Connect with us

EDUCATIE

Cercetătorii UBB Cluj identifică rolul rețelelor corticale în DEPENDENȚA de alcool

Publicat


Doi cercetători ai Facultății de Fizică din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB), dr. Ercsey-Ravasz Mária și dr. Molnár Botond, s-au alăturat unui proiect major internațional de cercetare asupra zonelor sistemului de recompense al creierului unde se codifică amintirile legate de diferite tipuri de recompense. În rezultatele recent publicate în revista Neurpharmacology, cercetătorii au arătat că în timpul comportamentului de căutare de alcool zonele cele mai implicate sunt cortexul insular și amigdala. Aplicând metodele inovative din teoria grafurilor, au demonstrat apoi că deși drogurile și recompensele obișnuite par să afecteze o cantitate similară de neuroni, situația este mai complexă în funcție de ce zone ale creierului sunt activate în timpul procesului. Cercetarea a fost efectuată în cadrul programului Horizon 2020 – SyBill-AA.

„Pentru formarea obiceiurilor și a dependențelor umane este responsabilă așa-numita buclă semnal-rutină-recompensă. Spre exemplu, dacă semnalul este stresul, atunci consumul de alcool poate să fie rutina, iar relaxarea în urma acestuia recompensa. Acesta este un proces repetitiv al creierului, care vizează crearea obiceiurilor, adică a proceselor automate, pentru a reduce consumul de energie a creierului. În timp, această buclă devine din ce în ce mai fixă, astfel funcționarea devine din ce în ce mai automatizată.

În timp ce recompensele obișnuite, inclusiv mâncarea, ne-au asigurat supraviețuirea de-a lungul evoluției, drogurile, inclusiv alcoolul, pot crea dependențe foarte severe. Cu toate că avem din ce în ce mai multe cunoștințe referitoare la funcționarea buclei obiceiurilor, nu este încă clar cum sunt codificate amintirile pentru diferite tipuri de recompense.

Relațiile semnal-recompensă sunt codificate în ansamblurile neuronale ale sistemului de recompensă al creierului. Ansamblurile neuronale care sunt implicate în acest proces pot fi detectate din expresia genelor de răspuns cu activare scurtă. În urma studiilor efectuate până acum a fost arătat că relațiile semnal-recompensă dintre recompensele de droguri și recompensele obișnuite sunt codificate de ansambluri neuronale de aceeași dimensiune.

Există diferențe în funcție de tipul de recompensă în această codificare neuronală?

În urma studiilor efectuate în cadrul acestui proiect de cercetare, 28 de șobolani Wistar au fost antrenați să își auto-administreze zaharină sau alcool în urma unui anumit stimul. Acest experiment a fost repetat de mai multe ori, apoi creierele animalelor au fost examinate în secțiuni pentru a determina ce modele de activare ar putea fi identificate la nivel neuronal.

Pentru a investiga acest lucru s-au folosit metode ale teoriei grafurilor. Ideea procedurii este de a asocia diferitele arii corticale cu nodurile unui graf, iar corelațiile dintre valorile potențialelor de activare dintre aceste arii corespund ponderilor legăturilor dintre nodurile grafului. Această abordare facilitează studierea sistemului ca o rețea complexă.

Cercetarea a oferit rezultate surprinzătoare: în funcția tipului de recompensă, există o diferență foarte mare în meta-ansamblurile activate. Meta-ansamblurile neuronale asociate cu recompensa de alcool conțin legături mai slabe, dar o structură mai uniformă, în timp ce recompensa standard are legături mult mai grupate, dar în cadrul grupurilor legăturile sunt mai strânse.

La nivelul acestor meta-ansambluri, în căutarea recompensei de zaharină joacă un rol important cortexul prelimbic și cel orbitofrontal, iar în timpul comportamentului de căutare de alcool au fost mai degrabă implicate cortexul insular și amigdala. Acest lucru sugerează că în codificarea celulară a relațiilor semnal-recompensă rețelele de comunicații neuronale sunt cel puțin la fel de importante ca dimensiunea populațiilor neuronale locale”, informează UBB Cluj.

Pentru mai multe detalii referitoare la acest studiu intrați AICI.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

ECONOMIE

Aurul atinge un nou MAXIM istoric. Leul s-a DEPRECIAT față de euro

Publicat

Preț istoric pentru aur

Aurul atinge un nou maxim istoric. Gramul s-a scumpit miercuri cu 2,0595 lei (0,49%), până la o cotație de 422,4014 lei, de la 420,3419 lei, cât anunțase marți Banca Națională a României (BNR), înregistrând din nou o valoare record.

Moneda națională s-a depreciat, miercuri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 4,9768 lei, în creștere cu 0,04 bani (+0,01%) față de cotația precedentă, de 4,9764 lei.

