Connect with us

ECONOMIE

Cluj-Napoca înregistrează cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană. Orașul și-a triplat PIB-ul

Publicat


Municipiul Cluj-Napoca a avut cea mai mare creștere economică din U.E. între 2000-2017. Mai mult, față de 2000, PIB-ul nominal s-a triplat. Totuși, acest loc pe podium este justificat, deoarece a pornit de la un nivel mult inferior față de restul orașelor europene.

Marcel Heroiu, expert al Băncii Mondiale, spune: „Dacă ne uităm pe exporturi, vedem cum s-a schimbat comerțul românesc comparativ cu perioada anilor ‘90”. De asemenea, Bogdan Dumitrescu, profesor ASE, este de părere că „dacă ne uităm la structura exporturilor României din anul 2018 comparativ cu anul 1995 vedem o evoluție evidentă către produse cu valoare adăugată mai ridicată (de exemplu mașini și piese auto față de materii prime sau produse ale industriei textile).”

Potrivit datelor Eurostat, în cazul Cluj-Napoca, de exemplu, este vorba despre un avans de 333,5% față de alte orașe europene. Timișoara are 302%, București 293%, Iași 257%, Ploiești 233%.

Analizând datele Eurostat, Bogdan Dumitrescu , profesor ASE, spune: “Ritmul de creștere a fost superior celui al PIB nominal, care s-a majorat de circa 7 ori, sau cu aproximativ 9% pe an. Acest lucru nu este surprinzător, România înscriindu-se în trendul global de majorare a comerțului internațional într-un ritm superior celui al PIB, pe fondul globalizării și eliminării barierelor comerciale. Astfel, România a devenit o economie din ce în ce mai deschisă. Altfel spus, ne-am specializat în ceea ce știm să facem mai bine, am identificat industriile unde dispunem de avantaje competitive. Un exemplu grăitor în acest sens este reprezentat de ponderea mare a exporturilor legate de industria auto la nivelul anului 2018”.

Karla Fanea

Sursa: Hotnews


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


ACTUALITATE

Aveți mașină mai veche de 15 ani? Impozitul ar putea CREȘTE considerabil

Publicat

Proprietarii unor mașini mai vechi de 15 ani ar putea să plătească un impozit mai mare față de cel pe care-l plătesc în prezent. Suma ar putea ajunge chiar și la 900 de lei pe an. Autoritățile se gândesc să modifice codul fiscal pentru că parcul auto din România este îmbătrânit și poluează aerul foarte mult.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, spune că țara noastră trebuia să ia urgent anumite măsuri, deoarece Uniunea Europeană își dorește să revoluționeze piața auto, iar primul pas este acela de a le propune dealerilor auto să vândă doar modele electrice.

Conform ultimelor studii, în România există un total de opt milioane de mașini, iar 40% dintre acestea sunt mai vechi de 17 ani. Media de vârstă a unei mașini din România este cu cinci ani mai mare decât media europeană.

„Comisia Europeană propune introducerea unei taxe în carburant”

Tanczos Barna a vorbit de faptul că Uniunea Europeană încurajează achiziționarea mașinilor electrice pentru a reduce poluarea. O lege ar putea să fie implementată în anul 2035. Comisia Europeană dorește ca toate modelele vândute de dealerii auto să fie electrice, fără emisii de carbon. Până se va aplica această măsură, România trebuie să scape de toate mașinile mai vechie de 15 ani de pe străzi.

Astfel, autoritățile iau în calcul să vină în sprijinul românilor care nu au venituri mari pentru a-și schimba mașinile vechi. Aceștia ar putea primi suma de 3.000 de euro. Prin programul Rabla primesc 1.500 de euro, dacă îşi cumpără o maşină pe motorină sau benzină. Guvernul se mai gândește și la câteva soluții pentru a descuraja importul de autoturisme la mâna a doua.

Banii pe care autoritățile îi vor pune la bătaie ar putea veni dintr-un fond oferit de Uniunea Europeană pentru a-i ajuta pe proprietarii fără posibilități financiare. Se vor aplica însă şi câteva măsuri de descurajare. Pe lângă modificarea codului fiscal, Comisia Europeană propune introducerea unei taxe în carburant pe care şoferii să o plătească în țările membre care nu au reuşit să reducă poluarea pe şosele.

Citește mai departe

ACTUALITATE

INCREDIBIL! În pandemie, românii au lucrat MAI MULT decât media europeană

Publicat

Anul trecut, numărul orelor lucrate a scăzut cu aproape 10% în România, față de 2019, arată datele Eurostat. Scăderea din România este sub media europeană, de 12%.

Scăderea poate fi explicată prin măsurile luate ca răspuns la pandemia COVID-19, care a determinat mulți oameni să alterneze între perioade de muncă și perioade de absență de la muncă în 2020. Ca urmare, mai mulți oameni au lucrat mai puține ore decât de obicei și au lipsit de la locul de muncă.

La nivel național, a existat o scădere a orelor lucrate în toate statele membre. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Grecia (-19,7%), Spania (-19,5%), Portugalia și Italia (ambele -19,0%).

Țările UE în care s-a înregistrat reduceri mai mici de 5% sunt Finlanda (-4,4%), Danemarca și Luxemburg (ambele -4,1%) și Olanda (-3,2%).

Pe întreg teritoriul UE, 26,9 milioane de persoane ocupate au raportat că au lucrat mai puțin decât programul obișnuit de lucru în 2020. în timp ce în 2019 numărul era de 24,4 milioane de persoane angajate.

Motivul principal al creșterii numărului de persoane care au lucrat mai puține ore decât de obicei în 2020 a fost disponibilizarea temporară: numărul disponibilizărilor temporare a crescut de la 0,5 milioane în 2019 la 3,9 milioane în 2020.

În plus, 5,8 milioane de persoane au lucrat mai puține ore decât în ​​mod obișnuit din alte motive (care includ concedii parentale și speciale, precum și educația și formarea) în 2020, în creștere de la 4,7 milioane în 2019.

În aceeași perioadă, numărul persoanelor care au lucrat mai mult decât orele obișnuite a scăzut, indiferent de motivul pentru care lucrează mai mult. Numărul de persoane careau lucrat ore suplimentare a scăzut de la 7,3 milioane în 2019 la 5,8 milioane în 2020.

Sursa: Mediafax

Citește mai departe

ECONOMIE

PLĂȚILE pentru Măsura 2 au fost DEBLOCATE. 241 de milioane de euro vor ajunge la BENEFICIARI

Publicat

De

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a anunțat că a obținut toate avizele aferente finanțării Măsurii 2 şi deblochează a treia tranşă de plăți din această schemă de ajutor de stat din fonduri UE. 241 de milioane de euro vor ajunge la beneficiari, de săptămâna viitoare.

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a semnat joi ordinul privind procedura care deblochează plățile, care a și apărut în Monitorul Oficial. Ministerul va începe de vineri să trimită contractele către beneficiari.

„Atenționăm beneficiarii să semneze în timp util contractele de finanțare. Reamintim că termenul de semnare a contractului de finanțare este de 20 de zile de la data sosirii contractului la bancă.

În cazul în care contractele sunt semnate în cel mai scurt timp de către beneficiari, primele plăți se vor face începând de la mijlocul săptămânii viitoare”, au precizat reprezentanții ministerului.

Cum se fac plățile

Ordinea plăţilor se face în ordinea numerelor de identificare în Registrul Unic Electronic (număr RUE). Numărul RUE estimat să fie depăşit la această tranșă este în jur de 16.000.

Până în prezent, plățile au fost făcute până la RUE 9.633.

Încă din luna ianuarie ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a avertizat că bugetul acestor măsuri a fost suplimentat în 2020 fără acoperire.

Sumele pentru Măsura 2 au fost majorate de la 265 de milioane de euro, din fonduri europene, la 765 de milioane de euro, tot din fonduri UE, fără a exista un contract de finanțare europeană care să acopere acea sumă.

Inițial, a precizat ministrul, în Măsura 2 exista finanțare pentru 4.000 de firme. Însă, după modificările legislative fără acoperire în bani, făcute în timpul campaniei electorale din 2020, numărul înscrierilor a ajuns la 22.000, din care 19.000 au rămas în lista de finanțare.

Astfel, Ministerul a întreprins anul acesta mai multe acțiuni de deblocare a resurselor de fonduri UE necesare încheierii cu succes a acestei scheme de ajutor de stat și pentru grăbirea plăților.

Acoperirea sumelor lipsă implicate de majorarea schemei, prin lege, s-a făcut în urma multor eforturi administrative întreprinse de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului alături de Ministerul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru mutarea banilor europeni din Măsura 3, întreruptă din cauza fraudării acesteia.

Sursa: Mediafax

Foto: Arhivă

Citește mai departe

ECONOMIE

Circa 22% dintre angajaţii înalt calificaţi din România au plecat la muncă în alte țări

Publicat

De

Circa 22% dintre angajaţii înalt calificaţi din România au plecat la muncă în alte ţări membre ale UE, conform datelor din raportul anual al Comisiei Europene privind mobilitatea forţei de muncă intra-UE pentru anul 2020.

Angajaţii cu înaltă calificare sunt cei care lucrează cel mai frecvent ca profesionişti în afaceri şi administraţie, ştiinţă şi inginerie sau în învăţământ.

Astfel, 456.000 de români înalt calificaţi lucrau în altă ţară membră a Uniunii Europene în anul 2019.

„Uitându-ne la persoanele cu mobilitate cu înaltă calificare ca proporţie din cetăţenii cu înaltă calificare care încă trăiesc în ţara lor de origine, apar câteva modele interesante. Proporţia este cea mai mare în România, unde imigranţii români cu înaltă calificare reprezintă 22% din numărul cetăţenilor cu calificare înaltă din România. Al doilea cel mai mare astfel de grup este cel din Bulgaria (13%), urmat de Portugalia (10%) şi Polonia (8%)“, explică raportul Comisiei Europene.

(sursa: Mediafax)

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

    Publicitate
    Publicitate