EDUCATIE
CJ Cluj cumpără microbuze electrice pentru elevii din 34 de comune. Investiție de 36,4 milioane de lei, bani europeni
Consiliul Județean Cluj a aprobat în cadrul ședinței ordinare de joi, 22 iunie, proiectul care vizează achiziționarea de microbuze electrice școlare pentru elevii din județul Cluj.
Prin intermediul proiectului „Microbuze electrice pentru elevii din județul Cluj” se urmărește îmbunătățirea condițiilor de transport pentru cursanți, cu precădere pentru cei din zonele izolate, cu o populație scăzută, prin furnizarea de microbuze școlare electrice, prietenoase cu mediul și cu un consum de energie redus.
CJ Cluj cumpără microbuze electrice pentru elevii din 34 de comune. Investiție de 36,4 milioane de lei, bani europeni
„Este o investiție extrem de utilă, prin care ne propunem facilitarea accesului elevilor la învățare, contribuind, implicit, și la reducerea absenteismului și a abandonului școlar. Ne dorim dezvoltarea continuă a infrastructurii educaționale și adaptarea acesteia la cerințele actuale, astfel că ne preocupăm constant de identificarea unor surse financiare care să ne ajute în demersul nostru”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj:
Concret, 34 de comune clujene vor beneficia de un asemenea mijloc de transport. Capaitatea va fi de 16+1 locuri.
Proiectul în valoare de peste 36,4 milioane de lei urmează a fi depus de către Consiliul Județean Cluj pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Acesta va fi implementat în perioada iulie 2023 – decembrie 2024.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






