniat că acestea sunt susținute de Uniunea Europeană și de Departamentul de Stat al SUA, iar detaliile complete vor deveni publice abia peste decenii.

„Ați primit de la Uniunea Europeană, ați primit de la Departamentul de Stat… Dovezile sunt date de concluziile acestor instituții. Dovezile scrise și detaliate o să le vedem când ceea ce este secret acum va fi probabil deschis peste 20, 30 de ani. Așa funcționează democrațiile peste tot în lumea asta. Până atunci ar trebui să ne comportăm democratic și să recunoaștem că avem niște instituții democratice confirmate de Uniunea Europeană și de Statele Unite în decizia pe care au luat-o”, a afirmat Daniel David.

„Avem alegeri planificate, hai să ne implicăm”

În final, Daniel David a făcut apel la cetățeni să își canalizeze atenția asupra alegerilor viitoare și să prevină noi tentative de influențare a procesului democratic.

„Avem alegeri planificate, hai să ne implicăm și să avem grijă ca agenții statali și non-statali să nu ne mai distorsioneze deciziile. Ar fi trebuit să fim atenți și să nu se întâmple acest lucru și faptul că nu am făcut-o explică ceea ce se întâmplă acum, dar nu justifică neapărat”, a conchis ministrul.

Citește mai departe

EVENIMENT

Dan Petrescu (CFR Cluj), după partida cu Hermannstadt: Am dat un gol și am avut două penalty-uri

Publicat

dan

Miercuri seara, CFR Cluj a învins pe Hermannstadt cu 1-0, gol marcat de Louis Munteanu. La finalul partidei, Dan Petrescu, antrenorul clujenilor, a acuzat arbitrajul.

Petrescu a declarat că este mulțumit de jocul făcut de echipa lui, mai ales că în urmă cu doar 3 zile a jucat pe terenul campioanei FCSB.

Dan Petrescu (CFR Cluj), după partida cu Hermannstadt: Am dat un gol și am avut două penalty-uri

„Bursucul” a spus că echipa lui ar fi trebuit să primească două lovituri de pedeapsă în acest meci. Una dintre fazele la care a făcut referire este cea în care mingea a lovit mâna lui Căpușă, după centrarea lui Kamara.

„Veneau după foarte multe meciuri fără înfrângere, s-a văzut și de ce. Noi veneam după un meci greu. Nu am avut timp să ne refacem, dar felicit toți jucătorii pentru victorie.

Nu a fost ușor să stea pe drumuri șiam dat un gol și am avut două penalty-uri să joace cum au făcut-o astăzi. Practic, nu au avut ocazii, ”, a spus Dan Petrescu.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate