Connect with us

EVENIMENT

Cîțu: Nu există un cadru legal care să permită românilor să nu plătească factura la energie sau gaze

Publicat


florin citu 1

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat joi că nu există un cadru legal care să permită românilor să nu plătească factura la energie sau gaze şi să nu aibă penalităţi, arătând că Guvernul trebuie să vină cu un cadru legal nou.

„Nu există un cadru legal şi nu a fost trecută nicio ordonanţă de urgenţă care să le permită românilor să nu plătească factura şi să nu mai aibă penalităţi. (…) Eu sper să vină cu un cadru legal, pentru că altfel această afirmaţie nu este susţinută de niciun cadru legal şi atunci îi îndemnăm pe români să încalce legea, ceea ce nu este corect.

(…) Trebuie să fim foarte atenţi aici. Dacă Executivul vine cu un cadru legal nou, cu o ordonanţă de urgenţă prin care va spune că se interzice debranşarea în această perioadă, pentru că am făcut-o şi noi în stare de urgenţă, sau nu se plătesc penalităţi la facturi nu ştiu câte luni sau permitem ca facturile să fie plătite până în septembrie, pentru că asta este iarăşi o soluţie pe care putem să o facem după ce avem compensare ş.a.m.d. şi dacă există încă oameni care au probleme, trebuie să le permitem să plătească factura pe o perioadă mai lungă de timp”, a afirmat Cîţu la Antena 3.

Nu s-a discutat în coaliție

El a arătat că nu a existat încă o discuţie în coaliţie despre această situaţie.
„Vom avea o discuţie în coaliţie zilele următoare. (…) Este o măsură care vine în afara programului de guvernare. Este o măsură nouă şi atunci trebuie să venim în coaliţie, pentru că aş vrea să ştiu – şi aici nu este o critică -, dar aş vrea să nu mai aruncăm pe piaţă tot felul de soluţii care au un impact asupra bugetului foarte mare, fără să venim şi cu soluţii de finanţare”, a spus liderul PNL.
Florin Cîţu a făcut apel la calm în rândul colegilor din coaliţie şi a solicitat mai mult pragmatism şi mai puţină discuţie pe reţelele de socializare în privinţa măsurilor pentru creşterea preţurilor la energie.

Nu se pot plăti facturile tuturor

„Nu putem să plătim toate facturile pentru toată lumea, pentru că asta nu înseamnă decât să luăm de la unii şi să dăm la alţii şi nu ajungem nicăieri. Trebuie să vedem care sunt priorităţile, consumatorul vulnerabil şi apoi să le luăm pe rând, care sectoare sau ce parte din economie trebuie ajutată şi cum să o ajutăm ca să avem o economie mai târziu.

Dacă avem mesaje populiste şi aruncăm tot felul de idei pe piaţă apoi o să fie complicat să venim cu o soluţie care să rezolve problema. Cer mai mult pragmatism, mai puţină discuţie pe Facebook, mai multă discuţie printre experţi, să venim cu soluţii şi apoi să le prezentăm românilor.

Le-aş prioritiza, aş merge în primul rând către românii care într-adevăr au nevoie, către oamenii vulnerabili, către acele companii care sunt vulnerabile şi apoi aş extinde măsurile, dar trebuie să fim foarte clari: nu putem, şi acesta este mesajul din partea PNL, să vorbim de măsuri care să discrimineze sau să promitem că vom plăti toate facturile tuturor în economie. Asta ar fi o greşeală şi, la fel, să promitem tot felul de eliminări de taxe.

Este complicat, este o situaţie de deficit bugetar şi orice măsură pe care o luăm acum, ea va funcţiona o lună, două, trei, dar costurile sau impactul s-ar putea să fie mult prea mare sau echilibrele pe care le-am câştigat în economie le vom pierde foarte uşor”, a mai spus Cîţu.
Potrivit acestuia, criza preţurilor la energie a pornit din exterior, dar România ar fi trebuit să se pregătească de mai mult timp.
„Dacă în 30 de ani am fi investit mai mult în capacitatea de producţie şi interconectivitate în ceea ce priveşte energia electrică şi alte tipuri de energie, poate că nu am fi avut acelaşi şoc”, a subliniat Cîţu.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



EVENIMENT

Avion ieșit în afara pistei la Cluj din cauza VÂNTULUI puternic de pe Aeroportul ”Avram Iancu”

Publicat

De

wizz air

Un avion al companiei Wizz Air care a aterizat luni seară pe Aeroportul ”Avram Iancu” Cluj a ieșit puțin de pe pistă din cauza vântului puternic, dar incidentul nu a afectat nici pasagerii nici aeronava.

”La zborul Wizz Air de la Bologna, având în vedere că a bătut vântul puternic și erau condiții de iarnă, nu era recomandat să întoarcă pe pistă, avionul a întors pe pistă contrar condițiilor meteo și  a ieșit puțin în lateralul pistei. Nu a fost avariată deloc aeronava, nici pasagerii nu au avut probleme. Din acest motiv au fost întârzieri între 30 de minute și o oră la zborurile Wizz Air de la Valencia și Lufthansa de la Munchen”, a spus directorul aeroportului clujean David Ciceo pentru Cluj24.

Cele două curse au fost redirecționate  la Timisoara, dar pasagerii nu au fost coborati din avioane ci au așteptat in jur de o ora după care s-au întors la Cluj.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

 

Citește mai departe

EVENIMENT

Copil LOVIT de mașină pe o stradă din Cluj-Napoca. Traversa REGULAMENTAR, pe trecerea de PIETONI

Publicat

De

Un accident de circulație soldat cu rănirea unui copil de 15 ani a avut loc pe strada Alexandru Vaida Voevod.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, au fost sesizați luni, în jurul orei 20.20, pentru a interveni la un accident de circulație produs pe strada Alexandru Vaida Voevod, din Cluj-Napoca, soldat cu rănirea unui pieton.

Din primele informații, conducătorul unui autoturism, respectiv un bărbat în vârstă de 56 de ani, din Cluj-Napoca, a surprins și accidentat un minor în vârstă de 15 de ani, care era angajat în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

Citește mai departe

EVENIMENT

SONDAJ. Maghiarii din Transilvania, mai puţin sceptici faţă de vaccinarea împotriva coronavirusului, decât media naţională

Publicat

De

Maghiarii din Transilvania sunt mai puţin sceptici faţă de vaccinarea împotriva coronavirusului, decât media naţională, în schimb în rândul secuilor scepticismul depăşeşte media pe ţară, arată rezultatele unui sondaj de opinie publică.

Sondajul de opinie a fost efectuat telefonic pe un eşantion reprezentativ de maghiari din Transilvania, de către Institutul Bálványos, în baza datelor colectate de companiile de sondare a opiniei Transylvania Inquiry şi TT Research & Communications, în perioada 16 noiembrie – 20 decembrie 2021.

Potrivit cercetării, 53% din populaţia adultă din România a fost vaccinată împotriva coronavirusului cu cel puţin o doză. În rândul maghiarilor proporţia celor vaccinaţi este de 58%, în timp ce în Ţinutul Secuiesc doar 39% din populaţie a fost vaccinată.

Sociologul Tibor Toró, directorul de cercetare al Institutului Bálványos, a atribuit faptul că datele diferă uşor de cele oficiale din România prin faptul că a fost analizată doar situaţia populaţiei adulte şi că drept referinţă au fost luate în considerare doar datele populaţiei rezidente.

Un sfert dintre maghiari se opun vaccinării

În România, 28% din populaţia adultă se împotriveşte categoric vaccinării. În rândul maghiarilor din Transilvania, această proporţie este de 24%, iar în Ţinutul Secuiesc de 40%. În rândul celor care locuiesc la sat, a celor care au un nivel de şcolarizare scăzut şi a celor care se află într-o situaţie financiară precară, proporţia scepticilor şi a celor nevaccinaţi este mai mare.

În eşantionul maghiar, dorinţa de vaccinare este mai mare şi reticenţa faţă de vaccinuri este mai scăzut în rândul vârstnicilor şi a celor de religie protestantă. Potrivit cercetătorilor, rata mai mare de scepticism faţă de vaccinare şi dorinţa mai scăzută de vaccinare a romano-catolicilor este parţial legată de faptul că proporţia acestora este mai mare în Ţinutul Secuiesc.

32% dintre români, 35% dintre maghiarii din Transilvania şi 40% dintre secui sunt sceptici faţă de virus, adică consideră că boala COVID-19 nu reprezintă cu adevărat o ameninţare. 36%, 31%, respectiv 44% consideră că vaccinarea nu oferă o protecţie eficientă împotriva epidemiei.

În timpul cercetării, oamenii au fost întrebaţi şi dacă au fost infectaţi, respectiv dacă atunci când au prezentat semne clare de infecţie, au făcut sau nu un test pentru coronavirus. Potrivit sondajului, 13% din populaţia României a avut un test COVID pozitiv; în rândul maghiarilor din Transilvania proporţia celor care au fost confirmaţi ca fiind infectaţi a fost de 12%, iar în rândul secuilor de 9%.

Atunci când la calculul persoanelor care au trecut prin infecţie, au fost luaţi în considerare şi cei care au observat simptome clare de infecţie dar nu au făcut un test, s-a dovedit că, în timp ce la nivel naţional, 72% dintre persoane au recurs şi la un test, în rândul maghiarilor din Transilvania proporţia acestora a fost de numai 59%, iar în rândul celor din Ţinutul Secuiesc de numai 41%. Astfel, în Ţinutul Secuiesc, nu rata de infectare este mai mică decât media naţională, ci nivelul de testare al celor infectaţi.

Încrederea în stat, zdruncinată

Institutul Bálványos a constatat că atunci când au apărut îmbolnăviri sau decese în rândul membrilor de familie şi cunoştinţelor, media românească a fost mai puternic influenţată să se vaccineze, decât s-a întâmplat în rândul maghiarilor din Transilvania.

În cazul eşantionului românesc dorinţa de vaccinare a crescut în urma inspiraţiei sosite din viaţa publică, în timp ce în rândul maghiarilor a fost vorba de aspecte legate de voluntariat.

S-a constatat, de asemenea, că în timp ce în România scepticismul faţă de vaccinare şi nivelul scăzut de vaccinare sunt alimentate de lipsa de încredere, în cazul Ţinutului Secuiesc – o regiune caracterizată de o încredere interpersonală ridicată – nu s-a putut constata o astfel de corelaţie.

Potrivit sociologului Tamás Kiss, în România, încrederea în instituţiile statului “este puternic zdruncinată”, iar în eşantionul naţional, scepticismul privind vaccinarea creşte şi în urma acestui fapt. Însă în eşantionul maghiar, o corelaţie semnificativă a fost măsurată doar în cazul bisericii. S-a dovedit că în rândul maghiarilor care au încredere în biserică, proporţia celor vaccinaţi este mai mică decât în rândul celor care nu au încredere în biserică.

În cazul românilor majoritar ortodocşi, această corelaţie nu s-a creionat, a adăugat sociologul. Tamás Kiss a declarat, pentru MTI: ”Faptul că episcopii bisericilor istorice maghiare au încurajat vaccinarea este un fapt cunoscut, însă nu se ştie în ce măsură preoţii şi pastorii au dat mai departe mesajele acestea în cadrul comunităţilor religioase”.

Potrivit cercetătorului, cifrele de vaccinare scăzute din Ţinutul Secuiesc pot fi explicate şi prin atitudinea medicilor de familie. În timp ce în România, 46% dintre respondenţi au fost încurajaţi de medicul de familie să se vaccineze, în cazul secuilor, această proporţie a fost de numai 24%.

Dintre respondenţii care au şi întrebat medicul de familie despre asta, 18% au spus că medicul le-a oferit argumente împotriva vaccinării. Tamás Kiss a adăugat că este nevoie de cercetări suplimentare pentru a înţelege dacă medicii de familie din Ţinutul Secuiesc au influenţat opinia publică, sau doar s-au raliat la aceasta.

Sursa: MTI

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

Citește mai departe

EVENIMENT

STUDIU. Doza 4 de vaccin împotriva Covid-19 nu este suficientă în fața Omicron

Publicat

De

Un studiu realizat în Israel arată că cea de a patra doză de vaccin împotriva Covid-19 nu este suficientă pentru a preveni infectarea cu varianta Omicron, chiar dacă determină o creştere a numărului de anticorpi la niveluri mai mari decât cele rezultate în urma administrării dozei a treia.

Acestea sunt rezultatele preliminare ale unui studiu realizat în Israel.

Medicii de la Sheba Medical Center au administrat cea de-a doua serie de doze „booster”, respectiv o a patra doză de vaccin, într-un studiu clinic la care au participat angajaţii acestei clinici şi au studiat efectele generate de a patra doză a vaccinului Pfizer asupra unui grup de 154 de persoane într-un interval de două săptămâni, precum şi efectele induse de a patra doză a vaccinului Moderna asupra unui grup de 120 de persoane la o săptămână după inoculare, a declarat Gili Regev-Yochay, directoarea secţiei de boli infecţioase din această clinică israeliană.

Aceste rezultate au fost comparate cu cele obţinute de la un grup de control, alcătuit din persoane care nu au primit a patra doză de vaccin. Voluntarii din grupul Moderna primiseră anterior trei doze de vaccin Pfizer, au precizat reprezentanţii clinicii.

A patra doză a acestor vaccinuri împotriva Covid-19 a dus la o creştere a numărului de anticorpi, „care a fost chiar puţin mai mare decât cea obţinută după a treia doză”, a dezvăluit Gili Regev-Yochay.

„Totuşi, probabil că acest nivel nu este suficient pentru Omicron”, a declarat ea în faţa reporterilor.

„Ştim până acum că nivelul de anticorpi de care este nevoie pentru a obţine protecţie şi pentru a nu ne infecta cu Omicron este probabil prea ridicat pentru acest vaccin, chiar dacă vorbim despre un vaccin foarte bun”, a adăugat cercetătoarea israeliană.

Rezultatele studiului, despre care reprezentanţii spitalului au spus că este primul de acest tip realizat la nivel mondial ce priveşte a patra inoculare într-o schemă cu vaccinuri combinate, sunt preliminare şi nu au fost încă publicate într-o revistă ştiinţifică.

Decizia Israelului de a oferi a patra doză de vaccinuri anti-Covid-19 persoanelor cu imunitate compromisă ar putea să inducă un mic avantaj medical, a spus Gili Regev-Yochay, citată de DPA. Cu toate acestea, specialista israeliană nu a recomandat extinderea campaniei de vaccinare cu a patra doză la nivelul întregii populaţii.

Israel este ţara care a implementat cea mai rapidă campanie de vaccinare cu schema iniţială împotriva COVID-19 în 2021. Începând de luna trecută, Israelul oferă cea de-a patra doză – al doilea „booster” – persoanelor din categoriile cele mai vulnerabile şi celor din grupele de mare risc, inclusiv persoanelor de peste 60 de ani.

În acest context, Gili Regev-Yochay a vorbit despre dilema autorităţilor israeliene de a continua să ofere a patra doză persoanelor sănătoase de peste 60 de ani, având în vedere rezultatele preliminare ale acestui studiu.

Sursa: Agerpres

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate
Publicitate