Aurul atinge un nou MAXIM istoric. Leul s-a DEPRECIAT față de euro

În schimb, leul a câștigat teren în fața dolarului american, care a fost cotat la 4,7609 lei, în scădere cu 4,65 bani (-0,97%), comparativ cu marți, când s-a situat la 4,8074 lei.

De asemenea, moneda națională s-a apreciat și în raport cu francul elvețian, calculat de BNR la 5,2692 lei, în scădere cu 0,86 bani (-0,16%), față de 5,2778 lei, cotația anterioară.

Citește mai departe

EVENIMENT

Spor natural negativ la Cluj, pe final de an. Numărul deceselor, de 1,3 ori mai mare decât cel al nașterilor

Publicat

Spor natural negativ la Cluj

Sporul natural s-a menținut negativ la Cluj în luna noiembie a anului trecut, potrivit datelor oferite de Direcția Județene de Statistică.

Tot în luna noiembrie 2024 au fost 3 decese la copiii cu vârstă sub 1 an.

664 de deces și 481 de nașteri

Potrivit DJS, în luna noiembrie 2024, numărul naşterilor înregistrate în judeţul Cluj a scăzut faţă de luna octombrie 2024, dar a crescut față de luna noiembrie 2023. De asemenea, numărul deceselor a fost mai mare față de luna octombrie 2024, și s-a diminuat față de luna noiembrie 2023, ceea ce arată că sporul natural a fost negativ.

Astfel, în luna noiembrie 2024 s-a înregistrat nașterea a 481 copii, cu 18 copii mai puțini decât în luna octombrie 2024 și cu 13 copii în plus față de luna noiembrie 2023. Numărul deceselor consemnate în luna noiembrie 2024 a fost de 644, cu 25 decese mai multe decât în luna octombrie 2024 și cu 31 decese în minus față de noiembrie 2023.

”Sporul natural, respectiv diferenţa dintre numărul născuţilor-vii şi numărul persoanelor decedate, s-a menținut negativ (-163 persoane), numărul persoanelor decedate fiind de 1,3 ori mai mare dacât cel al născuților vii. În luna noiembrie 2024 s-au înregistrat 3 decese la copiii cu vârstă sub un an”, arată reprezentanții DJS Cluj.

Mai multe căsătorii decât divorțuri

Tot în luna noiembrie 2024, la oficiile de stare civilă din județul Cluj s-au înregistrat 112 căsătorii.
În ceea ce privește divorțurile pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010, acestea au fost în număr de 49 în luna noiembrie a anului trecut, cu unul mai puțin ca în octombrie.

Totuși, au fost mai puține divorțuri ca în urmă cu un an, când 73 de cupluri clujene au decis să se despartă.

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

Fostul deputat USR Cluj, Viorel Băltărețu îl critică pe senatorul clujean Mircea Abrudean: Vine iar cu DECLARAȚII frumoase

Publicat

baltaretu

Fostul deputat USR Cluj, Viorel Băltărețu îl critică pe vicepreședintele Senatului, Mircea Abrudean, pentru declarațiile făcute de acesta cu privire la proiectele mari pentru Cluj, centura, metroul și spitalul regional.

„Proiectele mari ale Clujului obligatoriu trebuie să fie acolo, să fie în bugetele ministerelor transporturilor. Avem metroul, centura metropolitană, Spitalul Regional care trebuie să meargă mai departe. Există și finanțare mare din bani europeni. Mai avem Spitalul Pediatric Monobloc, proiectul Consiliului Județean Cluj, care așteaptă banii. Este un proiect mult mai avansat decât altele”, a spus Mircea Abrudean la Ziua Live.

Morcea Abrudean

Fostul deputat USR Cluj, Viorel Băltărețu îl critică pe senatorul clujean Mircea Abrudean: Vine iar cu DECLARAȚII frumoase

„Abrudean Mircea vine iar cu declarații frumoase despre prioritizarea proiectelor mari pentru Cluj – Centura Metropolitană, metroul, Spitalul Regional. Sună bine, dar să fim serioși: de ani de zile aceste proiecte sunt blocate sau inexistente.

Centura e la a treia licitație, metroul a pierdut finanțarea din PNRR, iar trenul metropolitan e doar o poveste de adormit copiii. În loc de vorbe goale, clujenii vor să vadă fapte!

Înainte de a face alte declarații, poate ar fi mai bine să se întâlnească cu colegii din PNL, Emil Boc și Alin Tișe și să îi întrebe direct: de ce sunt blocate aceste proiecte? Nu lipsa de bani e problema principală, deși, evident, e nevoie și de finanțare. Problema reală e lipsa de capacitate managerială a administrațiilor locale.

Mai pe românește spus: nu sunt în stare să facă hârtiile și se blochează în propriile interese, incompetență și mici orgolii personale.

Ajunge cu promisiunile! Clujenii vor rezultate concrete, nu scuze și vorbe frumoase”, a scris Băltărețu pe Facebook.

Citește mai departe

EVENIMENT

Sabău („U” Cluj), înaintea partidei cu Dinamo: Eu cred că arătăm bine, avem niște FANI minunați

Publicat

sabau 2

Liderul Universitatea Cluj va juca vineri, 24 ianuarie de la ora 20:00, cu Dinamo București, ocupanta locului 3. Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul echipei, a confirmat disponibilitatea întregului lot de jucători și a vorbit de cea mai recentă achiziție, Issouf Macalou.

„În afară de faptul că e foarte important, e un meci cu o echipă bună, care joacă un fotbal plăcut, are calitate. Este adevărat că le lipsesc niște jucători importanți. Vin după un joc mai puțin reușit la Craiova, dar un rezultat bun. Este o echipă care are și ea identitate, joacă de mult timp împreună. Noi trebuie să arătăm foarte bine, ca joc, ca ritm. Să avem o formă sportivă bună, ca să facem față și să venim cu un rezultat bun de la București.

Sabău („U” Cluj), înaintea partidei cu Dinamo: Eu cred că arătăm bine, avem niște FANI minunați

Nu va fi un meci facil, sperăm să arătăm așa cum am arătat a doua repriză cu Buzău, cu mai multă încredere, poate și ritmul să crească puțin, forma noastră sportivă să fie mai bună. Atunci, eu cred că putem să facem un meci bun și să scoatem și un rezultat bun.

Sper ca noi să facem greșeli decisive cât mai puține, să mergem cu încredere acolo, cu curajul de a juca, de a arăta un fotbal plăcut. Ambele echipe joacă frumos, un fotbal de calitate și sperăm noi să avem o formă mai bună, să fim mai inspirați în fața porții. Să ne întoarcem cu un rezultat bun și să avem continuitate în rezultate, eu cred că lucrul acesta contează enorm.

Antrenorul Universității are tot lotul la dispoziție

„Nu am probleme de lot, doar mici probleme după acest joc (cu Gloria Buzău-n.n.). Gestionăm destul de atent antrenamentele, fiind pe sintetic și cu jucători care au o anumită vârstă. Nu mă refer că sunt bătrâni, dar e o anumită uzură și atunci trebuie să fiu foarte atent cum gestionez efortul și intensitatea antrenamentelor. Bic este refăcut, este bine, nu este foarte grav, dar el nu mai putea continua (după accidentarea din etapa trecută-n.n.). Eu zic că va fi apt”, a completat principalul „studenților”.

Sabău a vorbit și despre Issouf Macalou

„Să vedem, decocamdată am luat doar niște informații, e un jucător care are niște calități. Fiind aici lângă noi, ne vom da seama la ce nivel este. E un jucător de viteză, destul de tehnic, destul de puternic din punct de vedere fizic. Nu putem spune că a jucat la cel mai înalt nivel, dar poate fi și un avantaj că își dorește foarte mult să joace la cel mai înalt nivel și poate dintr-un campionat cum este al nostru să plece la alte cluburi importante, dacă face un sezon foarte foarte bun. Este destul de pregătit, a jucat 70 de minute acum o săptămână sau zece zile.”

Continuă lupta pentru accesul în play-off

„Mi se pare normal să fim luați în considerare, suntem echipa care conducem de atâta timp campionatul. Suntem pe primul loc, iar echipa se exprimă cu momente bune, momente foarte foarte bune. Încercăm să ne perfecționăm jocul. Eu să cresc, să mă corectez ca antrenor, jucătorii să își îmbunătățească jocul individual și jocul de echipă.

Eu cred că arătăm bine, avem niște fani minunați. Au observat și ei, sunt convins, că jucăm și pentru ei. Ei ne susțin, e un moment bun pentru noi, avem stabilitate și la nivel de conducere, și financiar, la salarii, contează foarte mult. Trebuie să ne focusăm pe ce avem noi de făcut, noi să fim mai buni și să ne concentrăm pe jocul nostru.

Urmează trei jocuri (cu Dinamo, Rapid și Craiova-n.n.) foarte foarte importante, meciuri grele, după care cinci jocuri în aparență mai facile. Vedem cum vom gestiona, important este ca la sfârșitul campionatului regular să putem fi acolo, în play-off, după care vedem ce se va întâmpla cu forma echipei. Sper ca toți jucătorii să fie sănătoși, să vedem ce alte obiective ne putem fixa în play-off, dacă vom ajunge”, a mai spus Sabău.

Sursa: FCUCluj

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate