Clujul și Timișoara sunt printre cele mai „solicitate” orașe, după București. Au devenit opțiunile miilor de tineri, pentru educație, pentru nivelul de trai, pentru oportunități de afaceri. Ce să alegi? Clujul, devenit „silicon valley” de România, centru al IT-ului european sau parcurile și Bega Timișoarei?

Problema asta și-a pus-o și Vasile Ernu, scriitor român născut la Odesa, absolvent de filosofie la Iași și cu master luat la Cluj. Ca unul care a petrecut mult timp în marile orașe din România, Ernu și-a permis „luxul” de a face o comparație între Cluj și Timișoara din punctul de vedere al persoanei care a „răsfoit” toate capitolele unui volum al traiului într-un astfel de oraș.

„Am promis că scriu – o caut cu lumânarea. Am stat în 7 orașe mai mult de un an – la Cluj am stat 11 ani: sunt şi clujean puțin. Cu lunile am stat în foarte multe. Anual stau măcar o lună în alt oraș: ultimii doi ani – Bârlad-Vaslui-Chişinău-Iaşi. La anul Reşiţa. Acum Timişoara. Program de viață.

Dintre orașele mari, Timișoara alături de Iaşi par a fi cele mai confortabile orașe în acest moment. București scoatem din calcul că e un „animal urban” separat. Cluj a intrat intr-o mașinărie de dezvoltare destul de riscantă: agresivitatea dezvoltaţionistă nu-i face bine se pare.

Toată lumea vrea să afle diferențele Ce spun mai jos este ceva subiectiv – ar fi nevoie de multă muncă. Dar să schițăm niște observații. Mi-ar plăcea dacă s-ar aduce observații şi comentarii utile.

Timișoara versus Cluj, Bega versus Someș

E suficient să faci un parcurs de-a lungul Begăi şi al Someșului şi totul devine clar: felul în care este amenajat şi folosit Bega este mult peste Someș. Dacă mai vorbim şi de faptul că e un canal navigabil locurile devin şi mai atractive pentru Bega & Timișoara. Bega are multe zone bine amenajate şi un imens potențial. Practic poţi traversa tot oraşul de-a lungul râului Bega. Cu puține retușuri ar putea deveni un spațiu unic în urbanismul nostru. Transportul fluvial acum este de agrement dar poate deveni transport public fluvial chiar dacă se circulă uşor terestru.

Parcurile – verdeața

Aici nu prea ai ce compara: Clujul pierde la mare distanța. Timișoara dispune de parcuri multe, mari şi bine întreținute. Are 14 parcuri. Cluj are mai puţine şi mult mai mici. Iar zona centrală e lipsită de copaci. Dar ţine şi de felul în care e construit istoric oraşul. Timişoara nu e Chișinău la acest capitol – poate cel mai verde oraş din ce ştiu eu – dar lasă impresia de oraş foarte verde. Opus Cluj – lasă impresia de lipsă şi insuficientă verdeață.

Piețele centrale: Cluj pierde în faţa Timișoarei

În centru Cluj are Piaţa Unirii (Mathias Rex), Piaţa Avram Iancu şi de partea cealaltă Piaţa Muzeului. Piaţa Unirii e sufletul orașului cu Matei Corvin şi Biserica Catolică Sfântul Mihail. Toate încercările lui Funar pe linie interbelică de a muta centru spre Piaţa Avram Iancu – piaţa românească – la Catedrala Metropolitană Adormirea Maicii Domnului, a fost un eşec. Acea piaţă nu a avut şi nu are viaţă decât întreținută artificial. Asupra monumentului lui Avram Iancu cu buciumistele – mă abţin. Chiar dacă cele două pieţe sunt unite printr-un bulevard nu există efectiv cursivitate. Lumea preferă o singură piaţă – la picioarele lui Mathias Rex. Piaţa Muzeului e prea mică dar are un rol important că punct de odihnă.

La Timişoara avem cele trei piețe care curg una în alta: Piaţa Victoriei (Piaţa Operei care unește Catedrala Metropolitana Trei Ierarhi cu Opera), Piaţa Libertății (Garnizoana) şi Piaţa Unirii – poate cea mai frumoasă şi ofertantă piaţă urbană pe care o are România. Cele trei pieţe curg una în alta cu artere pietonale destul de largi. Se trece fără mare efort din una în alta producând un tot întreg armonic chiar cu mai mule variații de căi de acces: piețele sunt flancate de străzi care fac parte integrantă unitară.

Atenție: aici totul e pietonal. Toate sunt vii. Piaţa Unirii e un caz mai special prin oferta foarte variată de biserici, clădiri – dar asta ţine de istorie: e o moștenire primită cadou de la alte popoare şi un Imperiu. Dacă mai punem şi parcurile care sunt la îndemână plus Bastion tot acest centru e enorm de ofertant: mult mai mare, mai divers şi mai viu decât cel din Cluj – vorbind strict urbanist. Oamenii sunt o altă poveste.

