Connect with us

EVENIMENT

Maria Forna, prefect: „27 de comune din Cluj nu vor mai avea viceprimari”. VEZI care sunt acestea

Publicat


Maria Forna, prefect Cluj

Începând cu 1 ianuarie 2026, un număr de 27 de comune din județul Cluj, care au sub 1.500 de locuitori, nu vor mai avea viceprimari.

Măsura face parte dintr-un program național de restrângere a aparatului administrativ local, asumat de coaliția de guvernare, a declarat prefectul județului Cluj, Maria Forna.

Maria Forna, prefect: 27 de comune din Cluj nu vor mai avea viceprimari

„În unitățile administrativ-teritoriale cu o populație mai mică de 1.500 de locuitori nu va mai exista funcția de viceprimar. Viceprimarul este ales din rândul consilierilor locali, așadar cei aflați în aceste funcții își vor continua mandatele de aleși locali, începând cu data de 1 ianuarie 2026”, a declarat prefectul Maria Forna, potrivit Agerpres.

La nivelul județului Cluj, din totalul de 81 de UAT-uri, 27 de comune se încadrează în această categorie.

Lista completă a localităților vizate de măsură:

  • Sîncraiu (1.489 de locuitori),
  • Mărgău (1.481),
  • Suatu (1.447),
  • Mărișel (1.445),
  • Ciucea (1.442),
  • Petreștii de Jos (1.439),
  • Izvoru Crișului (1.419),
  • Așchileu (1.415),
  • Săcuieu (1.378),
  • Geaca (1.376),
  • Dăbâca (1.353),
  • Recea-Cristur (1.345),
  • Mănăstireni (1.293),
  • Borșa (1.287),
  • Bobâlna (1.284),
  • Rîșca (1.284),
  • Cornești (1.274),
  • Sânmărtin (1.225),
  • Beliș (1.224),
  • Buza (1.128),
  • Jichișu de Jos (1.074),
  • Aluniș (1.053),
  • Palatca (1.001),
  • Aiton (983),
  • Valea Ierii (873)
  • Ploscoș (605).

De asemenea, comuna Vultureni (1.447 de locuitori), este inclusă pe listă, însă aici nu există un viceprimar nici în prezent.

Scopul măsurii este reducerea cheltuielilor administrative și eficientizarea funcționării aparatului public în localitățile mici. Guvernul estimează că reorganizarea va avea un impact pozitiv asupra bugetului de stat și asupra alocării resurselor la nivel local.

Viceprimarii sunt plătiți dint bugetul unității administrativ-teritoriale, iar salariul lor este stabilit prin hotărâre a consiliului local. Salariul lor este, de obicei, o indemnizație lunară, dar pot exista și alte drepturi decontate, cum ar fi cheltuieli de transport, cazare sau diurnă, în funcție de prevederile legale și de hotărârile consiliului local. De asemenea, dacă aceștia sunt implicați în implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, indemnizația poate fi majorată cu până la 25%. 

La Cluj, salariul mediu al unui viceprimar de comuna variaza între 4.000 si 6.000 de lei net pe lună, în funcție de mărimea acesteia, de buget și de responsabilități.

 

 




1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Iuliu

    iunie 25, 2025 la 3:58 pm

    România are nevoie de reforme care sa duca la reducerea deficitului bugetar excesiv și la stabilizarea datoriei publice. De aceea, soluția propusă de Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației Cseke Attila privind desfiinţarea funcţiei de viceprimar din comunele care au sub 1.500 de locuitori, reprezintă mai degrabă o cărpeală. Nu degeaba Programul de guvernare al cabinetului Bolojan pentru perioada 2025-2028, a fost structurat în următoarele capitole:
    1. Ajustări de taxe;
    2. Creșterea veniturilor la bugetul de stat și combaterea evaziunii fiscale;
    3. Analiza și prioritizarea proiectelor de investiții;
    4. Reforma administrației locale;
    5. Modificarea legislației generale care să permită reforme;
    6. Restructurarea companiilor de stat;
    7. Reforma autorităților autofinanțate;
    8. Reforma administrației publice centrale;
    9. Mai mulți angajați în economie;
    10.Resurse naturale valorificate mai bine;
    11.Reforma pensiilor speciale.
    De altfel, două dintre capitolele programului de guvernare se referă la „Reforma administrației locale” și respectiv „Reforma administrației publice centrale”.
    Prin urmare, reforma administrativ-teritorială este o necesitate si aceasta se poate face foarte simplu fără modificarea constitutiei , printr-o lege organică in care să fie prevăzută comasarea mai multor judete in structuri administative mai mari. Această comasare contribuie la reducerea numărului de judete si păstrarea denumirii de „judet” prevăzută in actuala constitutie. Este modelul Poloniei care a făcut regionalizarea in 1999 prin comasarea celor 49 de voievodate existente (similare cu judetele de la noi) in 16 mari voievodate pentru a corespunde cerintelor Uniunii Europene.
    Prin reducerea numărului de judete s-ar reduce automat si numărul de prefecturi si institutii deconcentrate care in prezent sunt răspândite în cele 40 de judete si în municipiul București.
    Uniunea Europeană a creat un sistem de clasificare comun al unităților teritoriale din țările membre denumit NUTS (Nomenclature of territorial units for statistics), având drept scop realizarea de analize socioeconomice în cadrul regiunilor, cât și pentru încadrarea intervențiilor în contextul politicii de coeziune a UE.
    Nivelul NUTS căruia îi aparține o unitate administrativă este stabilit pe baza numărului de locuitori si anume:
    -NUTS 1: Minim 3 milioane; Maxim 7 milioane;
    -NUTS 2: Minim 800.000 ; Maxim 3 milioane, echivalent cu regiunile de dezvoltare ;
    -NUTS 3: Minim 150.000 ; Maxim 800.000, echivalent cu actualele județe de la noi ;
    De asemenea, in România sunt 2862 de comune din care 2.390 au sub 5.000 de locuitori, 891 n-au nici măcar 2.000 de oameni. Avem 216 orașe din care 117 au sub zece mii de cetățeni. Au însă aparate birocratice stufoase care le conduc, în mai toate cazurile cu ajutor de la stat. 2.593 de localități au beneficiat de fonduri din bugetul statului pentru a putea să funcționeze. Și așa se întâmplă în fiecare an.
    Si aici e nevoie de o comasare a satelor astfel încât să rezulte comune cu minimum 5000 de locuitori capabile să-si asigure cheltuielile de functionare din bugete proprii.
    In concluzie, e nevoie de o reformă administrativ-teritorială care să asigure dezvoltarea economico- socială a țării pe o bază sustenabilă.
    In acest sens există depus la parlament un proiect de lege privind reorganizare administrativ-teritorială a României pe structura regiunilor de dezvoltare:
    (Vezi: https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2024/10/Proiect-USR-Reorganizarea-teritoriala.pdf)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate