ACTUALITATE
Centru temporar de VACCINARE la Mănăstirea Nicula, la pelerinajul de Sfânta Maria
Autoritățile județului Cluj iau în calcul înființarea unui centru temporar de vaccinare la Mănăstirea Nicula, care să fie deschis pe perioada pelerinajului de Sfânta Maria, în preajma zilei de 15 august.
Prefectul județului Cluj, Tasnádi István-Szilárd, și subprefectul Irina Munteanu, au condus ședința de organizare a procesiunii religioase ocazionată de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula, în prezența mitropolitului Clujului, IPS Andrei Andreicuț.
În cadrul ședinței de lucru a fost prezent și primarul comunei Fizeșu Gherlii, Vasile Lup, și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniu.
”Procesiunea va începe sâmbătăla ora 12:00 cu punctul de pornire de la Biserica Sfântul Nicolae din municipiul Gherla și se va desfășura cu respectarea obligatorie a măsurilor de distanțare socială, purtarea măștii peste nas și gură și spălatul pe mâini ori de câte ori este nevoie. Persoanele care prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată) nu este permis să participe.
Pe parcursul traseului vor fi amenajate puncte de furnizare a apei potabile și se are în vedere amenajarea unui centru temporar de vaccinare, iar forțele de ordine vor fi prezente în vederea menținerii ordinii și liniștii publice și a respectării măsurilor de distanțare socială”, au arătat reprezentanții Prefecturii Cluj.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului va avea loc duminică, 15 august, la Mănăstirea Nicula, unde zeci de mii de credincioși sunt așteptați să se roage la Icoana Făcătoare de Minuni a Fecioarei Maria.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