Prețurile

Una dintre marile probleme la Cluj este agresivitatea prețurilor la o gamă mare de lucruri nu neapărat de mai bună calitate. Timişoara la acest capitol este ceva mai paşnică. Nu mă refer aici la imobiliare care deja e o temă mitologică şi folclorică cu faimoasa „garsonieră de Cluj”. Mă refer la mâncare, consum. Chiar veniseră câțiva prieteni din Cluj şi am ieşit la masă în centru – ei au constatat: waw dar e mai ieftin substanțial aici. Nu pot face o estimare reală dar asta se simte.

Transport

În primul rând orașul Timișoara are marele avantaj față de Cluj – spațialitatea: mult mai larg şi mai aerisit. Dar asta ţine de istoria urbană mai întâi.

Geografic – spațial

Timișoara este plasat mai avantajos: nu e „în ceaun” precum Cluj ci pe câmpie. Orizontalitatea şi larghețea permite o foarte ușoară deplasare cu bicicletele – dovadă ce e orașul cel mai „biciclist” din România. Arterele mult mai largi face ca transportul să fie mai dinamic. Am mers în ore de vârf şi chiar dacă ei se plâng nu mi s-a părut excesiv de aglomerat precum Cluj sau București. Şi pare că şi conexiunile cu transportul public să fie mult mai facil – aşa pare la prima experiența.

Periferia

Iarăși: periferia nu este atât de „gâtuită” la intrarea în zonele centrale precum la Cluj dinspre faimoasele „ghetouri de lux” sau faimosul Florești. Sunt multe probleme şi aici cu transportul dar e vizibil mai aerisit şi lejer.

Periferia – noile „ghetouri” ale orașului: Florești versus Dumbrăvița. Am fost să văd: Nu suportă comparația – pe lângă Florești Dumbrăvița pare sanatoriu. Timișoara are unde se extinde mult, în multe direcții şi mai are acces la multe sate care devin încet dormitoarele orășenilor – aici totul impresionează prin spațialitate: enorm de largi străzile cu verdeață în față. Zonele cele mai atractive din jur: Dumbrăvița, Giroc, Chișoda, Săcălaz, Sânandrei…

Construcțiile

Construcțiile care apar şi aici agresiv par ceva mai blânde – nu e sălbăticia investitorilor imobiliari de la Cluj sau Chișinău. Nu sar în ochi atât de agresiv. Multe s-au dezvoltat pe spatii mai largi pe fostele platforme industriale.

Dependența de centru

Clujul e prea dependent de centru – Timișoara pare „spart” în mai multe centre şi cu mai multe opțiuni. Timișoara e mai „orizontal” – Clujul mult prea „ierarhic”. Cartierele Clujului nu par a avea o autonomie la fel de mare precum cele din Timișoara. Timișoara chiar are unde dezvolta acest model de multipli poli urbani. Clujul e excesiv de centrificat şi nu are variațiuni prea mari de descentralizare. La Cluj sentimentul e că totul curge în centru – nimic nu rămâne în cartiere. La Timişoara e destul să mergi în Traian şi să înțelegi că poate deveni un centru alternativ fără mari eforturi.

Infrastructură reconversie culturală

Ultimii ani a arătat că Timișoara are enorm de multe spații care pot fi readuse în circuitul cultural. Eu studiez acest subiect cu o bursă Energie. Dacă Cluj a pierdu Fabrica de Pensule – Timişoara face exact opusul: readuce în circuit multe spaţii noi care sunt bine plasate în oraş şi destul de ofertante. Numai Garnizoana, depoul de Tramvaie, Faber &co cât fac. Vor putea să păstreze aceste locuri Timişoara? E discutabil dar ofertele de astfel de infrastructuri ale orașului sunt mult mai bogate aici prin istoria şi moștenirea urbană.

Au câteva pieţe foarte bune – şi una sezonieră volantă de la Stadion excelentă. La Cluj nu am mai fost de mult la piaţă – nu mă pronunț. Şi Mehala – Piața Ocsko – piaţa de vechituri rezistă tare bine.
Aş rămâne aici? Nu cred. M-aş muta la Cluj – exclus. Iaşi – posibil. Dar București e pasiunea mea.
Acum unde bate Cluj Timișoara? Sunt destule. Am ceva de criticat la Timișoara? Asta e meseria mea de Ernu – am mereu ceva de criticat: eu cred că Timișoara trăiește într-o falsă imagine de sine şi nu o ajută. Dar data viitoare – înainte de plecare Că nu mă vor mai chema la masă – sau ca să tac mă vor chema: cu gura plină e greu să vorbești. Glumesc. Ce am de zis o să zic.

Dar complexul Timișoarei faţă de Cluj este nejustificat.

Problemele mari aici nu se află în croiul urban ci mai degrabă altundeva. S-ar putea să fie acolo unde doare mai tare. Dar voi reveni…”, scrie Vasile Ernu pe Facebook.