Connect with us

CULTURA

„Clubul Oamenilor Singuri” de la Cluj, lansat la „Berăria Culturală”

Publicat


Participanții la dezbaterea „Însingurarea oamenilor”, organizată la Berăria Culturală, au fondat Clubul Oamenilor Singuri de la Cluj.

Peste 100 de oameni, majoritatea tineri, au participat miercuri seară la Berăria Culturală, ca să fie împreună la dezbaterea despre „Însingurarea oamenilor”.

Fondatorul acestui proiect cultural-academic, ajuns la ediția 112, Ion Novăcescu, a catalogat ÎNSINGURAREA ca fiind o boală socială, dar și a omului, care nu mai poate fi ignorată și neglijată, fiindcă e distrugătoare de suflet și viață.

„Aseară, le-am propus Oamenilor prezenți în sala Casino-ului din Cluj-Napoca să constituim Clubul Oamenilor Singuri; întocmai precum în SUA există Asociația Alcoolicilor Anonimi, ori alte asocieri făcute pentru a-i ajuta pe oamenii aflați în stări de vulnerabilitate, care au nevoie de compătimirea și ajutorul altor oameni”, a declarat Ion Novăcescu.

Un club pentru clujenii care se simt singuri

Publicul a reacționat pozitiv la această „idee faină”, după cum a definit-o o tânără, care a mărturisit cum a afectat-o și o afectează însingurarea în marele și animatul oraș de cinci stele, Cluj-Napoca. Tânăra a spus că, în orașul european și civilizat, profesorii studenților și managerii/angajatorii sunt nepăsători față de trăirile, angoasele și nevoile sufletești ale tinerilor.

Părerea acestei tinere a fost susținută de intervenția unei studente care s-a plâns de distanța, răceala și nepăsarea care există între profesorii și studenții Facultății de Drept a UBB Cluj-Napoca.

„Esențială e calitatea trăirii la o asemenea întrunire”

Psihiatru și psihoterapeutul Cristian Erdei, unul dintre cei trei invitați, a spus că trăsătura esențială și distinctă a unui asemenea club trebuie să fie „profunzimea conexiunii umane”.

„Esențială e calitatea trăirii pe care o va avea un om la o asemenea întrunire și nu cantitatea de relații pe care o va întâlni, ori diversitatea acțiunilor, fie acestea doar distractive. Contează prezența, evident, însă cel mai mult contează calitatea relației și profunzimea acesteia”, a spus acesta.

Împăcare pentru oamenii singuri

Ideea esențială a „Clubului Oamenilor Singuri” de la Cluj, care se va constitui pe lângă „Berăria Culturală”, este de crea mediul și atmosfera pentru ca omul însingurat să aibă curajul și puterea de a se confrunta cu emoțiile sale puternice și de a-și birui gândurile sale întunecate.

„Vrem ca în acest club omul care vine să fie încurajat să-și deschidă ușile închise de la odăile sale interioare în care evită, ori se teme să intre de prea multă vreme”, a declarat fondatorul Berăriei Culturale. „Obiectivul acestui club este ca omul însingurat să se împace și să se împrietenească cu eul său. Pe care să-l descopere că este, de fapt, cel mai bun prieten al său.”

Terapie pentru „singurătaea în doi”

„Oamenii care se simt cei mai singuri sunt oamenii care resping pe ceilalți oameni”, a spus, la „Berăria Culturală”, psihiatrul și psihoterapeutul Cristian Erdei. Acesta a recomandat oamenilor din public care se confruntă mai ales cu singurătatea în doi să încerce o terapie pe care el o consideră eficientă.

„Merită să încercați să țineți zilnic un „Jurnal personal al mizeriilor” cu care v-ați confruntat în acea zi. Când zic mizerii, mă refer în primul rând la gândurile mizerabile pe care le-ai avut în acea zi. Gândurile de invidie, de dispreț, de superioritate pe care le avem. E greu să scrii un asemenea jurnal, fiindcă nu vrem „să vedem” asemenea gânduri mizerabile pentru că nu sunt ale noastre. Sunt ale unei persone străine”, a spus acesta.

Oamenii „fug” de conexiuni

Preotul și medicul Bogdan Chiorean, pe care Novăcescu l-a numit „Atletul milei de la Cluj”, a relatat episoade tulburătoare pe care le-a trăit și cazuri șocante cu care s-a confruntat, ca director al Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, de pe lângă Mitropolia ortodoxă a Clujului.

„Astăzi preferăm să trimitem SMS unui om, decât să-l sunăm. Chiar și atunci când ar trebui să-i spunem „La mulți ani!”, alegem să trimitem un mesaj. Fiindcă ne e mai comod și n-avem chef de conexiune cu celălalt. Însă asta este o formă însingurare”, a spus preotul Chiorean.

La dezbaterea despre însingurare a participat și sociologul Anișoara Pavelea, care este lector univ. dr. la UBB. Aceasta a insistat asupra însingurării cauzate de rețele sociale și fuga tinerilor, mai ales, în universul virtual.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate