EDUCATIE
Cîmpeanu: Primă de instalare de 3 salarii medii brute pe economie pentru profesorii care se titularizează în mediul rural

Profesorii care se vor titulariza în mediul rural ar putea primi o primă de instalare în valoare de 3 salarii medii brute pe economie, a anunţat, joi, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
El a prezentat, într-o conferinţă de presă, mai multe propuneri pe care ministerul le-a acceptat în cadrul dezbaterii pe proiectele legilor Educaţiei şi care se vor regăsi în noua formă a textelor normative.
„Am agreat ca pentru acele cadre didactice care se vor titulariza în şcoli din mediul rural, din mediul izolat, va exista şi o primă de instalare. În momentul de faţă luăm în considerare trei salarii medii brute pe economie – primă de instalare pentru cadrele didactice care vor decide să se titularizeze în şcoli din mediul rural. Sigur va exista şi o perioadă de timp minimă în care acei profesori care au decis să se titularizeze în mediul rural vor exercita actul educaţional în interesul acelor copii din mediul rural”, a spus Cîmpeanu.
El s-a referit şi la integrarea copiilor cu cerinţe educaţionale speciale în învăţământul de masă, menţionând că cei care au forme uşoare de afecţiuni vor fi preluaţi în învăţământul de masă gradual.
„Am văzut în spaţiul public promovată fără niciun fel de logică ideea desfiinţării şcolilor speciale. (…) Aceste şcoli speciale trebuie susţinute. Există prevederi care cresc puternic finanţarea pentru aceste şcoli. (…) În şcolile speciale vor fi doar acei elevi care sunt la un nivel al cerinţelor speciale care nu permite integrarea în învăţământul de masă. Integrarea în învăţământul de masă se va face doar pentru acele afecţiuni mai uşoare ale copiilor cu CES, care vor permite integrarea în învăţământul de masă. Această integrare în învăţământul de masă se va face gradual”, a afirmat Cîmpeanu.
El a precizat că această integrare se va face pe măsură ce în şcolile din învăţământul de masă va exista infrastructură, inclusiv cabinete psihopedagogice şi elementele specifice necesare, existenţa unui număr suficient de profesori de sprijin şi consilieri şi a formării cadrelor didactice, astfel încât să se înţeleagă nevoia copiilor cu cerinţe speciale.
„Acolo unde este posibil, în măsura în care sunt create condiţiile din perspectiva infrastructurii, a resursei umane şi a pregătirii profesorilor, ei vor fi preluaţi gradual, nu mâine, nu toţi odată, gradual, în timp, doar pe măsură ce acea şcoală va demonstra că îndeplineşte cele trei condiţii simultan. Mai mult decât atât, avem tot pe parcursul dezbaterilor rezultat şi următorul lucru: profesorii din învăţământul de masă, nefiind familiarizaţi cu nevoile acestor copii cu cerinţe educaţionale speciale, vor beneficia de un spor de 5% pentru fiecare copil cu cerinţe educaţionale speciale înmatriculat într-o clasă, maximum 15%, pentru că într-o clasă vor putea fi integraţi maximum trei copii cu cerinţe educaţionale speciale, pe palierele uşoare de afectare, cele care vor permite. Acest lucru se va face, bineînţeles, la solicitarea părinţilor şi nu automat”, a adăugat Cîmpeanu. AGERPRES
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
ECONOMIE
INS: Salariu mediu net a crescut. VEZI cu ce sumă. Clujul, imediat după București în topul câștigurilor

Câștigul salarial mediu brut lunar a înregistrat o creștere de 10,7% în anul 2022 față de anul precedent, ajungând la 6.126 de lei, potrivit unei analize publicate de Institutul Național de Statistică.
Astfel, câștigul salarial mediu net lunar a crescut cu 11,3%, ajungând la 3.801 de lei. Potrivit INS, creșterea este de 385 de lei în 2022 față de anul precedent.
INS: Salariu mediu net a crescut. VEZI cu ce sumă. Clujul, imediat după București în topul câștigurilor
Câștigul salarial mediu net lunar în 2022 a variat semnificativ în funcție de regiune. Cele mai mari câștiguri s-au înregistrat în București, care este urmat de județele Cluj, Timiș, Ilfov și Iași.
La polul opus se află județele Teleorman, Vrancea, Harghita, Vâlcea, Bistrița-Năsăud, Mehedinți și Botoșani.
Cele mai mari valori ale câștigurilor salariale medii nete lunare înregistrate în 2022 au fost în următoarele domenii:
Informații și Comunicații (+102,4%)
Intermedieri Financiare și Asigurări (+65%)
Producția și Furnizarea de Energie Electrică și Termică, Gaze, Apă Caldă și Aer Condiționat (+57,4%)
Administrație Publică (+46,5%)
Industria Extractivă (+44,0%)
Activități Profesionale, Științifice și Tehnice (+26,2%)
Pe de altă parte, câștigurile salariale medii nete lunare sub media pe economie au fost înregistrate în următoarele domenii:
Hoteluri și Restaurante (-43%)
Alte Activități de Servicii (-37,4%)
Tranzacții Imobiliare (-27,7%)
Activități de Servicii Administrative și Activități de Servicii Suport (-23,4%)
Distribuția Apei, Salubritate, Gestionarea Deșeurilor, Activități de Decontaminare (-18,8%)
Activități de Spectacole, Culturale și Recreative (-15,3%)
Comerț cu Ridicata și cu Amănuntul;
Repararea Autovehiculelor și Motocicletelor (-15,2%)
Agricultură, Silvicultură și Pescuit (-14,5%)
Industria Prelucrătoare (-9,5%)
Transport și Depozitare (-8,8%)
Construcții (-7,8%)
Bărbații câștigă mai bine decât femeile
Datele INS arată că există și diferențe semnificative între câștigurile salariale ale bărbaților și femeilor. În medie, femeile au câștigat cu 3,5% mai puțin decât bărbații în expresie brută și cu 6,3% mai puțin în expresie netă.
Aceste diferențe au fost mai pronunțate în anumite domenii, cum ar fi intermedieri financiare și asigurări, industria prelucrătoare, și informații și comunicații.
Numărul mediu al salariaților a crescut cu 115.200 de persoane în 2022, ajungând la 5,209 milioane de persoane. Acesta a fost dominat în continuare de bărbați, care reprezentau 52% din totalul salariaților.
Datele INS pentru anul 2022 arată astfel o creștere semnificativă a câștigurilor salariale în România, cu diferențe notabile între diverse sectoare, regiuni și genuri.
Foto: Arhivă

Universitatea Cluj a întâlnit, sâmbătă seara pe Cluj Arena, pe CS Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a 10-a a Superligii la fotbal. Ambele echipe veneau după victorii. Înaintea acestui meci „U” era pe locul 11 cu 10 puncte, în timp ce craiovenii ocupau poziția a 3-a cu 17 puncte. După două reprize total diferite ca factură, „universitățile” au dat-o la pace, 1-1. Au înscris Nistor (min.91) respectiv Bancu (min.31).
Echipele de start:
„U” Cluj: Gorcea – Peteleu, Masoero, Mitrea, Vătăjelu – D. Popadiuc, G. Simion, K. Doukoure, O. Bic – D. Popa, I. Stoica
Rezerve: Iliev – Oancea, Pițian, A. Miron, Perianu, Chipciu, R. Silaghi, F. Ilie, D. Nistor
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
CS Universitatea Craiova: L. Popescu – Vlădoiu, Screciu, R. Silva, Bancu – A. Crețu, Mateiu – Danciu, L. Houri, Mitriță, Markovic
Rezerve: D. Lazar – J. Mendy, Ndong, Căpățînă, D. Sala, J. Kurtic, Roguljic, A. Ivan, Koljic
Antrenor: Corneliu Papură
Stadion: Cluj Arena, Cluj-Napoca
Arbitru: Iulian Călin / Asistenți: Radu Ghinguleac și Mihai Marica
Arbitru VAR: Iulian Dima / Arbitru AVAR: Andrei Moroiță
Clujenii încep tare meciul, luând cu asalt careul oltean. Totul n-a fost decât un foc de paie. Nu reușesc să închege atacuri eficiente, acțiunile lor terminându-se înainte de a deveni periculoase. De cealaltă parte, oltenii își revin rapid din forcingul începutului și, ușor, trec la cârma jocului.
Dovadă sunt și cele 5 șuturi pe poartă față de doar unul al clujenilor. De altfel, în min.31, Bancu șutează dintr-o bucată o minge deviată de apărarea clujeană și înscrie pentru 0-1, cu largul concurs al lui Gorcea. Același Gorcea salvează, câteva minute mai târziu, un gol ca și făcut la o pătrundere a lui Markovic.
Repriza a doua a fost de cu totul altă factură. Clujenii au pus stăpânire pe joc, în timp ce oltenii au făcut pasul înapoi, preferând să conserve rezultatul și să încerce să dea lovitura pe contraatac. „U” suferă însă la pasa decisivă, iar atunci când îi iese, ori ratează Stoica ori apără Popescu. Koljic ratează și el o ocazie imensă.
Clujul reușește egalarea în min.91 prin șutul lui Nistor, după care oltenii rămân în 10, Ivan fiind eliminat pentru două galbene.
Partida se încheie la egalitate, 1-1, rezultat care nu mulțumește nici una dintre echipe.
EVENIMENT
FOTO. Premieră la ICURT Cluj. Un pacient a fost supus unui al treilea transplant de rinichi. Sâmbătă au fost salvate două vieți

Premieră pentru România realizată de medicii de la Institutul de Urologie și Transplant Renal (ICURT) din Cluj-Napoca. Unui pacient i-a fost transplantată a treia grefă renală.
De altfel, două operații de transplant renal au avut loc sâmbătă la ICUTR. Și o femeie a primit un rinichi și o nouă șansă la o viață normală.
Premieră la ICURT Cluj. Un pacient a fost supus unui al treilea transplant de rinichi. Sâmbătă au fost salvate două vieți
„Un pacient hiperimunizat cu două grefe renale implantate în alt serviciu medical, după o așteptare pe dializă de 7 ani, a avut șansa să fie compatibil și acceptat ca potențial primitor de către centrul nostru.
Intervenția chirurgicală de transplatare a celei de-a 3-a grefe renale a fost un succes, fiind pentru prima dată în țara noastră când se realizează acest lucru, doar datorită determinismului echipei ICUTR”, a transmis dr. Florin Elec pe pagina sa de Facebook.
Două transplanturi au fost realizate sâmbătă la Cluj
De asemenea, o altă pacientă, care face hemodializă de 4 ani a fost supusă sâmbătă unei operații de transplant renal. Rinichii au fost prelevați de la un donator aflat în moarte cerebrală.
Aceste intervenții chirurgicale au fost posibile prin bunăvoința familiei donatorului și a echipei medicale a Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, potrivit medicului de la ICUTR Cluj-Napoca.
„Efortul uman nu poate trece neobservat, iar azi, în acestă zi frumoasă de toamnă vă fac cunoscută echipa care a sacrificat o zi liberă și care a făcut posibil să se efectueze încă două transplanturi în ICUTR Cluj Napoca.
Echipa de prelevare: Dr. Moisoiu Tudor, Dr. Popa Catalin, Dr. Daniel Cosma
Echipa de transplant medici: Conf. Dr. Elec Florin, Dr. Constantin Liviu, Dr. Pop Dan, Dr. Burileanu Raluca, Dr. Robert Loga, Dr. Muntean Adriana, Dr. Raluca Timoce, Dr. Alin Chiorean, Dr. Georgeta Horceag, Dr. Drăgan Serghei, Dr. Dinu Teodor, Dr. Popa Catalin, Dr. Daniel Cosma
Asistente medicale: Popa Mariana, Kiss Roxana, Bar Alina, Rus Valerica, Pardau Adina, Nicoleta Jecan, Ioana Jucan, Talpos Alexandra
Infirmieri: Pop Ion, Chertes Paula , Sabau Ionela, Calatean Rodica
Fără efortul lor acest lucru nu ar fi fost posibil!”, a mai scris dr. Florin Elec.
EVENIMENT
„U” Cluj a transferat un mijlocaș italian. Marco Fossati a crescut la academiile lui Inter Milano și AC Milan

Clubul de fotbal Universitatea Cluj anunță că a ajuns la un acord cu mijlocașul italian Marco Fossati.
Fossati, în vârstă de 30 de ani vine la ”U” după ce în ultimele două sezoane a câștigat Cupa Croației alături de Hajduk Split, potrivit clubului Clujean.
„U” Cluj a tranferat un mijlocaș italian. Marco Fossati a crescut la academiile lui Inter Milano și AC Milan
„Noul nostru mijlocaș central a crescut la academiile lui Inter Milano și AC Milan, având în CV echipe precum Bari, Cagliari, Monza, Perugia, Ascoli și Hellas Verona.
Jucătorul italian are 17 meciuri în Serie A, 177 de meciuri în Serie B, dar și 66 de partide în prima ligă din Croația”, au transmis reprezentanții „U” Cluj pe pagina de Facebook.
Marco Fossati a evoluat și la reprezentativele de juniori ale Italiei, având nouă meciuri pentru naționala U20 și cinci pentru naționala U21 a peninsularilor.
Foto: Facebook/ Universitatea Cluj
mia
august 26, 2022 la 9:49 am
Prea multe scoli din mediul rural sunt focare de infectii care stau sa se darame.
ex: scoala din Chinteni judetul Cluj. Sunt foarte multe famili cu copii care s-au mutat in acest sat, dar din cauza conditiilor care sunt la scoala, prefera sa isi duca copiii la oras sa invete.
Daca credeti ca acolo vor merge profesorii sa se titularizeze, va inselati.
Construiti scoli decente si veti avea si profesori + trotuare ca sa poate merge copiii acasa in siguranta, nu pe marginea drumurilor.