Connect with us

EVENIMENT

CLUJ: O femeie vaccinată cu Pfizer a murit de COVID-19 la două luni de la imunizare

Publicat


O femeie din județul Cluj, în vârstă de 70 de ani, vaccinată cu ambele doze de vaccin Pfizer, a murit recent în secția de Terapie Intensivă a Spitalului din Turda, după ce a fost depistată cu Covid la două luni după rapel. Cazul este unic în România, scrie G4Media.

Totul s-a petrecut la Turda unde victima a fost internată pe Terapie Intensivă, fiind în stare gravă. Potrivit celor de acolo, femeia a fost testată de mai multe ori, dar doar ultimul test (cel PCR) a ieșit pozitiv la COVID-19.

Mai mult, se pare că bătrâna avea și un număr ridicat de anticorpi după cele două doze de vaccin, 6700.

Ce spun specialiștii

„E strict părerea mea personală ceea ce vă voi spune. Eu nu cred că acest caz are vreo legătură cu Covidul activ. Este vorba despre o pacientă cu multe boli, o mare cardiacă, care probabil a avut o expunere la Covid undeva la finalul toamnei sau în iarnă, apoi a făcut prima doză de vaccin, în februarie pe a doua, iar acum i-a ieșit un test PCR pozitiv. După cum bine știm din literatura de specialitate un test PCR poate ieși pozitiv și la șase luni după infecție.

Unele lucruri le putem interpreta foarte ușor greșit.  Eu cred că în privința acestei paciente a fost vorba candva de o infecție Covid minim simptomatică, peste care s-a vaccinat, a făcut și rapelul și a ajuns la un nivel de anticorpi de 6700. Paradoxul a făcut să-i iasă acest test PCR pozitiv, deși, repet, asta se poate întâmpla și la șase luni după. E cea mai logică variantă. Nu am descoperit noi America”, a spus medicul Sergiu Habago, unul dintre doctorii care au tratat-o în secția de Terapie Intensivă, pentru G4Media.

Citește tot articolul AICI.




1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Damiela

    mai 7, 2021 la 9:08 am

    Să construiască primăria și locuințe mai ieftine pt tineri,majoritatea locuiesc în chirii de sute de euro și cei care mai au și copii abia se descurcă,primăria aprobă autorizații pt apartamente de lux ceea ce tinerii din ziua de azi nu își permit,venituri mici prețuri nesimțite asta a devenit clujul lui Boc,mai nou încearcă să manipuleze și el oamenii să se vaccineze,că doar nu are altceva mai bun de făcut!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate