Connect with us

ADMINISTRAȚIE

CJ Cluj a luat 6 microbuze electrice școlare din economii, la un preț mai mic decât până acum. Care e explicația

Publicat


6 noi microbuze electrice pentru elevii clujeni

Consilierii județeni au votat, miercuri, alocarea microbuzelor electrice către comunele Florești, Apahida, Panticeu, Dăbâca, Palatca și Sânmărtin.

Aceste microbuze au fost cumpărate din economiile făcute de Consiliul Județean Cluj la achiziția celorlalte mijloace de transport pentru elevi.

Microbuze electrice pentru încă șase comune din Cluj

Aceste șase microbuze au fost achiziționate din fonduri de la AFM, iar alte trei microbuze electrice, din fonduri PNRR, urmează să ajungă, de asemenea, la elevii clujeni, potrivit vicepreședintelui CJ Cluj, Radu Rațiu.

Problema prețului, care este mai mic decât al altor microbuze cumpărate pînă acum a fost ridicată în CJ, având în vedere discuțiile privind nereguli la licitațiile făcute în țară.

Radu Rațiu a precizat că au fost depuse trei oferte la licitație.

”Prețul unui microbuz este de 600.000 de lei. Acum nouă luni, la ultima licitație, prețul pentru un microbuz a fost de 670.000 de lei. Acum prețul a fost mai mic, dar aceste microbuze au câteva lucruri în minus. De exemplu, acestea nu au un lift automat pentru persoane cu dizabilități, rampa fiind manipulată manual. Toate respectă cerințele din caietul de sarcini”, a precizat Radu Rațiu, care a mai spus că, în urma controalelor, nu au fost găsite nereguli la licitațiile făcute la Cluj.

Încă trei microbuze vor veni la Cluj din finanțare prin PNRR. Astfel, din cele 75 de comune din județ, 68 vor avea acum microbuze electrice.

Restul comunelor, a spus vicepreședintele CJ Cluj, fie au primit în anii trecuți fonduri de la județ pentru a cumpăra pe cont propriu, fie nu au solicitat un microbuz, fie au rămas să folosească mașini pe motorină.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate